Un imperiu global

Am văzut de-a lungul istoriei cum naţiuni cucereau alte naţiuni pentru putere şi resurse. Astăzi aceste lupte încă se duc, însă modurile prin care se fac aceste cuceriri s-au diversificat. Statele Unite ale Americii au reuşit să aplice toate aceste modalităţi pentru a crea un imperiu mondial. Cum au reuşit să facă acest lucru? Tactica este simplă. Iniţial se încearcă prin îndatorare, utilizându-se aşa zişii asasini economici. Aceştia găsesc o ţară care are resurse, cum ar fi petrolul. Apoi aranjează un împrumut pentru această ţară de la Banca Mondială sau una din celelalte organizaţii de acest tip. Dar banii nu ajung cu adevãrat în acea ţară. De fapt ajung la marile corporaţii pentru a construi proiecte de infrastructură în acea ţară : centrale electrice, parcuri industriale, porturi... lucruri de care să beneficieze corporaţiile şi câţiva oameni bogaţi din acea ţară. Dar asta nu ajută majoritatea oamenilor deloc. Întreaga ţară rămâne cu o datorie foarte mare. Este o datorie atât de mare încât nu pot să o plăteascã şi asta face parte din plan, să nu poată să o plătească.

La un moment dat coducătorilor din acea ţară li se spune : "Ascultaţi, aţi pierdut mulţi bani, nu vă puteţi plăti datoriile aşa că...vindeţi petrolul foarte ieftin la companiile noastre petroliere... lăsaţi-ne să construim o bază militară la voi în ţară... trimiteţi trupe şi susţineţi-le pe ale noastre într-un loc cum ar fi... Irak sau votaţi-ne la urmãtoarele alegeri ONU.", să privatizeze compania de electricitate, sistemul de apă şi canalizare şi să le vândă corporaţiilor din SUA şi altor corporaţii multinaţionale. Deci este o adevărată reţea şi este atât de tipic modul de acţionare al FMI şi al Băncii Mondiale. Ei îndatorează o ţară şi este o datorie
atât de mare încât nu pot să o plătească. Apoi ei se oferă să refinanţeze datoria şi trebuie ca ţara să plătească o dobândă şi mai mare. Apoi le ceri acest "quid pro quo" pe care-l numeşti o condiţionalitate sau bune relaţii care înseamnă de fapt că trebuie să-şi vândă resursele, incluzând multe din serviciile lor sociale, companiile de utilitate, uneori sistemele lor educaţionale, penale, de asigurări şi aşa mai departe la corporaţii străine.

În momentul în care această modalitate nu funcţionează se trece la o alta şi anume la apelarea la asasini politici, agenţi CIA sau alte personaje care pot corupe conducătorii ţării şi fie îi pot convinge că cel mai indicat este să colaboreze cu Statele Unite ale Americii, de fapt cu aceste mari corporaţii, fie îi înlătură de la putere, punând un alt conducător care poate susţine politica americană. Cum se pot înlătura liderii acestor ţări? Fie prin asasinate mascate, fie prin revolte organizate, trucate.

Au existat însă situaţii în care nici această metodă nu a dat roade. Aşa s-a întâmplat cu Saddam Hussein. În Irak aceste tactici nu au mai funcţionat. Saddam Hussein era un personaj incoruptibil. Interesele lui nu au ajuns niciodată nici la cea mai mică legătură cu cele ale sistemului american. Asasinarea lui a dat greş pentru că era foarte bine păzit tot timpul, iar oamenii lui nu puteau fi corupţi pentru acest scop, în plus a lucrat pentru CIA o bună bucată de timp. Aşadar nu mai rămânea decât o singură soluţie: intervenţia armatei americane. Aşa s-a şi întâmplat în două rânduri, reuşindu-se în cele din urmă distrugerea întregii ţări. Saddam Hussein a fost înlăturat şi, totodată, americanii s-au ales cu contracte de construcţie foarte profitabile pentru a reconstrui o ţară pe care au distrus-o. Este o afacere destul de bună, dacă deţii companii de construcţii importante.

