11/25/2008

Încurajarea capitalismului

Am putut vedea un articol despre ceea ce se întâmplă astăzi în lume, despre criza financiară şi capitalism. Articolul îl puteţi vedea fie la adresele : http://www.empower.ro/bani/criza-baietilor-destepti-i/ şi http://www.empower.ro/bani/criza-baietilor-destepti-ii/ fie mai jos. Este scris de Petre Flueraşu la data de 23.11.2008.

<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><>

Gratie "stiintelor" partinitoare de previzionare, gratie econometriei si statisticii, daca bombardezi un oras si apoi il reconstruiesti, datele prezinta un urias salt economic.

— John Perkins - Confessions of an Economic Hit Man

Prea multa lume acuza in ultima perioada capitalismul, prea multi specialisti se grabesc sa afirme ca recenta criza financiara dovedeste falimentul acestui sistem. Ne lasam purtati de valul acestor zile, ne lasam patrunsi de importanta momentelor, ne place prea mult ideea ca in aceste clipe se faureste istoria. Si tocmai de asta ne plac verdictele, ne plac lucrurile spuse solemn, ne place sa cantam prohodul sistemului care pana acum ne-a oferit tot ceea ce avem.

Zambim malitios atunci cand spunem ca se prabuseste capitalismul, fara sa ne dam seama ca de fapt in acesta fericire se ascund toate frustrarile noastre. Da, din punct de vedere psihologic, e normal ca un om care castiga pana in 50.000 de dolari pe an sa se bucure atunci cand bancherii, acei moguli cu salarii de zeci de milioane de dolari, se prabusesc. E normal ca un om care se chinuie luna de luna sa-si plateasca ratele sa se bucure atunci cand bancile si intreaga economie pare sa se prabuseasca. E vorba de acel "ba pe-a matii ba!" specific fiintei umane.

Haideti sa ne dam insa un pas in spate, haideti sa ne depasim conditia de simple fiinte instinctuale. Simtim asta, dar haideti sa ne gandim si la consecinte. Pentru ca negarea capitalismului este periculoasa, este cel mai periculos lucru care se poate intampla in aceste zile.

Singurul sistem complex care exista astazi ca o alternativa pentru capitalism este socialismul. Nu comunismul, pentru ca acesta, asa cum este definit de Marx si Engels, reprezinta stadiul final, ideal al socialismului, o etapa la care nu vom putea ajunge niciodata, ci un stadiu premergator acestuia. Asta este solutia de pe buzele tuturor, la asta ne gandim in aceasta perioada.

Posibilitatea de a gandi se datoreaza capitalismului. Uitam insa ca insasi posibilitatea de a gandi se datoreaza capitalismului, insasi posibilitatea de a vorbi despre asta se datoreaza libertatilor castigate odata cu explozia economica. N-ar trebui sa le oferim pretexte celor ce abia asteapta o renegare a capitalismului de catre chiar adeptii sai. Nu avem la ce sa ne intoarcem, nu avem cum sa ne intoarcem si mai ales nu avem de ce sa ne intoarcem.

Da, am intrat intr-o perioada de recesiune, dar trebuie sa acceptam ca lucrurile s-au schimbat, nu sa ne repezim sa anuntam sfarsitul sistemului. In doctrina capitalista exista criza, ea este acceptata, iar in urma ei economia va deveni cu siguranta mai puternica.

Nu putem sa ne aruncam sacii in caruta si sa plecam la prima problema aparuta, asta este iresponsabil. Cel mai mare pericol in momentul unei crize in sistemul bancar o reprezinta oamenii ingroziti care isi scot banii din banci, si totusi nimeni nu face un apel la calm, analistii cred ca libertatea de exprimare ii scuteste de raspundere civica.

Criza ar trebui sa ne faca mai responsabili. Ar trebui sa luptam pentru sistemul nostru acum, in momentele in care acesta sufera. Interventia statului nu trebuie vazuta ca o prabusire a liberalismului, ci ca o simpla rafinare a conceptelor lui Adam Smith si Friedrich Hayek. Pietele trebuie lasate libere, cu mentiunea ca trebuie controlate pasiv pentru a nu abuza de aceasta libertate.

Iar legi care sa stabileasca mai bine cadrul legal pentru desfasurarea activitatilor economice sunt elaborate in aceste zile. Creditele vor fi mai greu de obtinut, bancile vor fi mai precaute, cresterea economica va fi incetinita. Recesiunea insa este perceputa gresita. Nu ne intoarcem in anii 70 ci facem lucrurile asa cum trebuie si asa cum ar fi trebuit sa le facem de la inceput. Nu pierdem nimic, pentru ca nu am avut cu adevarat decat iluzii.

Pentru fiecare dolar real, in lume exista inca noua dolari virtuali. Avem proprietati, avem obiecte, insa nu avem lichiditati. Avem iluzia ca aceasta criza este ceva spontan, virulent, insa trebuie sa intelegem ca in acest moment exista un sistem foarte bine pus la punct, un sistem care nu greseste niciodata, un sistem care, atunci cand eventual se va prabusi, va duce la haos.

Criza adevarata, daca va exista vreodata, va duce la distrugerea unei mari parti a umanitatii. In general, oamenii castiga si pierd, pierd si castiga. Exista insa si beneficiarii unui sistem, cei care castiga intotdeauna. Fireste ca, neintelegand exact cum functioneaza acest sistem, este greu sa il acceptam.

Daca vom analiza din punct de vedere economic ultimii 50 de ani, vom descoperi cum totul a fost anticipat, totul a fost integrat perfect intr-un sistem complex. Globalizarea este doar rezultatul conceptual al unui sistem care macina totul pentru a acumula din ce in ce mai multa bogatie.

Avem economia, avem asasinii economici care incearca sa ajunga la un consens prin argumente. Apoi avem sacalii, cei care elimina persoanele care refuza sa accepte realitatea. Si in cele din urma, in lipsa oricaror alternative, exista razboiul. Pentru ca aici nu vorbim despre poate, ci despre certitudini, vorbim despre oameni care nu accepta niciodata infrangerea. Te adaptezi cerintelor sau pieri, iata cea mai simpla teorie naturala aplicata astazi in societatile noastre.

Aceasta criza nu va face decat sa sporeasca bogatia celor aflati in varful sistemului, in acelasi timp insa readucand lucrurile pe linia de plutire.
Criza era asteptata, la fel cum si in Romania ar trebui sa ne asteptam in urmatorii ani la recesiune. Cand oamenii incep sa cumpere din ce in ce mai mult, sa se imprumute din ce in ce mai mult, este normal ca va exista un moment in care lucrurile trebuie sa se opreasca. Nu putem sa fabricam bani, iar creditele au limite, pentru ca nu exista bunuri suficiente pentru a le garanta. Toti cei care au studiat economia stiu si inteleg ca amanarea acestei crize globale nu ar fi facut decat sa inrautateasca lucrurile. Iar interventia statului, nationalizarea marilor banci, nu trebuie inteleasa ca un act dictatorial sau ca o intruziune brutala in piata.

Nu, a salva este mai bine decat a lasa sa se prabuseasca, pentru ca prabusirea ii va afecta tot pe cei de jos. Oamenii nu trebuie sa piarda din cauza principiilor. Nu exista justificari in a lasa o tara, o lume sa sufere din cauza unor idei, unor teorii. Iata de ce, interventiile statelor, coroborate cu elaborarea unei noi politici mondiale, nu pot sa duca decat la o economie constienta de propriile limite, o economie care va putea sa creasca in viitor bazandu-se pe certitudini si nu pe oferte promotionale.

Pentru ca noi, in frenezia noastra, nu vrem sa intelegem ca daca se prabusesc bancile, daca nu mai functioneaza sistemul, numai noi vom avea de suferit. Pentru ca "baietii destepti" (printre care, daca ne dorim cu adevarat, putem sa ajungem si noi) au stiut deja sa se puna la adapost. Chiar daca pare imposibil, unii oameni au retetele acelea frumoase, prin care nu poti sa pierzi.

Si iata de ce, un uragan, un razboi, o criza, suferinta, toate pot deveni profitabile daca stii cum sa procedezi. Si iata de ce, in loc sa ne radem in barba ca se prabuseste economia, ar trebui sa facem tot ceea ce putem pentru a ajuta la redresarea ei. Ne bucuram crezand ca magnatii se vor prabusi, cand de fapt se vor prabusi doar cei de la nivelurile inferioare. Noi ne vom prabusi, noi vom simti efectele pe termen lung, nu cei care au fost in varf pana acum.

Ne uitam la liderii economici, la liderii politici si nu intelegem ca ei sunt mici copii pe langa cei care sunt in siguranta, undeva deasupra. Nu, nu e vorba de o conspiratie, nu e vorba decat de modul natural de stratificare a unei societati. Intotdeauna vor exista oameni care vor intelege ca nu trebuie sa se expuna, oameni care nu vor sa fie cunoscuti, oameni care isi doresc doar putere, putere in sine, fara toate "floricelele" pe care noi le consideram implicite.

Acestia, pe care nu ii vedem si pe care probabil nu ii vom vedea niciodata, au inteles ca la un moment dat lucrurile trebuie sa se termine, visul trebuie sa redevina realitate. Si ei, spre deosebire de noi, sunt dispusi sa faca orice pentru asta. Este o optica pe care trebuie sa o intelegem inainte de a merge mai departe, pentru ca exista oameni care cred cu adevarat in visele lor, indiferent care sunt acestea:

As bea sangele Celor-Ce-Trebuie-Paziti, desigur. As bea, pentru a fi mai puternic, mai aproape de nemurire. As implora-o in genunchi pe Akasha sa-mi dea voie sa beau, iar apoi m-as adaposti in bratele ei. Dar mie mi-e usor sa vorbesc despre asta. Ea nu m-a respins niciodata, iar eu stiu ca vreau sa traiesc vesnic. Ea nu m-a lovit niciodata. Pentru a trai de-a pururi, as fi in stare sa mai suport inca o data focul. As indura arsita soarelui. As suporta orice, doar ca sa pot trai mai departe.

— Anne Rice – Vampirul Lestat

Dar iata care este realitatea noastra: casele, masinile, vacantele exotice, nu ne apartin atata timp cat pentru a le obtine ne-am imprumutat. Banii nostri, casele noastre, noi insine apartinem unui sistem, apartinem creditorilor nostri. Iar acestia la randul lor apartin altor creditori, care la un moment dat au nevoie de acele lichiditati.

Nu traim intr-un basm unde banii curg din ceruri, traim intr-o economie foarte bine pusa la punct care are anumite limite. Putem sa facem infuzii de sute de miliarde de dolari, problema ramane una de fond: atunci cand nu ai, nu trebuie sa consumi! E simplu, si totusi parca atat de greu de inteles…

Prea multi analisti transfera problema in cercurile inalte ale companiilor, in birourile bancilor, in culoare inguste ale Casei Albe. Nu, nu de acolo trebuie sa vina solutiile, pentru ca de acolo pot veni doar limitele legale. Nu banii trebuie sa fie mai multi, ci mentalitatile trebuie sa se schimbe. Pentru ca daca nu vom invata sa ne controlam, daca nu vom invata sa gandim in perspectiva, vom descoperi cu stupoare ca toti banii din lume nu ne ajung.