În acest mod Statele Unite au creat un imperiu dar au făcut-o foarte subtil, este un imperiu clandestin. Toate imperiile din trecut au fost construite cu ajutorul armatei şi ştiau cu toţii că le construiau. Britanicii ştiau că îl construiau, francezii, germanii, romanii, grecii şi erau mândrii de asta. Întotdeauna aveau o scuzã: împrăştiau civilizaţie, împrăştiau o anumită religie sau ceva de genul acesta; dar ştiau că îl construiesc. Americanii, oamenii de rând, nu ştiu. Majoritatea oamenilor din SUA nu ştiu că trăiesc de pe urma unui imperiu clandestin.

În ziua de azi e mai multă sclavie în lume decât a fost vreodată. Trebuie să te întrebi: dacă este un imperiu, cine este împăratul? În mod evident, preşedinţii SUA nu sunt împăraţi, împărat e cineva care nu e ales, nu are mandat limitat şi nu raporteazã nimănui. Deci, nu putem clasifica preşedinţii în acest mod dar avem ceea ce putem considera a fi echivalentul împăratului. Este ceea ce se numeşte corporatocraţie. Corporatocraţia este un grup de indivizi care conduc cele mai mari corporaţii şi se comportă ca împăraţii acestui imperiu.

Ei controleazã mass-media fie prin conducere directă fie prin publicitate. Controlează majoritatea politicienilor americani pentru că le finanţează campaniile fie prin corporaţii fie prin contribuţii personale care provin din corporaţii. Nu sunt aleşi, nu au mandat limitat, nu raportează nimănui. În vârful corporatocraţiei, nu-ţi mai poţi da seama dacă persoana lucrează pentru o corporaţie privată sau pentru guvern pentru că se mişcă tot timpul dintr-o parte în alta. Politicile guvernului sunt create de corporatocraţie şi prezentate guvernului. Este o relaţie foarte strânsã. Nu este ceva de genul "teoria conspiraţiei", aceşti oameni nu trebuie să se întâlnească şi să comploteze pentru a face lucruri. Cu toţii lucrează având un singur scop: maximizarea profiturilor indiferent de costurile asupra societăţii şi asupra mediului.

Acest proces de manipulare de către corporatocraţie prin îndatorare, mituire şi înlăturare politică se numeşte GLOBALIZARE. La fel cum Rezerva Federală menţine poporul american într-o poziţie de servitudine îndatorată, cu datorii perpetue, inflaţie şi dobânda, Banca Mondialã şi FMI îndeplinesc acest lucru la o scară globală. Ideea de bază e simplă: îndatorează o ţară fie prin propria imprudenţă sau prin coruperea conducătorului ţării. Apoi impune condiţii sau politici de ajustare structurală care deseori constau în : devalorizarea monedei (când moneda se devalorizează, se devalorizează toate lucrurile. Asta face ca resursele indigene sã fie disponibile ţărilor prădătoare la o fracţiune din valoarea lor reală), tăieri masive de fonduri pentru programele sociale (acestea includ deseori educaţia şi sistemul sanitar, compromiţând bunăstarea şi integritatea societăţii, lăsând oamenii vulnerabili exploatării), privatizarea întreprinderilor de stat, ceea ce înseamnă că sisteme importante social pot fi cumpãrate şi reglementate de companii străine pentru profit.Poate urma foarte uşor liberalizarea comerţului sau deschiderea economiei prin scoaterea restricţiilor pentru comerţul extern. Asta permite un număr de manifestaţii economice abuzive, cum ar fi aducerea de către corporaţiile transnaţionale a produselor mai ieftine, subminând producţia indigenă şi distrugând economii locale.