Aceasta criza ar trebui sa fie o lectie nu pentru cei din frunte. Pentru acestia este doar o alta fila a jocului, un alt moment in care capitalul curge si se transforma. Nu cei din spatele cortinei trebuie sa isi puna astazi probleme, ci fiecare dintre noi, fiecare dintre cei care consuma fara sa inteleaga de ce.
Criza nu este ceva indepartat, un grafic bursier, criza este in mijlocul nostru. Iar noi trebuie sa alegem daca vrem sa intelegem sau nu, daca vrem sa acceptam realitatea sau nu. Pentru ca numai noi putem decide de care parte a cortinei vrem sa traim…

<><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><><>

Se pare că încurajarea sistemului capitalist actual a devenit o modă. Există indivizi care consideră faptul că a supravieţui fiind cel mai puternic este un ţel în viaţă şi sunt din ce în ce mai mulţi. Este adevărat că puterea şi controlul maselor îţi poate oferi o plăcere nebănuită. Întrebarea este însă cu ce preţ? Mi se pare incredibil cum poate dormi cineva liniştit noaptea fără a se gândi câte vieţi a putut afecta printr-un comportament egoist şi manipulant. Cu toate astea trăim într-o lume în care cel mai “deştept” câştigă. Oare a fi “deştept” coincide cu a manipula, a profita de alţii şi a afecta vieţile altor semeni pentru interesul propriu. Răspunsul în contextul actual este da. Aşa cum susţine şi domnul Petre Flueraşu trăim într-o lume crudă, inspirată din societatea capitalistă. Ar trebui astfel să facem tot ce ne stă în puteri, chiar să aplicăm la violenţă şi alte forme agresive pentru a ne creşte contul în bancă. Eventual să ne apucăm să vindem droguri, să jefuim sau să vindem copii. Nu este oare exact acelaşi lucru cu a manipula oamenii în interes propriu. Cu ce este mai diferită această concepţie?
A convinge oamenii care au trecut prin perioade de socialism sau comunism cu fraze de genul

“Singurul sistem complex care exista astazi ca o alternativa pentru capitalism este socialismul. Nu comunismul, pentru ca acesta, asa cum este definit de Marx si Engels, reprezinta stadiul final, ideal al socialismului, o etapa la care nu vom putea ajunge niciodata, ci un stadiu premergator acestuia. Asta este solutia de pe buzele tuturor, la asta ne gandim in aceasta perioada.

Posibilitatea de a gandi se datoreaza capitalismului

Uitam insa ca insasi posibilitatea de a gandi se datoreaza capitalismului, insasi posibilitatea de a vorbi despre asta se datoreaza libertatilor castigate odata cu explozia economica. N-ar trebui sa le oferim pretexte celor ce abia asteapta o renegare a capitalismului de catre chiar adeptii sai. Nu avem la ce sa ne intoarcem, nu avem cum sa ne intoarcem si mai ales nu avem de ce sa ne intoarcem. ”

pentru a accepta situaţia actuală şi pentru a se adapta sistemului capitalist mârşav, pentru a sta în banca lor şi a-şi vedea de treabă, pentru a merge mai departe la muncă şi pentru a-şi plăti liniştiţi taxele, pentru a putea umple conturile băncilor din truda proprie. Şi tot acest domn susţine că :

“Haideti sa ne dam insa un pas in spate, haideti sa ne depasim conditia de simple fiinte instinctuale.”

Îmi cer scuze că îmi permit să spun asta însă nu imboldul de putere este unul instinctual? Oare nu băieţii “deştepţi” acţionează instinctual pentru a dobândi putere. Oare nu ei împrumută comportamentul din natură în care cel mai puternic are prioritate? Eu aş vrea însă să înţeleg, oare nu dorim ca oameni, ca fiinţe superioare să ne diferenţiem de celelalte fiinţe de pe pământ printr-un comportament “omenesc”? Dar sunt convins că sunt puţini oameni care gândesc aşa, cel puţin nu atât de mulţi ca cei care gândesc că sistemul capitalist în care trăim este unul care facilitează competiţia şi drept urmare evoluţia. Ca să evoluezi trebuie să fii neapărat în competiţie. Da şi...nu. Se pare că încă nu ne putem depăşi condiţia de “maimuţe” pentru a evolua. Am ajuns la o etapă în care legile din natură ar trebui ignorate, iar ideologii noi să lase locul celor vechi. Comunismul sau socialismul nu a fost un lucru bun. Toată lumea este de acord cu acest lucru. De ce ne-am întoarce la acele sisteme? Întrebarea este de ce trebuie să rămânem la capitalism. Oare nu există oameni care s-au gândit şi la alte sisteme decât capitalismul, socialismul sau comunismul? Ei există…însă prea mic este impactul ideologiilor lor în faţa susţinerii actualului sistem capitalist. Şi cine îi opreşte? Tocmai cei care conduc acest sistem.

Capitalismul este cel care încurajează proprietatea şi legile economice pentru dobândirea proprietăţii. Proprietatea este însă cea care ne oferă libertatea pe care o dorim. Şi oare cum putem avea libertate fără a fura libertatea altora? A avea o locuinţă înseamnă a nu mai fi dependent de un proprietar care îţi poate oferi un spaţiu de locuit contra cost. A deţine o locuinţă îţi oferă astfel un grad de libertate. Nu va mai trebui să depinzi de alţii pentru a îţi asigura una dintre necesităţi. Practic societatea capitalistă se bazează pe relaţionarea libertăţilor fiecărui individ. Cu cât dobândeşti mai multă libertate care se poate traduce prin putere şi/sau bani cu atât restricţionezi libertatea altor semeni.

Cu ce este mai diferit în acest context comunismul decât capitalismul? Vi se pare că aceasta este o liberă exprimare. Este adevărat că poţi spune ce vrei. Cu ce sens însă dacă nimeni nu te ascultă? Trebuie să ne gândim bine că cei care nu sunt adaptaţi sunt consideraţi nebuni, deşi ei au alte viziuni. Îi ignorăm pentru că ne-am obişnuit cu ceea ce ni s-a dat, adică acest sistem capitalist. Generaţiile noi s-au născut cu el şi este greu să conceapă alt sistem decât cel capitalist. Este adevărat că este greu să continui cu altceva decât cu ceea ce te-ai obişnuit însă va trebui să punem în balanţă şi soarta generaţiilor viitoare. La asta s-au gândit şi cei care au dat jos sistemele comuniste sau socialiste.

Expoziţie Leonardo da Vinci


Am fost recent la Expoziţia Leonardo da Vinci deschisă în Bucureşti la Teatrul Naţional de Operetă I. Dacian. Eram curios să văd ce au putut expune şi nu pot spune că nu am fost plăcut impresionat. Veţi găsi multe din invenţiile Leonardo da Vinci prezentate foarte frumos într-un spaţiu potrivit. Pentru fiecare invenţie veţi găsi explicaţii şi o scurtă istorie. Modelele invenţiilor sunt realizate din lemn şi sunt realizate foarte bine. Presupun că a fost extraordinar să poţi face modelele marelui inventator Leonardo da Vinci, iar aceşti oameni ar trebui să se bucure de tot respectul.



Se poate urmări şi un documentar cinematic despre viaţa, studiile şi invenţiile lui Leonardo da Vinci pe un proiector, pasionaţii putând afla mai multe detalii despre marele inventator. Este cu adevărat incredibil la câte lucruri s-a putut gândi un om. A fost pasionat de sculptură, pictură, mecanică, inginerie, arhitectură, fizică, biologie s.a. A realizat însă cât de mare este geniul său, drept urmare toate invenţiile au fost scrise cifrat, şi chiar până astăzi unele au rămas indescifrate. Chiar discipolii lui nu aveau cunoştiinţă de toate secretele marelui inventator.

Foarte drăguţ a fost un domn care organiza se pare expoziţia şi care ne-a prezentat pe scurt o parte din personalitatea lui Leonardo da Vinci precum şi câteva lucuri ştiute numai de pasionaţii de invenţiile şi studiile marelui inventator. Rar mi-a fost dat să întâlnesc o persoană atât de pasionată de ceea ce face. Se simţea în modul său de a vorbi, în modul de a gesticula şi în propoziţiile sale această pasiune şi dorinţa de a împărtăşi cu ceilalţi cunoştiinţele sale.



Printre invenţiile Leonardo da Vinci pe care le puteţi urmări la această expoziţie se numără: rulmentul, deltaplanul, arcul, colacul de salvare, tancul, diverse bărci de luptă, un mecanism de mers pe apă asemănător echipamentului de schi şi multe altele.

O oră este mai mult decât suficientă pentru a putea vedea toată expoziţia şi a vă putea decide şi dacă doriţi să achiziţionati o carte sau album Leonardo da Vinci fie cu invenţiile sale, fie cu elementele de artă pe care le-a creat. Există versiuni şi în engleză şi în italiană.

Ca o concluzie vă sugerez să mergeţi la această expoziţie pentru că veţi rămâne plăcut surprinşi. Este deschisă până la data de 31 Ianuarie 2009, iar programul este în fiecare zi de la 11:30 la 22:00, ceea ce este destul de bine pentru cei care lucrează până mai târziu.

Mai multe detalii puteţi afla pe site-ul http://www.leonardodavinci.ro .

11/20/2008

Ochi albaştrii

Ochi albaştrii, ochi albaştrii
Plâng şi râd toţi doi deodată
Ochi albaştrii, ochii albaştrii
Sub surâsul tău de fată.

Ochi albaştrii, ochi albaştrii
Se ascund sub blonde plete
Ochi albaştrii, ochi albaştrii
Stau pe chipul unei fete.

Ochi albaştrii, ochi albaştrii
Strălucesc în alb de lună
Ochi albaştrii, ochi albaştrii
Soarta lor vor să mi-o spună.

Ochi albaştrii, ochi albaştrii
Umplu sufletu-mi de vise
Ochi albaştrii, ochi albaştrii
Tot norocul îmi sortise.

Închipuiri

Cu un surâs mi-ai dăruit plăcerea
A te privi cu patimă-n suspine
Ştiind că-n sărutările-ţi divine
Nu voi fi căutat decât durerea.

Căci inima de-un chin străpunsă-mi este
În amintirea dulcilor iluzii
Ce-adesea se-iveau din nopţile târzii
Vrăjindu-mi mintea-ntreagă fără veste.

În ele mi-apăreai tu dintr-o dată,
Te coborai pe raze reci de lună,
Simţeam c-un glas tremurător mă-mbată

Când îmi şopteai în taină o minciună.
Dar nu mai pot să-ndur încă o dată
Vreau să mă văd cu tine împreună.

O rază de lumină...

O rază de lumină-a răsărit
Pe culmile sinistre
Trezeşte sufletul ce-a amorţit
În gânduri pesimiste.

Privesc la ea acum şi mă gândesc,
E-o caldă sărutare
Pe chipul tău firav, cel îngeresc
De viaţă şi ardoare.

Se-ncurcă-n părul tău de aur blond
Şi-n taină îţi şopteşte
O dragoste născută din amor
Ce inima-mi trăieşte.

Pătrunde-n ochii tăi de vise plini
Şi-ndată te orbeşte
Te-nvăluie-n căldură şi lumini,
La mine te răpeşte.

Vino în lumea veşnicului glas
Ce multe vrea să-ţi spună
Doar noaptea şi noi doi am mai rămas
Sub albul clar de lună.

O stea-mi arată chipul tău senin
În umbra-aproape ştearsă
A locului ce-mi pare a fi străin
Când cerul se revarsă.

Prin frunzele de sălcii te zăresc
Cu pielea de mătasă
Cu ochii albaştrii, sufletul ceresc
Ah, cât eşti de frumoasă!

Rămâi, rămâi pe veci în lumea mea
Să fim tot împreună
Te rog, te rog iubito nu pleca,
Rămâi zeiţă bună...

Speranţă

Speranţă tu te-ai arătat
A fi o stâncă tare
În drumul râului purtat
De lacrimi muritoare.

Răsari pe ceruri ca o stea,
O stea nepieritoare,
Acoperi cu lumina ta
Umbra care dispare.

Eşti roua noii dimineţi,
O palidă căldură,
În calea amăgitei vieţi
De vifor şi furtună.

Speranţă tu mi-ai mai rămas
În lumea cea deşartă
Ecou al veşnicului glas
Ce nu-i decât o şoaptă.

Ideal

Sper ca-ntr-o bună zi să plec
În lume hăt, departe
Să văd cum păsările trec
Şi cerul se desparte.

Să văd şi marea de cristal
Să văd şi câmpul verde
Să văd o salcie pe mal
Şi zarea cum se pierde.

Amorul

În noapte stai şi te gândeşti la ea
Te-ntrebi de-i vis or realitate,
Ai vrea să poţi să-i dăruieşti o stea
Să nu simţi cât e de departe.

Te farmecă cu gândurile ei
Cu chipul, glasul şi-alte multe,
De mână tu acum ai vrea s-o iei
Să-ncerci s-o faci să te asculte.

Să-i spui, cum numai tu ştii, c-o iubeşti,
Că simţi în inimă fiorul,
Să-i spui că e o crăiasă din poveşti
Să-i spui că te-a lovit amorul.

Şi versuri multe să-i dedici ai vrea
Visând la lucruri ireale,
Ca să-i arăţi cât de mult ţii la ea
Să-i arăţi gândurile tale.

Îţi spun că în zadar te amăgeşti,
Amorul nu-i decât o boală,
Trebuie-n veci de el să te fereşti
De o trăire chiar banală.

În noapte

E noapte, noapte cristalină.
Răsare luna la fereşti
Şi-mprăştie ca în poveşti
O pulbere diamantină.

De mână tu mă ţii pe mine
Iar eu te am la pieptul meu,
Comoara mea vei fi mereu
Căci nu pot trăi fără tine.

Luceafarul arzând iubito
Străluce cald în ochii tăi,
Departe-n lume suntem noi
Iar bruma nopţii n-am zărit-o.

Gândirea-mi este tulburată
De al magiei tale glas.
Ce repede-a trecut un ceas
În noaptea plină, fermecată.

Iubito, chipul tău mă-mbată
De farmec, vrajă şi amor
Ceru-i de stele sclipitor
Iar noaptea-i lină, minunată.

Luna pare a fi nalucă
Iar stelele-s pe cer perechi
Închide gingaşii tăi ochi
Şi-ncet pe buze mă sărută.

Mi-e dor

Mi-e dor de viaţă şi de cânt
Mi-e dor de a petrece
Mi-e dor de apa şi de vânt
Şi timpu-ntruna trece.

Mi-e dor de clipele de mult
Mi-e dor şi tot mă doare
Mi-e dor de anii ce-au trecut
Şi doare tot mai tare.

Mi-e dor de pace şi mister
Mi-e dor şi mă simt rece
Mi-e dor şi ştiu că am să pier,
Nimeni nu mă petrece.

Tristeţe

E noapte iară eu sunt trist
Iubita e plecată
Nu am pe nimeni şi sunt trist
Iar viaţa e o pată!

Luminile de mult s-au stins
Şi s-a lăsat tăcerea
Tot universul mi-e ostil
Şi caută durerea.

Doar noaptea, doar ea mi-a rămas
Cu luna şi cu stele
Cerul e negru-nfumurat
Şi simt cum viaţa piere.

Singurătate

Sunt singur şi mi-e pasul greu
În noaptea cea senină.
Nu am pe nimeni, plâng mereu
Şi sufletu-mi suspină.

Alături este umbra mea
Pare şi ea să plângă,
Sunt singur, fără nici o stea
Şi lacrimi vor să curgă.

Iubito tu m-ai părăsit
Când lumea mi-era dragă,
În tine eu am mai găsit
O amintire vagă.

Sunt singur şi mă simt tăcut
Ca luna între stele,
E noapte, timpul a trecut
Şi gândurile mele...

11/19/2008

Plouă

Plouă-n sufletul meu
Şi lacrimi curg mereu
Căci raza mea s-a stins
Iar cerul mi-e cuprins
                              De dor.

Plouă-n sufletul meu
Şi lacrimi curg mereu
Viaţa-mi pare izvor
Negru, rătăcitor,
                              Suspin.

Plouă-n sufletul meu
Şi lacrimi curg mereu
Destinu-mi este plin
De durere şi chin
                              Nespus.

Plouă-n sufletul meu
Şi lacrimi curg mereu
Norocul mi-a apus
Iar timpul e tot dus
                              S-a stins.

11/18/2008

Capitalismul şi criza financiară

Toată lumea este panicată de această criză mondială. Ce facem cu această criză? De unde a venit şi unde se duce? Cum o controlăm? E bine să ne ţinem banii la saltea sau să îi ţinem în bancă? E bine să facem investiţii sau să reducem cheltuielile? Acestea sunt întrebări la care nimeni nu cred ca are un răspuns bine stabilit. Este adevărat că majoritatea specialiştilor din domeniul financiar recomandă prudenţă, însă colaborată cu încredere în sistemul bancar. Cum aşa? Pai ori sunt prudent ori am încredere în bănci? Păi trebuie să fiu prudent, adică să nu fac prea multe cheltuieli personale, să nu îmi mai cumpăr 2 covrigi dimineaţa în drum spre serviciu ci să îmi cumpăr unul singur, în schimb însă să economisesc aceşti bani şi să îi pun în bancă. Păi e frumos? S-au terminat fondurile şi trebuie să finanţăm băncile? Normal. Băncile ne-au dat credite cu dobândă, s-au terminat bănuţii şi români nu mai plătesc. Veţi spune da...nu mai plătesc însă obiectele pentru care s-au făcut creditele vor fi confiscate. Aşa şi? Să vedem cui o să vândă o bancă un apartament confiscat dacă piaţa imobiliară nu stă pe roze. Dar nu-i nimic. Datoria românului rămâne datorie şi într-un fel sau altul va fi achitată. Normal ... asta e criza fraţilor. Şi nu porneşte de la noi ci de la bazaţii americani.

Economia americană a exploatat la maxim mecanismele financiare pentru a face profit şi a trece mai departe, fără a realiza ceva benefic. Multe companii mari au fost cumpărate şi apoi vândute mai scump sau chiar vândute pe bucăţi astfel încât profitul unei astfel de afaceri să fie maxim. Şi câte astfel de mecanisme ocolitoare credeţi că ar fi putut suporta o economie proiectată pentru dezvoltare? Răspunsul l-am aflat cu toţii...până acum. Practic această economie a explodat ca un balon de săpun, lucrurile însă fiind bine ştiute de toţi cei împlicaţi în aceste procese financiare. Şi cum SUA conduce lumea, fie că ne place sau nu, toată această criză financiară s-a răspândit ca un virus în toată lumea.

Care a fost însă răspunsul preşedintelui Bush la toate acuzaţiile venite din partea americanilor privind criza mondială? O scuză penibilă că totuşi capitalismul este cel mai bun sistem economic care a fost inventat. Dacă Bush a spus asta înseamnă că situaţia este gravă, foarte gravă. Răspunsul de fapt a fost adresat marxiştilor din America Latină, pentru care criza actuală le dă dreptul de a-şi accentua lupta împotriva imperialismului american.

Se pune în discuţie eficacitatea capitalismului, pe fondul evoluţiei actuale, şi de asemenea faptul că totuşi putea fi inventat un sistem mai bun. Până la aceste discuţii însă abordarea lui Bush este strict diversionistă. Este vorba de a incrimina, fără echivocuri şi menajamente, un anumit tip de capitalism, mutant sau deviant, care a ajuns să fie practicat, îndeosebi în America, şi care, în căutarea unui profit facil şi rapid, financiarizează exagerat economia prin îndepărtarea tranzacţiilor financiare de economia reală.

Numai vreo 5% din transferurile valutare mai reprezintă mijlociri de tranzacţii reale, restul constituind doar speculaţii cu valute pe curs sau pe dobânzi. Financiarizarea economiei în ţările dezvoltate, îndeosebi în SUA, este însă canalul marilor profituri, juvăţul cu care se subjuga economia reala şi aspiratorul câştigurilor din ţările slabe. Punerea în discuţie a capitalismului nu este o chestiune de moment totuşi, întrucât nu au fost afectate serios (asta însemnând prăbuşirea unor întregi industrii sau reducerea nivelul de trai al locuitorilor) ţările dezvoltate, ci doar cele în care este prezentă această subjugare economică.

Sunt însă semne serioase care ne duc la contestaţiile capitalismului actual cum ar fi prăbuşirea băncilor de investiţii, pieţelor bursiere ipotecare, fondurilor de operaţiuni la termen sau concluzionarea prin antrenarea de grave turbulenţe pentru instituţiile financiare indispensabile ca băncile comerciale sau societăţile de asigurări. Toate aceste efecte sunt produse de speculaţiile financiare făcute la nivelul economiei actuale.

Ce este însă ciudat este faptul că singura replică a autorităţilor publice americane a fost ca, la ananghie, să abandoneze poveştile pe care le spuneau concetăţenilor lor, dar şi responsabililor în materie de pe alte meridiane despre economia de piaţă, despre virtuţile capitalului privat şi avantajele dereglementărilor pentru a lăsa câmp liber forţelor pieţei, şi să scoată de la naftalină hulitul capitalism de stat.

Toate aceste comentarii sunt inspirate din spusele specialiştilor financiari şi nu sunt concluzii la care am ajuns prin propriile forţe de analiză, întrucât experienţa mea în acest domeniu nu este foarte vastă şi sincer să fiu încerc să o îmbunătăţesc numai pentru a putea combate un sistem pe care îl consider inoportun unei evoluţii normale a societăţii.

Şi ca să nu lăsăm lucrurile atât de serioase m-am gândit să vă arăt şi cum poate fi privit capitalismul din mai multe ţări.

CAPITALISM TRADIŢIONAL
Ai două vaci.
Vinzi una şi cumperi un taur.
Cireada se înmulţeşte iar economia prosperă.
Le vinzi şi ieşi la pensie cu câştigul.

COMPANIE AMERICANĂ
Ai două vaci.
Vinzi una şi o forţezi pe cealaltă să producă lapte cât pentru patru.
Eşti surprins când vaca moare.

COMPANIE FRANCEZĂ
Ai două vaci.
Faci greva pentru că doreşti să ai trei vaci.

COMPANIE JAPONEZĂ
Ai două vaci. Le reproiectezi astfel încât să fie de zece ori mai mici decât o vacă obişnuită şi să producă de douăzeci de ori mai mult lapte.
Apoi creezi imagini animate inteligente ale vacii, numite Cowkemon, şi le promovezi la scară globală.

COMPANIE GERMANĂ
Ai două vaci. Le reproiectezi astfel încât să trăiască 100 de ani, să mănânce o dată pe luna şi să se mulgă singure.

COMPANIE BRITANICĂ
Ai două vaci.
Amândoua sunt nebune.

COMPANIE ITALIANĂ
Ai două vaci, dar nu ştii unde sunt.
Pleci în pauza de prânz.

COMPANIE RUSEASCĂ
Ai două vaci.
Le numeri şi afli că ai 5 vaci.
Le numeri din nou şi afli că ai 42 de vaci.
Le numeri din nou şi afli că ai 12 vaci.
Te opreşti din numărat vaci şi deschizi altă sticlă de vodcă.

COMPANIE ELVEŢIANĂ
Ai 1000 de vaci, dintre care niciuna nu-ţi aparţine.
Facturezi celorlalţi cheltuieli de depozitare.

COMPANIE INDIANĂ
Ai două vaci.
Te închini la ele.

COMPANIE CHINEZĂ
Ai două vaci. Ai 300 de oameni care le mulg.
Declari şomaj zero, productivitate bovină înaltă şi arestezi reporterul care a publicat cifrele.

COMPANIE ROMÂNEASCĂ
Ai 5 vaci, costuri cât de 10, mulgi doar 3, alergi bezmetic printre ele, mai aduci personal pentru alte 5, dai faliment şi dai vina pe bou.