Ceea ce este fascinant este faptul că uneltele folosite în aceste procese post cucerire sunt reprezentate de Banca Mondială sau FMI. Prin ele se fac toate tranzacţiile. Este important să se înţeleagă: Banca Mondială este, de fapt, o bancă a SUA, sprijinind interesele SUA. SUA are drept de veto asupra deciziilor deoarece aduce cel mai mult capital. Şi de unde a luat aceşti bani ? Aţi ghicit, i-a creat din nimic prin intermediul sistemului bancar de rezerve fracţionale.

Din primele 100 de economii mondiale clasate pe baza Produsului Intern Brut, 51 sunt corporaţii şi 47 din cele 51 sunt din SUA. Walmart, General Motors şi Exxon sunt mai puternice economic decât Arabia Sauditã, Polonia, Norvegia, Africa de Sud, Finlanda, Indonezia şi multe altele. Odatã ce barierele de comerţ protective sunt înlăturate, banii sunt aruncaţi împreună şi manipulaţi în noi pieţe şi economiile statelor sunt răsturnate în favoarea competiţiei deschise din capitalismul global, imperiul se extinde.Te trezeşti în faţa micului tău monitor de 21 inchi şi urli despre America şi democraţie. Nu este nicio Americă, nu este nici o democraţie. Este doar IBM, ITT, AT&T, DuPont, Dow, Union Carbine şi Exxon. Acestea sunt naţiunile lumii de astăzi. Nu mai trăim într-o lume a naţiunilor şi a ideologiilor. Lumea este un colegiu de corporaţii, determinat inexorabil de regulile imuabile ale afacerilor. Lumea este o afacere.

Luatã cumulativ, integrarea lumii ca întreg, în mod particular în raporturi de economie globalizatã şi în calităţile mitice de capitalism cu "piaţa liberă", reprezintã un "imperiu veritabil în sine... Puţini au reuşit să scape de "îmbunătăţirile structurale" şi "condiţiile" Băncii Mondiale, a FMI sau de arbitrajul Organizaþiei Mondiale a Comerţului, acele instituţii financiare internaţionale care, oricât de inadecvate, încă determină ceea ce înseamnă globalizare economică.

“Atât de mare este puterea globalizării încât, în cursul vieţii noastre este probabil să asistăm la integrarea, chiar dacă inegală, a tuturor economiilor naţionale din lume într-un singur sistem global de piaţă liberă.” Jim Garrison

Lumea este preluatã de către o mână de puteri ale afacerilor care domină resursele naturale de care avem nevoie pentru a trăi în timp ce controlează banii de care avem nevoie pentru a obţine aceste resurse. Rezultatul va fi monopol global bazat nu pe viaţa umană dar pe puterea financiară şi corporativă. În timp ce inegalitatea creşte, din ce în ce mai mulţi oameni devin disperaţi.

Să nu credeţi că România este lipsită de aceste influenţe mondiale. Să nu uităm câte trupe am trimis în Irak şi că americanii au baze strategice pe teritoriul nostru. Să nu credeţi că participarea României în războiul din Irak şi în menţinerea situaţiei existente acolo este un act de bunăvoinţă al nostru ca popor. Nicidecum. Şi noi suntem sub influenţa acestui imperiu global al americanilor. De ce se trimit trupe în Irak? Pentru că avem nevoie de împrumuturi de la FMI. Să nu uităm că şi Uniunea Europeană ne finanţează. După toate câte se întâmplă în Europa chiar credeţi că aceşti bani ne sunt împrumutaţi pentru a ajunge în folosul cetăţenilor. De ce credeţi că lumea înjură la fiecare mandat? De ce credeţi că la fiecare mandat nu se face nimic concret pentru cetăţeni? Unde se duc aceşti bani? Fie sunt utilizaţi pentru coruperea conducătorilor ţărişoarei noastre drage, fie intră în conturile companiilor direct conectate la sistem printr-o formă sau alta, iar România cu ce rămâne?...Cu datorii pe care nu le va putea achita probabil niciodată, ajungând la un moment dat să vindem fie poziţii strategice militare, fie diverse resurse.