Completare personală a ţăranului Ioan Doncă
ASOCIAŢIE FAMILIALĂ PRAHOVEANĂ
N-ai nici o vacă. Contractezi două cu statul şi faci vilă cu fonduri U.E., pe care o declari grajd.
Reziliezi contractul pe motiv de regiune defavorizată calamitată. O iei de la capat.
Ceilalţi se uită ca viţelu la poarta nouă a vilei celei noi.

11/17/2008

Suflet de copil

Printre hârtiile vechi pe care le aveam prin casă am regăsit câteva poezii pe care le-am scris în clasa a X-a, în liceu. Mi-am adus aminte cu plăcere de momentele de atunci când am scris mai multe poezii pentru un concurs între licee. Este incredibil cum ne aruncă viaţa pe drumuri întortocheate. De la pasiunea mea pentru literatură din liceu am ajuns să lucrez într-un domeniu tehnic care nu are nici cea mai mică legătură cu literatura. Cu toate acestea amintirile de atunci sunt frumoase şi îmi amintesc întotdeauna cu plăcere de acele timpuri în care simţeam că vreau să acumulez cât mai multe cunoştiinţe, să cunosc cât mai multe lucruri, să descopăr cum funcţionează viaţa, să găsesc răspunsuri la unele lucruri care în acele momente mi se păreau misterioase.


Suflet de copil


Lumina caldă a primei primăveri
Îmi poartă sufletul arzând departe,
În luna-ascunsă-a ultimei tăceri
Şi a cuvintelor rostite-n şoapte.

Copil sunt eu în tainica visare
Şi limpede e cerul vieţii mele,
Lumină albă are al meu soare,
Iar zarea este un ocean de stele.

Pădurea blânda de salcâm e-n floare,
Izvorul rece suspină-ncetişor,
Mireasma florilor e-o sărutare
Şi în eter se-aude-un cântec de dor.

O ploaie trecătoare spală-n taină
Cu lacrimi albe tărâmul de mister,
De rouă pură iarba este plină,
Iar veşnicul suflet se-nalţă spre cer.

Aici sunt eu, copil de altădata,
Mă tângui şi plâng cu lacrimi de nespus
Căci nu te voi mai zări niciodată
Copilărie a timpului apus.

Nu staţiona pe stânga!

Dacă şi voi vă enervaţi când vă găsiţi blocaţi de alţii pe scările rulante, semnaţi petiţia de mai jos şi veniţi alături de noi sâmbăta viitoare, la Unirii 2, ieşire Hanul lui Manuc, să le arătam BOILOR cum se circula corect. Petiţia o puteti găsi aici.


11/15/2008

Alegeri în România 2008




Nu am putut să nu remarc campania electorală din acest an. Ca de fiecare dată rămân cu un gust amar când îmi dau seama cât de manipulanţi sunt cei care vor să fie aleşi şi în acelaşi timp cât de parveniţi.



Într-una din zilele trecute când am ieşit dimineaţa din casă îndreptându-mă spre birou nu am putut să nu remarc o pancartă mare cu o reclamă care susţinea campania PSD+PC şi care spunea ceva de genul: “Ei cu ei. Noi cu voi!” cu bătaie lungă către contracandidaţii de la PDL. M-am amuzat teribil când pe pancartă, în partea inferioară, era lipită o altă pancartă care spunea: “PSD: Noi furăm tot!”. Când m-am întors seara de la birou, în jurul orei 20:00, am putut observa că mesajul “PSD: Noi furăm tot!” fusese scrijilit probabil de cei care se ocupau cu pancartele PSD.



Îmi şi imaginez jocul pe care îl fac cei puşi să instaleze aceste pancarte. La ora 05:00 vin cei trimişi de PSD şi îşi etalează mesajul. La ora 05:45 apar şi cei trimişi de PDL care pe lângă pancartele cu mesajele PDL lipesc peste pancartele PSD câte un mesaj de genul : “PSD: Noi furăm tot!”. La ora 17:00 cei de la PSD remarcă lovitura celor de la PDL şi trimit pe cineva să scrijilească mesajul scris de cei de la PDL. Şi presupun că acest joc stupid poate continua până la terminarea alegerilor.



Este incredibil cum pot membrii acestor partide care ne reprezintă ţara să se arunce într-un joc mişelesc de manipulare şi luptă făţişă. Peste tot vezi un afiş cu un reprezentant PDL la Senat, şi imediat lângă un alt afiş cu un reprezentant PSD la senat. Care este efectul oare? Ce sens mai are postarea acestor afişe dacă toate sunt unul lângă altul. Efectul presupun că este acela de a face cetăţeanul de rând să reţină toate aceste nume fără să vrea. Şi cu toate astea ce face cetăţeanul atunci când se duce la vot? El pe cine alege? Stă şi se gândeşte la toate numele şi feţele văzute pe aceste afişe pe care le-a întâlnit o lună de zile la tot pasul. Apoi realizează că votul lui, indiferent de opţiune, nu îi va îmbunătăţi viaţa câtuşi de puţin, pentru că oricine va fi ales se va îndeletnici cu aceleaşi lucruri cu care s-au îndeletnicit şi cei care au ocupat aceste poziţii înaintea lor.



Ce ne-ar face să mergem la vot. Eu cred că trebuie să mergem la vot. Opţiunea mea vă pot spune de acum că este un mare zero barat trecut pe buletinul de vot. Votul meu însă va fi luat în calcul. Dacă toţi am proceda la fel nu va mai avea cine să spună că nu ne-am făcut datoria de locuitori ai ţării. Cred ca va fi cea mai bună alegere, având în vedere faptul că suntem puşi să alegem dintre oameni care nu vor lupta să ne apere nouă, oamenilor de rând, interesele ci vor lupta să îşi îmbogăţească conturile prin manipulare, şantaj, relaţii înalte, legături cu persoane importante şi aşa mai departe. Tot companiile lor sau ale rudelor sau ale cunoştiinţelor sau ale persoanelor influente vor câştiga licitaţiile pentru domeniul public.



Şi noi cetăţenii cu ce ne alegem? Cu stres, trafic prost, drumuri proaste, muncă de dimineaţă până seara, taxe mărite şi lista poate continua. De ce să alegem deci pe cineva anume? Eu unul nu văd sensul, dar poate mă veţi putea lumina voi.



Politica mi se pare cea mai mare aberaţie existentă pe acest pământ. Constituţia ţării spune că trebuie să alegem câţiva reprezentanţi care să ne apere interesele. Bullshit!!! Vi se pare că aşa este? Cu toate astea toţi politicienii susţin că respectă Constituţia, legile ţării şi interesele cetăţenilor. Şi nimeni nu face nimic...din 4 în 4 ani mergem la vot, alegem şi ne continuăm viaţa, contribuim la bugetul statului, plătim liniştiţi taxe, ne chinuim să ne luăm o maşină sau o casă şi realizăm că nu putem face asta decât cu un credit, pe care este posibil ca la un moment dat să nu îl mai putem achita. Frumoasă este viaţa în România!...nu că în alte ţări ar fi mai bine.

11/14/2008

Masacrul unei lumi civilizate



Am primit astăzi un e-mail care nu pot să spun că nu m-a impresionat. În ultimul timp sunt făcute publice din ce în ce mai multe acte de barbarism comise de oameni sau poate că doar acum au ajuns la cunoştiinţa mea. În orice caz mi se pare de-a dreptul şocant faptul că oamenii pot comite asemenea crime. Este adevărat că populaţia lumii este în expansiune, este adevărat că necesităţile de hrană ale omenirii cresc în fiecare zi, însă se pune întrebarea unde vom ajunge cu acest comportament barbar pe care îl manifestăm faţă de animale, practic faţă de fiinţele cu care împărţim viaţa pe pământ. Aceasta este o problemă care nu interesează pe foartă multă lume. Ştiţi oare când desfaceţi o conservă de peşte pentru a o consuma de unde provine conţinutul ei? Ştiţi oare cum sunt tratate aceste animale înainte de a fi sacrificate? Din păcate adevărul crunt este că pentru a face economii şi pentru a-şi mări profitul companiile care produc alimentele pe bază de carne practică metode barbare pentru a sacrifica animalele.



Protecţia animalelor este un subiect relativ nou pentru omenire şi mi se pare aberant că animalele care sunt protejate sunt tocmai animalele care nu constituie o ţintă pentru industria alimentară. Aceste animale sunt tratate inuman peste tot în lume şi nu sunt privite ca nişte fiinţe ci ca nişte obiecte din care se extrage profit. Este poate cel mai josnic nivel la care a ajuns omenirea prin aceste practici.



Deşi pare incredibil, anual, masacru brutal şi sângeros pe care îl puteţi vedea în imagini se petrece în Insulele Feroe, care aparţin Danemarcei. Danemarca, o ţară care se presupune a fi civilizată. Prea puţine persoane din lume au cunoştinţă de acest eveniment oribil şi lipsit de sensibilitate, care se repetă an de an. Acest crunt masacru este opera unor tineri care participă la el pentru a demonstra că au devenit adulţi. Este absolut incredibil că nu se poate face nimic pentru ca această barbarie să înceteze. O barbarie săvârşită împotriva lui "Calderon", un delfin extrem de inteligent, care obişnuieşte să se apropie de oameni din curiozitate.



A masacra efectiv zeci de animale paşnice care nu au multe modalităţi de a se apăra mi se pare o absurditate. Iar a-ţi demonstra bărbăţia printr-un ritual de masacrare a unor animale mi se pare şi mai absurd. Aceşti oameni cred că uită totuşi că trăim în anul 2008 şi nu în timpuri primitive în care oricum oamenii vânau doar cu anumite unelte (animalele având posibilitatea să se apere şi să scape de prădătorii umani).



Oare câte astfel de evenimente au loc în întreaga lume şi noi nu ştim de ele? Din păcate omul are nevoie de răbufnire, de bărbăţie, de senzaţia de a lua o viaţă, sentiment care probabil le oferă putere, forţă, dominare. Omul este un prădător, dar încearcă să fie civilizat, ba chiar se mândreşte că este civilizat. Este oare corect să trăim cu o astfel de impresie?













11/11/2008

Alternativă

Ne întrebăm ce putem face pentru a stopa această menţinere a unei stări sociale corupte, împinsă spre perpetuare de rezistenţa unor instituţii fără o valoare aparentă cum ar fi guvernul, băncile, biserica şi alte astfel de instituţii. Omul poate supravieţui foarte bine şi fără instituţii. Nu sunt oare oameni care trăiesc izolaţi de această societate cu înclinaţii spre distrugere, manipulare a maselor şi goană după profit? Bineînţeles că sunt. V-aţi întrebat ce i-a motivat să facă acest lucru? Oare nu au realizat ei că pot trăi fără a fi influenţaţi de societatea în care trăim? Este adevărat că numărul lor este redus, însă acest lucru se datorează fricii de schimbare pe care o manifestăm. Am fost influenţaţi să trăim cu această frică de schimbare tocmai pentru a perpetua societatea în care trăim, pentru a asigura un profit permanent celor aflaţi în vârful piramidei. Acest lucru nu ar fi atât de grav, însă pentru a-şi asigura profitul aceştia manipulează în moduri aberante rasa umană. Instigări la război, manifestări violente, distrugere în masă şi alte procedee simulare sunt utilizate pentru a mări profitul. Războaiele sunt începute din pretexte. Aşa s-a întâmplat spre exemplu în cazul celor două războaie mondiale. Se găsesc tot timpul pretexte tocmai pentru a face populaţia să creadă că începerea războaielor este motivată nu de adevăratele interese ci de menţinerea unei stări de bine a populaţiei. Este păcat că acceptăm să trăim într-o societate în care există goana după bogăţie, competiţia pentru profit, foametea, crimele, sărăcia şi alte asemenea. Chiar nu putem concepe o lume fără aceste depravări ale rasei umane? Putem concepe o astfel de lume însă valorile societăţii în care trăim au format modul de gândire al omenirii şi o schimbare radicală a societăţii este privită cu suspiciune.

Încercaţi însă să vă imaginaţi o lume în care banii nu ar exista, instituţiile nu ar exista, naţiunile nu ar exista şi toată populaţia pământului ar putea beneficia în mod egal de resursele planetei. Este greu nu? Vă veţi pune diverse întrebări. Cum vom putea beneficia cu toţii de aceste resurse în mod egal pentru a asigura necesarul nevoilor umane? Cum vom elimina lipsurile existente astăzi? Ce ne va motiva dacă nu vom avea competiţie financiară şi stratificare socială? Există răspunsuri la toate aceste întrebări. Cum putem însă ajunge să realizăm o asemenea schimbare socială? Care sunt bazele reale ale acestei schimbări? Răspunsul este simplu: prin tehnologie. Ce ne face viaţa mai bună, mai frumoasă? Banii? Putem oare să ne hrănim cu nişte hârtii? Evident nu. Politica? Putem să ne hrănim prin politică? Pot politicienii să schimbe starea de bine a populaţiei? Fără tehnologie evident nu. Nu ar putea face acest lucru chiar daca ar vrea şi ar fi sinceri in afirmaţiile şi voinţa lor. Poate biserica să schimbe această stare a lucrurilor? Răspunul este încă o dată nu. Biserica nu va putea decât să alineze spiritual suferinţele fizice şi mentale ale omenirii şi nicidecum să găsească soluţii pentru eliminarea cauzelor problemelor generatoare. Ajungem astfel la concluzia inerentă că numai prin tehnologie putem elimina toate problemele actuale ale omenirii. Nu oare tehnologia este cea care ne-a oferit posibilitatea de a comunica la distanţe inimaginabile cu puţin timp în urmă. Cum ar fi viaţa voastră fără telefoane? Inimaginabilă. Nu tehnologia ne-a oferit posibilitatea să ne putem pune gândurile pe hărtie cu ajutorul unei creion? Nu tehnologia ne-a ajutat să ne deplasăm mai repede utilizand diverse mijloace de transport? Toate aceste lucruri au putut fi realizate cu ajutorul tehnologiei, nicidecum cu ajutorul politicii, sistemului monetar sau al instituţiilor. Toate acestea sunt numai unelte pentru stratificarea socială impinsă spre o luptă nescrisă inutilă a rasei umane.

Omenirea s-a dezvoltat tehnologic, însă imaginaţivă care ar fi fost nivelul tehnologic actual dacă nu ar fi existat sistemul monetar. Atunci când se încearcă implementarea unui proiect de amploare mare cum ar fi construirea unui baraj de acumulare pentru generarea energiei electrice spre exemplu prima întrebare a politicienilor şi instituţiilor existente este : Avem banii necesari pentru a putea realiza acest proiect? De ce întrebarea nu este niciodată : Avem resursele necesare pentru a putea realiza acest proiect? Pentru orice proiect, oricât de amplu ar fi el întotdeauna resurse vor exista, însă nu şi bani. Gândiţi-vă un moment de ce într-un război multe ţări preferă să nu se implice întrucât nu au putere financiară sau preferă să aloce resursele financiare în alte domenii, însă în cele din urmă alocă atât de multe resurse financiare atunci când sunt nevoite să intre în război, resurse care iniţial nici măcar nu existau? Acest lucru se întâmplă pentru că numai în situaţii de cataclism omenirea face eforturi foarte mari pentru a rezolva situaţiile care alterează starea normală societăţii. Ce s-ar întâmpla însă dacă omenirea ar face acest lucru fără intervenţia unui cataclism, ci pentru a realiza proiecte de mare amploare ce pot duce rapid la o evoluţie tehnologică inimaginabilă astăzi. Sistemul monetar este cel care frânează dezvoltarea tehnologică a omenirii. Dacă sistemul monetar ar dispărea atunci tehnologia va putea atinge un nivel atât de ridicat încât aproape toate lucrurile vor fi posibile. Trebuie însă să începem cu schimbare radicală a societăţii şi a valorilor ei. Vom putea trăi în armonie completă cu mediul natural la care de altfel suntem conectaţi. Nu am putea trăi fără aer, fără soare, fără apă. Cu toate acestea datorită sistemului monetar mediul şi omenirea sunt cele mai afectate.

Aşadar care este alternativa? Alternativa este o economie mondială bazată pe resurse şi nu o economie monetară. Într-o economie bazată pe resurse nu vor exista ţări, oamenii nu vor fi îngrădiţi de drepturi, nu vor exista bani, iar lipsa acestor lucruri va duce inevitabil la dispariţia legilor. Da este adevărat nu vor exista legi, în schimb vor exista soluţii. Dacă spre exemplu cineva încearcă să se urce la volanul unei maşini după ce a consumat băuturi alcoolice maşina fie va detecta automat concentraţia de alcool a conducătorului şi nu îi va permite acestuia să pornească maşina, fie va avea un sistem de detectare a mişcărilor greşite făcute de conducătorul auto şi se va opri automat. Nu vor mai exista semne de circulaţie, spre exemplu în loc de un semn cu oprirea interzisă se vor monta senzori pe porţiunea în care oprirea va fi interzisă, iar aceşti senzori vor indica maşinii că nu poate fi oprită în acea zonă. Exemplele pot continua referitor la toate legile existente astăzi. Legile vor fi înlocuite de soluţii în peste 90% din cazuri.

Dar cum vor putea beneficia oamenii de toate resursele planetei în mod egal? Simplu. Sistemul monetar a fost dezvoltat datorită lipsurilor. Cu cât un obiect sau serviciu este limitat cu atât valoarea lui creşte. Pe asta se bazează de fapt întregul sistem monetar. Dar vânzarea unui obiect sau serviciu care există în abundenţă nu ar avea sens. Nu putem vinde aerul pe care îl respirăm sau apa din oceane pentru că ele există în abundenţă şi toată lumea beneficiază de ele. Datorită unui nivel tehnologic avansat toate nevoile oamenilor vor putea fi satisfăcute, toate lucrurile de care oamenii au nevoie existând din abundenţă. Întrebarea este avem toate aceste resurse? Răspunsul este da. Pornind de la energie şi terminând cu alimentele ele există. Omenirea a ajuns la un nivel tehnologic atât de avansat încât poate face posibilă această societate. Iar dacă toate lucrurile vor exista în abundenţă nu va mai exista nevoia de îmbogăţire, nu vor mai exista clase sociale, sau orice alt tip de clasă, nici măcar la nivel tehnologic şi de aici pot fi derivate multe îmbunătăţiri. Nu vor mai exista războaie, sărăcie, foamete, nevoia de putere şi emancipare. Putem face aceste lucruri să dispară dacă adoptăm acest tip de societate.

Dar dacă nu va exista sistem monetar atunci oamenii nu vor mai fi nevoiţi să muncească pentru a-şi plăti datoriile şi pentru a supravieţui. Corect. Nu vor trebui să o mai facă. Înlocuirea muncii oamenilor de către diverse maşinării a început deja şi poate fi extinsă chiar astăzi astfel încât aproape toate muncile făcute de oameni să nu mai fie necesare. Acest lucru îi va elibera pe oameni şi le va permite să petreacă mai mult timp gândindu-se la lucruri mult mai importante ale existenţei, le va permite să petreacă mai mult timp cu copii lor oferindu-le o educaţie cu mult mai bună decât educaţia pe care o primesc copii în această societate şi le va permite să reintre în contact cu mediul în care trăiesc redescoperind însemnătatea vieţii şi permiţându-le să găsească scopuri noi pentru existenţa lor. Nu vor mai exista profesii întrucât existenţa lor va fi inutilă. Vor dispărea managerii, contabilii, vânzătorii, cei care lucrează în publicitate şi o întreagă gamă de profesii care nu vor mai avea sens într-o economie bazată pe resurse. Oamenii vor putea să creeze mult mai mult, vor putea să picteze un tablou nu pentru a se putea întreţine ci pentru a-şi exprima întrega creativitate la potenţial maxim şi pentru a putea arăta aceste lucruri întregii lumi. Să nu credeţi că dacă oamenii nu vor mai trebui să muncească toată lumea va sta la soare şi se va bronza. Nu este deloc aşa. Oamenii vor găsi alte surse de motivaţie. Dacă ajungem la un stadiu foarte dezvoltat tehnologic şi vom găsi toate soluţiile pentru a clădi o economie bazată pe resurse atunci vom încerca probabil să cercetăm spaţiul, stelele, planetele, modul în care s-a născut universul şi aşa mai departe. Să ne amintim că marile genii ale omenirii nu au făcut nimic pentru a fi bogaţi, motivaţia lor nu a constat în acumularea de bogăţie ci a venit din dorinţa lor de a descoperi noi lucruri şi de a putea ajuta omenirea.

Dacă sunteţi interesaţi în a afla mai multe detalii despre economia bazată pe resurse şi despre proiectul unor oameni care sunt interesaţi de starea societăţii şi a omenirii în general puteţi accesa site-ul http://www.thevenusproject.com. Aici puteţi găsi materiale, idei, concepţii, soluţii, dezbateri şi propuneri pe tema dezvoltării unei economii bazate pe resurse care poate înlocui actuala economie monetară. Nu trebuie însă să vă gândiţi că acest tip de econimie şi societate este unul perfect. Nu vom putea atinge niciodată perfecţiunea, însă este o alternativă cu mult, mult mai bună decât ceea ce avem astăzi. Cel mai important lucru este că fiecare dintre noi putem alege această schimbare. Să nu credeţi că nu puteţi face acest lucru ca individ. Societatea este alcătuită din indivizi, fiecare individ având un cuvânt de spus în dezvoltarea ei. Este atât de simplu să alegi calea pe care vrei să mergi. Nu este nevoie de nici un efort, trebuie doar să vrei. Acum este momentul să schimbăm ceva în lume, acum mai mult ca niciodată avem şi posibilitatea tehnologică să facem acest lucru...

11/07/2008

Terorismul

Stabilimentul a fost forţat să găsească o nouă metodă de a acţiona în cazul celor care se împotrivesc sistemului. Aşa s-a născut teroristul. Termenul "terorist" este o distincţie goală care desemnează orice persoană sau grup care alege să se împotrivească stabilimentului. Nu trebuie să fie confundat cu ficţionarul "Al Qaeda", care a fost de fapt numele unei baze de date a Mudjahidinilor susţinuţi de SUA în anii '80.

"Adevãrul este că nu existã o armată islamicã sau grup terorist numit Al Qaeda şi orice ofiţer informat al serviciilor de informaţii ştie asta. Dar este o campanie de propagandă pentru a face publicul să creadă în existenţa unei entităţi identificate...Ţara din spatele acestei propagande este SUA." - Pierre-Henry Bunel (serviciul de inteligenþã francez).

În anul 2007 Departamentul de Apărare al Statelor Unite a primit 161,8 miliarde de dolari pentru aşa zisul război global cu terorismul. După Centrul Naţional Contra Terorismului, în anul 2004 aproximativ 2000 de oameni au fost omorâţi în lume din cauza unor presupuse acte teroriste. Din acei oameni, 70 erau americani. Folosind acest număr ca medie generalã, care este foarte generos, este interesant de observat că de două ori mai mulţi oameni mor anual din cauza alergiei la arahide decât din cauza actelor teroriste. Bolile coronariene sunt cauza cea mai importantă de decese în America, omorând aproximativ 450.000 de oameni în fiecare an.

În 2007, guvernul Statelor Unite a alocat aproximativ 3 miliarde de dolari cercetărilor în acest domeniu. Asta înseamnã cã guvernul SUA, în 2007 a alocat de 54 de ori mai mult pentru prevenirea terorismului decât pentru prevenirea bolilor coronariene, care omoară de 6600 ori mai mulţi oameni anual, decât terorismul.

În timp ce denumirea de terorist şi Al-Qaeda sunt ataşate arbitrar pe fiecare ştire legându-l de orice acţiune împotriva intereselor SUA, mitul se dezvoltă. La mijlocul anului 2008, Procurorul General al SUA a propus ca, Congresul SUA să declare în mod oficial război împotriva acestei fantezii. Din iulie 2008, s-au adunat peste 1 milion de persoane pe lista suspecţilor de terorism. Aceste aşa numite "măsuri contra terorismului" desigur că nu au nimic de-a face cu protecţia socială. Ele au de-a face cu menţinerea stabilimentului în condiţiile creşterii sentimentului anti-american, atât în ţară cât şi internaţional, sentiment care este legitim fondat pe expansiunea imperiului corporativ bazat pe lăcomie şi care exploatează lumea.

Adevăraţii terorişti ai lumii nu se întâlnesc în întunericul nopţii sau strigă "Allahu Akbar" înainte de o acţiune violentă. Adevăraţii terorişti ai lumii poartă costume de 5000 de dolari şi lucrează în cele mai înalte poziţii ale finanţelor, guvernului şi afacerilor.

Un imperiu global

Am văzut de-a lungul istoriei cum naţiuni cucereau alte naţiuni pentru putere şi resurse. Astăzi aceste lupte încă se duc, însă modurile prin care se fac aceste cuceriri s-au diversificat. Statele Unite ale Americii au reuşit să aplice toate aceste modalităţi pentru a crea un imperiu mondial. Cum au reuşit să facă acest lucru? Tactica este simplă. Iniţial se încearcă prin îndatorare, utilizându-se aşa zişii asasini economici. Aceştia găsesc o ţară care are resurse, cum ar fi petrolul. Apoi aranjează un împrumut pentru această ţară de la Banca Mondială sau una din celelalte organizaţii de acest tip. Dar banii nu ajung cu adevãrat în acea ţară. De fapt ajung la marile corporaţii pentru a construi proiecte de infrastructură în acea ţară : centrale electrice, parcuri industriale, porturi... lucruri de care să beneficieze corporaţiile şi câţiva oameni bogaţi din acea ţară. Dar asta nu ajută majoritatea oamenilor deloc. Întreaga ţară rămâne cu o datorie foarte mare. Este o datorie atât de mare încât nu pot să o plăteascã şi asta face parte din plan, să nu poată să o plătească.

La un moment dat coducătorilor din acea ţară li se spune : "Ascultaţi, aţi pierdut mulţi bani, nu vă puteţi plăti datoriile aşa că...vindeţi petrolul foarte ieftin la companiile noastre petroliere... lăsaţi-ne să construim o bază militară la voi în ţară... trimiteţi trupe şi susţineţi-le pe ale noastre într-un loc cum ar fi... Irak sau votaţi-ne la urmãtoarele alegeri ONU.", să privatizeze compania de electricitate, sistemul de apă şi canalizare şi să le vândă corporaţiilor din SUA şi altor corporaţii multinaţionale. Deci este o adevărată reţea şi este atât de tipic modul de acţionare al FMI şi al Băncii Mondiale. Ei îndatorează o ţară şi este o datorie
atât de mare încât nu pot să o plătească. Apoi ei se oferă să refinanţeze datoria şi trebuie ca ţara să plătească o dobândă şi mai mare. Apoi le ceri acest "quid pro quo" pe care-l numeşti o condiţionalitate sau bune relaţii care înseamnă de fapt că trebuie să-şi vândă resursele, incluzând multe din serviciile lor sociale, companiile de utilitate, uneori sistemele lor educaţionale, penale, de asigurări şi aşa mai departe la corporaţii străine.

În momentul în care această modalitate nu funcţionează se trece la o alta şi anume la apelarea la asasini politici, agenţi CIA sau alte personaje care pot corupe conducătorii ţării şi fie îi pot convinge că cel mai indicat este să colaboreze cu Statele Unite ale Americii, de fapt cu aceste mari corporaţii, fie îi înlătură de la putere, punând un alt conducător care poate susţine politica americană. Cum se pot înlătura liderii acestor ţări? Fie prin asasinate mascate, fie prin revolte organizate, trucate.

Au existat însă situaţii în care nici această metodă nu a dat roade. Aşa s-a întâmplat cu Saddam Hussein. În Irak aceste tactici nu au mai funcţionat. Saddam Hussein era un personaj incoruptibil. Interesele lui nu au ajuns niciodată nici la cea mai mică legătură cu cele ale sistemului american. Asasinarea lui a dat greş pentru că era foarte bine păzit tot timpul, iar oamenii lui nu puteau fi corupţi pentru acest scop, în plus a lucrat pentru CIA o bună bucată de timp. Aşadar nu mai rămânea decât o singură soluţie: intervenţia armatei americane. Aşa s-a şi întâmplat în două rânduri, reuşindu-se în cele din urmă distrugerea întregii ţări. Saddam Hussein a fost înlăturat şi, totodată, americanii s-au ales cu contracte de construcţie foarte profitabile pentru a reconstrui o ţară pe care au distrus-o. Este o afacere destul de bună, dacă deţii companii de construcţii importante.

În acest mod Statele Unite au creat un imperiu dar au făcut-o foarte subtil, este un imperiu clandestin. Toate imperiile din trecut au fost construite cu ajutorul armatei şi ştiau cu toţii că le construiau. Britanicii ştiau că îl construiau, francezii, germanii, romanii, grecii şi erau mândrii de asta. Întotdeauna aveau o scuzã: împrăştiau civilizaţie, împrăştiau o anumită religie sau ceva de genul acesta; dar ştiau că îl construiesc. Americanii, oamenii de rând, nu ştiu. Majoritatea oamenilor din SUA nu ştiu că trăiesc de pe urma unui imperiu clandestin.

În ziua de azi e mai multă sclavie în lume decât a fost vreodată. Trebuie să te întrebi: dacă este un imperiu, cine este împăratul? În mod evident, preşedinţii SUA nu sunt împăraţi, împărat e cineva care nu e ales, nu are mandat limitat şi nu raporteazã nimănui. Deci, nu putem clasifica preşedinţii în acest mod dar avem ceea ce putem considera a fi echivalentul împăratului. Este ceea ce se numeşte corporatocraţie. Corporatocraţia este un grup de indivizi care conduc cele mai mari corporaţii şi se comportă ca împăraţii acestui imperiu.

Ei controleazã mass-media fie prin conducere directă fie prin publicitate. Controlează majoritatea politicienilor americani pentru că le finanţează campaniile fie prin corporaţii fie prin contribuţii personale care provin din corporaţii. Nu sunt aleşi, nu au mandat limitat, nu raportează nimănui. În vârful corporatocraţiei, nu-ţi mai poţi da seama dacă persoana lucrează pentru o corporaţie privată sau pentru guvern pentru că se mişcă tot timpul dintr-o parte în alta. Politicile guvernului sunt create de corporatocraţie şi prezentate guvernului. Este o relaţie foarte strânsã. Nu este ceva de genul "teoria conspiraţiei", aceşti oameni nu trebuie să se întâlnească şi să comploteze pentru a face lucruri. Cu toţii lucrează având un singur scop: maximizarea profiturilor indiferent de costurile asupra societăţii şi asupra mediului.

Acest proces de manipulare de către corporatocraţie prin îndatorare, mituire şi înlăturare politică se numeşte GLOBALIZARE. La fel cum Rezerva Federală menţine poporul american într-o poziţie de servitudine îndatorată, cu datorii perpetue, inflaţie şi dobânda, Banca Mondialã şi FMI îndeplinesc acest lucru la o scară globală. Ideea de bază e simplă: îndatorează o ţară fie prin propria imprudenţă sau prin coruperea conducătorului ţării. Apoi impune condiţii sau politici de ajustare structurală care deseori constau în : devalorizarea monedei (când moneda se devalorizează, se devalorizează toate lucrurile. Asta face ca resursele indigene sã fie disponibile ţărilor prădătoare la o fracţiune din valoarea lor reală), tăieri masive de fonduri pentru programele sociale (acestea includ deseori educaţia şi sistemul sanitar, compromiţând bunăstarea şi integritatea societăţii, lăsând oamenii vulnerabili exploatării), privatizarea întreprinderilor de stat, ceea ce înseamnă că sisteme importante social pot fi cumpãrate şi reglementate de companii străine pentru profit.Poate urma foarte uşor liberalizarea comerţului sau deschiderea economiei prin scoaterea restricţiilor pentru comerţul extern. Asta permite un număr de manifestaţii economice abuzive, cum ar fi aducerea de către corporaţiile transnaţionale a produselor mai ieftine, subminând producţia indigenă şi distrugând economii locale.

Ceea ce este fascinant este faptul că uneltele folosite în aceste procese post cucerire sunt reprezentate de Banca Mondială sau FMI. Prin ele se fac toate tranzacţiile. Este important să se înţeleagă: Banca Mondială este, de fapt, o bancă a SUA, sprijinind interesele SUA. SUA are drept de veto asupra deciziilor deoarece aduce cel mai mult capital. Şi de unde a luat aceşti bani ? Aţi ghicit, i-a creat din nimic prin intermediul sistemului bancar de rezerve fracţionale.

Din primele 100 de economii mondiale clasate pe baza Produsului Intern Brut, 51 sunt corporaţii şi 47 din cele 51 sunt din SUA. Walmart, General Motors şi Exxon sunt mai puternice economic decât Arabia Sauditã, Polonia, Norvegia, Africa de Sud, Finlanda, Indonezia şi multe altele. Odatã ce barierele de comerţ protective sunt înlăturate, banii sunt aruncaţi împreună şi manipulaţi în noi pieţe şi economiile statelor sunt răsturnate în favoarea competiţiei deschise din capitalismul global, imperiul se extinde.Te trezeşti în faţa micului tău monitor de 21 inchi şi urli despre America şi democraţie. Nu este nicio Americă, nu este nici o democraţie. Este doar IBM, ITT, AT&T, DuPont, Dow, Union Carbine şi Exxon. Acestea sunt naţiunile lumii de astăzi. Nu mai trăim într-o lume a naţiunilor şi a ideologiilor. Lumea este un colegiu de corporaţii, determinat inexorabil de regulile imuabile ale afacerilor. Lumea este o afacere.

Luatã cumulativ, integrarea lumii ca întreg, în mod particular în raporturi de economie globalizatã şi în calităţile mitice de capitalism cu "piaţa liberă", reprezintã un "imperiu veritabil în sine... Puţini au reuşit să scape de "îmbunătăţirile structurale" şi "condiţiile" Băncii Mondiale, a FMI sau de arbitrajul Organizaþiei Mondiale a Comerţului, acele instituţii financiare internaţionale care, oricât de inadecvate, încă determină ceea ce înseamnă globalizare economică.

“Atât de mare este puterea globalizării încât, în cursul vieţii noastre este probabil să asistăm la integrarea, chiar dacă inegală, a tuturor economiilor naţionale din lume într-un singur sistem global de piaţă liberă.” Jim Garrison

Lumea este preluatã de către o mână de puteri ale afacerilor care domină resursele naturale de care avem nevoie pentru a trăi în timp ce controlează banii de care avem nevoie pentru a obţine aceste resurse. Rezultatul va fi monopol global bazat nu pe viaţa umană dar pe puterea financiară şi corporativă. În timp ce inegalitatea creşte, din ce în ce mai mulţi oameni devin disperaţi.

Să nu credeţi că România este lipsită de aceste influenţe mondiale. Să nu uităm câte trupe am trimis în Irak şi că americanii au baze strategice pe teritoriul nostru. Să nu credeţi că participarea României în războiul din Irak şi în menţinerea situaţiei existente acolo este un act de bunăvoinţă al nostru ca popor. Nicidecum. Şi noi suntem sub influenţa acestui imperiu global al americanilor. De ce se trimit trupe în Irak? Pentru că avem nevoie de împrumuturi de la FMI. Să nu uităm că şi Uniunea Europeană ne finanţează. După toate câte se întâmplă în Europa chiar credeţi că aceşti bani ne sunt împrumutaţi pentru a ajunge în folosul cetăţenilor. De ce credeţi că lumea înjură la fiecare mandat? De ce credeţi că la fiecare mandat nu se face nimic concret pentru cetăţeni? Unde se duc aceşti bani? Fie sunt utilizaţi pentru coruperea conducătorilor ţărişoarei noastre drage, fie intră în conturile companiilor direct conectate la sistem printr-o formă sau alta, iar România cu ce rămâne?...Cu datorii pe care nu le va putea achita probabil niciodată, ajungând la un moment dat să vindem fie poziţii strategice militare, fie diverse resurse.

Sistemul financiar

Statele Unite ale Americii reprezintă fără doar şi poate cea mai puternică naţiune de pe glob. Atât de puternică încât politica acestei ţări dictează în întreaga lume prin intermediul puterii financiare. Însă ce este această putere financiară? Nu v-aţi întrebat cum se produc banii în această ţară? Iată răspunsul.

Banii sunt produşi de guvernul Statelor Unite ale Americii care decide la ce moment de timp este nevoie de ei şi care este cantitatea necesară. Guvernul face o cerere la Rezerva Federală, aceasta decide că poate cumpăra de la guvern bonuri guvernamentale (bonuri de trezorierie), iar guvernul tipăreşte nişte bonuri pe care pune o anumită valoare în functie de suma de bani de care are nevoie. Rezerva federală tipăreşte şi ea niste hârtii cărora le atribuie exact valoarea solicitată de guvern şi se realizează schimbul. Guvernul depune astfel aceste valori într-un cont bancar transformându-le în bani. Aceşti bani sunt adăugaţi la banii aflaţi deja în circulaţie. Cu toate acestea guvernul promite că va returna banii către Rezerva Federală. În traducere liberă asta înseamnă că Rezerva Federală a împrumutat guvernul, deci banii au fost creaţi din îndatorare.

Să presupunem că este vorba de 10 miliarde de dolari. După practica rezervei fracţionale, aceşti 10 miliarde de dolari depuşi devin imediat o parte din rezervele băncii, la fel ca toate depunerile. Şi, în privinţa cerinţelor pentru rezerve, "O bancă trebuie să-şi menţină rezervele cerute de lege...egale cu un procent prescris din depozitele sale. Sub legile în vigoare, rezervele obligatorii pentru majoritatea tranzacţiilor sunt de 10%". Asta înseamnă că, la un depozit de 10 miliarde de dolari, 10%, sau 1 miliard este păstrat ca rezervă obligatorie. În timp ce restul de 9 miliarde de dolari este considerat rezervă excesivă şi poate fi folosit pentru împrumuturi. Este logic să presupuneţi că aceşti 9 miliarde de dolari ies din depozitul existent de 10 miliarde de dolari. Totuşi, nu este aşa. Ceea ce se petrece de fapt este că cei 9 miliarde sunt creaţi din nimic peste depozitul existent de 10 miliarde de dolari. Astfel banii aflaţi în circulaţie se înmulţesc. "Desigur, ele" bãncile, "nu dau împrumuturi din banii pe care îi primesc ca depozite. Dacă ar face asta, nu s-ar mai crea bani în plus. Ceea ce fac când dau împrumuturi este să accepte cambii - contracte de împrumut, în schimbul creditelor- bani, puşi în contul celui care împrumută. În alte cuvinte, cele 9 miliarde pot fi creaţi din nimic doar pentru că există cerere pentru un astfel de împrumut şi pentru că există 10 miliarde de dolari depozit pentru a satisface nevoia de rezervă obligatorie. Să zicem că cineva împrumută cei 9 miliarde de dolari disponibili. Cel mai probabil vor lua acei bani şi îi vor depune în propriul cont bancar. Apoi procesul se repetă pentru că acel depozit devine o parte a rezervei băncii. 10% este izolat şi, în schimb, 90% din 9 miliarde, sau 8,1 miliarde sunt disponibili ca bani nou creaţi pentru împrumuturi. Şi, desigur, acei 8,1 pot fi împrumutaţi şi redepuşi creând în plus 7,2 miliarde, apoi 6,5 miliarde...apoi 5,9 miliarde... etc...

Acest ciclu depunere-creaţie-împrumut poate continua la infinit. Rezultatul matematic este că 90 miliarde de dolari pot fi creaţi peste cei 10 miliarde. Cu alte cuvinte: pentru fiecare depunere din sistemul bancar, de nouă ori mai mult poate fi creat din nimic.

Ce le dă însă valoare acestor bani nou creaţi? Răspunsul: banii care există deja. Banii noi practic fură valoarea de la banii aflaţi în circulaţie. Banii din circulaţie sunt înmulţiţi independent de cererea pentru bunuri şi servicii. Volumul de bani şi cererea definesc echilibrul, astfel preţurile cresc, diminuând puterea de cumpărare a dolarului. Aceasta este inflaţia şi inflaţia este o taxă ascunsă. Nu se spune niciodată "depreciaţi moneda", sau "devalorizaţi moneda", nu se spune niciodată "înşelaţi oamenii", ci "micşoraţi dobânzile". Înşelarea se petrece atunci când distorsionăm valoarea banilor.

Sistemul de rezerve fracţionale a expansiunii monetare este inerent inflaţionar. O scurtă privire la valorile istorice ale dolarului reflectă acest lucru. Relaţia inversă este evidentă. Un dolar în 1913 are aceeaşi valoare ca 21,60 dolari în 2007. Este o devalorizare de 96% de când Rezerva Federală a fost înfiinţată. Absurd este puţin spus cu privire la modul cum operează de fapt sistemul financiar. În sistemul financiar banii sunt datorii şi datoriile sunt bani.

Cu cât sunt mai mulţi bani, cu atât sunt mai multe datorii. Cu cât sunt mai multe datorii, cu atât sunt mai mulţi bani. Altfel spus, fiecare ban din portofelul nostru este datorat cuiva de către cineva. Spuneam mai devreme că singurul mod de a crea bani este prin împrumuturi. Dacă toţi oamenii din ţara ar putea să-şi plăteascã toate datoriile, inclusiv guvernul, nu ar fi nici un ban în circulaţie.

Având în vedere că toţi aceşti bani sunt creaţi prin îndatorare şi circulaţi aleatoriu prin comerţ, oamenii devin detaşaţi de datoriile originale... Şi există un dezechilibru unde oamenii sunt forţaţi să concureze pentru muncă pentru a putea să ia destui bani din rezervele de bani pentru a-şi acoperi costul vieţii de zi cu zi.

Însă elementul care relevă cu adevărat natura frauduloasă a sistemului este dobânda. Dacă presupunem că în toată lumea ar exista 30 de miliarde de dolari sau euro şi cineva ar împrumuta din această sumă 1 milion de dolari sau euro, ar trebui să plătească o dobândă pentru această sumă împrumutată. Unde sunt însă banii care reprezintă dobânda ce trebuie plătită dacă nu există decât 30 de miliarde de dolari sau euro? Evident că ei nu există.

Ramificaţiile acestui lucru sunt şocante. Cantitatea de bani datorată băncilor va depăşi întotdeauna cantitatea de bani aflată în circulaţie. De aceea inflaţia este constantă în economie. Noi bani trebuie creaţi constant pentru a acoperi deficitul perpetuu inerent sistemului cauzat de nevoia de a plăti dobânzile. Ceea ce mai înseamnă e că, matematic, neachitarea plăţilor şi falimentul sunt inerente sistemului şi întotdeauna vor fi buzunare sărace ale societăţii care vor avea ghinion.

Banii sunt creaţi din îndatorire. Ce fac oamenii când au datorii ? Se supun angajării ca să le plătească. Dar dacă banii pot fi creaţi doar prin împrumuturi, cum poate fi societatea lipsită de datorii? Nu poate şi acesta este şi scopul. Frica de a pierde bunuri împreună cu lupta de a ţine pasul cu datoriile perpetue şi inflaţia, inerenţa sistemului combinată cu insuficienţa fără scăpare a banilor aflaţi în circulaţie creată de dobânzi care nu pot fi plătite vreodată ţin sclavii plătiţi în linie împreună cu alte milioane de oameni ca şi noi.

În efect, alimentează un imperiu în care beneficiarii sunt doar elita din vârful piramidei. Până la urmă, pentru cine lucrăm de fapt ? Pentru bănci. Banii sunt creaţi în bancă şi invariabil ajung înapoi la bancă. Ei sunt adevăraţii stăpâni, împreună cu corporaţiile şi guvernele pe care le sprijină. Sclavia fizică necesită asigurarea adăpostului şi a hranei. În sclavia economică oamenii au grijă de ei înşişi. Este una din cele mai ingenioase înşelătorii pentru manipularea socială create vreodată. Şi la baza ei este un război invizibil împotriva populaţiei. Îndatorirea este o armă folosită pentru a cuceri şi a înrobi societăţi, dobânda este principala muniţie. În timp ce majoritatea nu este conştientă de această realitate, băncile în colaborare cu guverne şi corporaţii continuă să-şi perfecţioneze şi să-şi extindă tacticile de luptă economică dând naştere la noi baze, cum ar fi Banca Mondială sau Fondul Monetar Internaţional.

Libertate

V-aţi întrebat vreodată oare de ce există războaie, foamete, suferinţă? V-aţi întrebat cine dă valoare banilor şi cine a instaurat legile monetare? De ce sunt comise atâtea crime, furturi şi alte nelegiuiri? V-aţi întrebat de ce trebuie să munciţi pentru a vă putea asigura modul de viaţă? Ce reprezintă statul pentru fiecare naţiune de pe pamânt? Vă spun sincer că acestor întrebări le alocăm foarte puţin din timpul nostru. De ce? Suntem preocupaţi să trăim după legile pe care le-au instaurat alţii şi să facem parte dintr-un sistem corupt bazat pe o organizare piramidală în care numai cei care sunt suficient de corupţi pot beneficia de pe urma celorlalţi îndoctrinaţi de sistem. Cum am ajuns la această concluzie?...Am reuşit să văd un film în care întreg sistemul planetar bazat pe comerţ, bani şi goana după resurse primitive este complet demascat. Am fost atât de impresionat de acest film încât am reuşit să îmi dau seama cât de manipulaţi sunt oamenii de pe pamânt şi să realizez că putem privi lumea dintr-o cu totul altă perspectivă. Dacă vreţi să aflaţi răspunsuri la întrebările cu care am început va trebui să fiţi foarte atenţi la postările viitoare. Sunt idei, explicaţii şi dovezi chiar din film.

11/04/2008

La pescuit

Vă aduceţi aminte când aţi fost prima oară la pescuit? Cam aşa m-am simţit eu acum cam o lună când împreună cu nişte prieteni am hotărât să mergem la pescuit. Nu mai fusesem niciodată la pescuit în echipă. Am avut cam 2 tentative când eram mai mic, însă fără instrumentele mele, eram mai mult băgător de seama. Aşadar se anunţa un eveniment important pentru mine. Pe lângă Bucureşti nu am găsit foarte multe bălţi lăudate, însă ne-am încercat norocul pe lângă Giurgiu. Unul dintre prieteni ne-a comunicat foarte clar că ştie unde trebuie să mergem şi l-am urmat. Mi-a spus să mă pregătesc de aventură, iar eu l-am luat cam în glumă. Câtă aventură putea să fie? Eram 4 indivizi care mergeau să pescuiască într-un loc special amenajat. Veţi vedea însă că m-am înşelat. Am plecat cu două maşini având destul de multe instrumente la noi. Dacă mă întrebaţi pe mine mi se părea că mergem să dăm lovitura numărând bagajele pe care le aveam. Eu personal nu aveam decât o lansetă, o undiţă normală şi câteva momeli. În schimb însă ceilalţi erau foarte pregătiţi.

Am plecat pe la 4 dimineaţa şi am ajuns la o baltă unde 24h de pescuit erau taxate cu 100 RON pentru 6 lansete. Toate bune şi frumoase, întuneric, friguţ, tot tacâmul. Unul dintre noi însă ne-a comunicat că există foarte aproape de unde eram o baltă şi mai bună şi că putem merge acolo. Perfect am plecat înspre locul promis. Am mers cam 1 km şi la un moment dat prima maşină s-a aventurat pe un drum mai nămolos. Plouase bine câteva zile înainte de a ne decide să mergem la peşte aşă ca solul era foarte nămolos. Totuşi prima maşină a reuşit să meargă cam 20 de metri şi m-am decis şi eu să o urmez cu cea de-a doua maşină. Din păcate la un moment dat nivelul nămolului a crescut şi prima maşină s-a blocat. M-am oprit şi eu cu cea de-a doua maşină crezând că pot ieşi de acolo fără probleme. Din păcate mă înşelasem. Ambele maşini au rămas blocate. Am ieşit din maşini în speranţa că vom putea impinge pe rând la ele astfel încât să ne croim un drum afară din mocirlă.



Când am coborât însă am simţit cum picioarele ni se adâncesc cam la 25-30 de centimetri în noroi şi am izbucnit în râs. O comisesem se pare. Nici nu am ştiut ce ne-a lovit. Am trecut aşadar la împins. Am încercat cu prima maşină, însă nu am reuşit să o mişcăm decât jumătate de metru. După câteva încercări am încercat şi cu maşina mea. La început am încercat singur să fac nişte zig-zag-uri prin nămol pentru a putea călca peste noroi. Am reuşit în mare parte să ajung aproape de capătul drumului. Însemna că mersesem cam 15 metri în aproape 30 de minute cu motorul ambalat destul de tare. Oricum mai aveam puţin. Practic maşina era acum de-a curmezişul drumului. Am împins toţi 4 la ea să o putem scoate din poziţia asta. Dupa 10 minute am reuşit. Reuşisem să rezolvăm una dintre maşini. În tot timpul acesta ne tot gândeam dacă să sunăm pe cineva să vină să ne scoata de acolo sau nu. Era totusi ora 4 şi jumătate dimineaţa şi pe oricine am fi sunat i-am fi făcut coşmarul o realitate, aşa că am stat cuminţi şi am împins. Şi mai amuzant era faptul că unul dintre noi se parfumase înainte să plece de acasă, iar eu imi adusesem adidaşi cei noi albi (total neinspirat),fiind acum plini de noroi din cap şi până în picioare. Nici nu vă imaginaţi cum poate fi senzaţia de a fi stropit de roţile unei maşini cu noroi direct în faţă. Ar trebui să încercaţi experienţa. Este cu totul neplăcut dar merită încercată.



Dupa aproximativ o oră de chinuri am reuşit să scoatem ambele maşini din nămol. Când am scos ambele maşini afară am început să ţipăm cu toţi plămânii ca şi cum am fi reuşit cel mai măreţ lucru din viaţa noastră. În acel moment asta părea să fie. Maşinile erau de vis. Jumatate din maşina mea era acoperită complet de noroi, la fel şi cealaltă.

Am putut astfel să ne întoarcem la locaţia iniţială. Am ajuns şi am început să ne instalăm instrumentele: bec, măsuţă, scăunele, momeli, undiţe, etc. Am început să ne instalăm lansetele şi să le aruncăm la apă. Am uitat să menţionez că am luat cu noi şi o bărcuţă cu care să trimitem nada şi cărligele spre centrul bălţii. O împrumuta-se unul dintre noi. Din păcate însă nu am mai folosit-o în cele din urmă. Eu eram destul de entuziasmat, mai ales că reuşisem să scăpăm cu maşinile din noroi. Mă aşteptam să tragă peştele în cel mult 15 min. Din păcate însă nu mică mi-a fost dezamăgirea că am aşteptat 3 ore şi nici măcar un peşte nu a tras. Aveam în total 7 lansete şi cea mai bună momeală. Inutil din păcate. Pe la ora 8 şi jumătate a venit şi administratorul bălţii să ne comunice tariful practicat. I-am spus însă că la cât peşte e în baltă e puţin cam scump şi ne-am hotărât să mergem în altă parte.

Ne-am strâns lucrurile şi am plecat spre balta lu' nea Ilie. Am ajuns aici după ce am mers cam 2 km. Am oprit la un moment dat pentru că drumul se înrăutăţea şi ne era frică să nu păţim din nou o nenorocire. Totuşi cel care conducea prima maşină nu a renunţat şi evident că maşina lui a rămas din nou împotmolită. Am trecut iar la împins şi am reuşit destul de repede să o trecem mai departe. Eu am lasat-o pe a mea acolo, ne-am luat sculele şi am plecat pe jos până la locul cu pricina. Prima maşină ajunse-se deja acolo. Am scos iar toate lucrurile cu speranţa că aici peştele să tragă măcar, dacă nu vrea să se lase prins. Ne era foarte somn. Unul dintre noi s-a dus să tragă un pui de somn în maşină. Ceilalţi trei stăteam şi ne uitam. Speram că poate, poate...între timp povestind diverse, ca la peşte.



La un moment dat am aţipit. M-am trezit când am auzit pe unul dintre noi cum s-a dus repede la una dintre lansete şi trăgea de zor. Nu îmi venea să cred. A tras fraţilor. Era măricel. S-au chinuit cam 15 min să îl scoată din apă. Era un şalău destul de frumos, cam la 3-4 kg. Pentru mine era cel mai mare peşte pescuit ... ever. Mi s-a părut extraordinar. L-am lăsat în plasă la apă şi ne-am pus din nou pe poziţii. După ce am mai discutat una alta, am aţipit din nou pe scăunel în timp ce mă uitam la lansete. Iară îl aud pe unul dintre noi cum trage. A prins de data asta un crap cam de 800 de grame. Arăta bine. A treia captură însă a fost cea mai reuşită. Vă vine să credeţi sau nu (mie nu mi-a venit) au prins la lansetă un rac. Era prima oară când vedeam un rac şi de data asta în realitate.



Bineînţeles că am pus şi de-o pastramă. Ceilalţi bănuiau că nu se va prinde cine ştie ce aşă că au venit pregătiţi. Am făcut focul şi am pus pastrama pe grătar. Am mâncat şi ne-am gândit să punem şi racul la prăjit. Între timp s-a mai prins un rac la undiţă şi l-am pus şi pe asta pe foc. Eu nu am putut mânca, însă se pare că a fost un deliciu pentru ceilalţi. Eu m-am mulţumit cu pastrama.



Cam asta a fost toată prada. Am mai sta noi ceva însă în zadar. Se pare că peştişorii nu vroiau să se lase prinşi în ziua respectivă. Am mai încercat încă un loc în apropiere pentru 2 ore însă nici aici nu am avut noroc. Ne-am mulţumit deci cu aventura pe care am avut-o şi cu şalăul care pentru mine era un monstru :).

Ne-am întors astfel seara pe la casele noastre. Am ajuns murdari, obosiţi şi un pic flămânzi, aşa ca la peşte. Abia aştept însă să mai merg. Din păcate s-a făcut cam frig şi o să aştept cred vara.








Un loc special


Lasând la o parte problemele cotidiene, grijile de la birou şi toate celelalte idei care nu ne privesc direct putem descoperi locuri minunate în această ţărişoară a noastră. România este o ţară minunată nu neapărat prin calitatea oamenilor care o locuiesc ci prin locurile minunate pe care le are. Mi-am adus astăzi aminte de un asfel de loc - Dumbrava Sibiului. Dacă ajungeţi aici să nu vă gândiţi că vi s-a întâmplat ceva. Este posibil să credeţi că aţi ajuns în rai. Vă asigur însă că totul este cât se poate de real.



Întregul complex se întinde pe o suprafaţă foarte mare cu multă iarbă verde, păduri şi lacuri. La intrare vă va întâmpina un copac bătrân peste care au trecut mai bine de 6 secole de întâmplări urmând apoi o grădină zoologică destul de bine întreţinută cu o mare varietate de specii de animale din întreaga lume. Urşi, lei, tigrii, şerpi, păuni, maimuţe, berze, bivoli, lame, struţi şi multe alte animale aşteaptă să fie admirate de toată lumea. De la intrare nu poţi să nu remarci numărul mare de copii care vin împreună cu părinţii pentru a admira aceste locuri. Adesea vezi câte un pici lângă ţarcul lamelor care încearcă, îndrumat de părinţii lui, să hrănească cu câteva fire de iarbă verde aceste animale cerşetoare, uimit fiind de modul în care lamele molfăie iarba.



Mergând mai departe de grădina zoologică ajungi într-un loc minunat, un Muzeu al Satului extraordinar. Încă de la intrare poţi vedea frumuseţea naturii şi a caselor reconstituite întocmai. Dacă te apuci şi numeri toate tipurile de locuinţe, mori, ateliere, curţi şi aşa mai departe vei ajunge probabil la aproximativ 150. Case ale olarilor, fierarilor, morarilor, ateliere de morarit, ţesut, spălat, până şi o pistă de popice descoperită în ţinuturile învecinate şi un vârtej rudimentar din lemn ca cele pe care le vedem azi în parcurile de distracţii împânzesc acest loc arătându-ne modul de viaţă al românilor din întreaga ţară, obiceiurile şi îndeletnicirile lor trecute. Toate clădirile sunt redate atât de bine încât dacă cineva te-ar lega la ochi şi te-ar aduce aici ai spune că te-ai întors în timp. Vizitatorii pot afla informaţii despre fiecare clădire din acest imens ansamblu, fiecare dintre aceste clădiri având documentaţii expuse la intrare.


Dacă vi se face foame puteţi face un popas la hanul din centrul Muzeului unde puteţi mânca bucate tradiţionale româneşti pe săturate. Clădirea hanului este una deosebită, cu arhitectură clasică sătească, făcând şi ea parte din întregul ansamblu reconstituit. Mesele sunt toate din lemn, la fel ca şi scaunele. Ospătarii sunt atenţi, însă dacă este foarte aglomerat puteţi aştepta mai mult până vine comanda. Dat fiind însă locul în care este amplasat hanul, în pădure pe malul unui lac, timpul trece repede fiecare fiind mai mult ca sigur absorbit de frumuseţea peisajului. O linişte odihnitoare (în ciuda zarvei mesenilor) se simte în aerul din jur. Dacă petreci aici măcar două ore poţi spune că te-ai relaxat pentru un an întreg, atât de încântătoare sunt peisajele.

Recomand acest colţişor de rai tuturor celor care au trecut printr-o perioadă mai agitată şi au nevoie de linişte şi relaxare. Veţi găsi aici privelişti încântătoare, de poveste, veţi avea parte de plimbări liniştite, veţi putea respira aer curat şi veţi uita de toate grijile şi problemele. La întoarcerea din această excursie vă veţi simţi excelent, împliniţi şi veţi realiza că viaţa poate fi frumoasă, că există locuri în această lume care ne pot face fericiţi şi ne pot încânta privirea şi sufletul peste măsură.