Praga - Oraşul de aur

Ne obişnuisem puţin cu cehii şi cu felul lor de a fi aşa că eram pregătiţi să cunoaştem capitala, Praga, “mama oraşelor”, “oraşul celor o sută de clopotniţe” sau “oraşul de aur”, aşa cum este supranumită. Nu ne-au lipsit emoţiile pentru că pe autostradă s-a aprins un beculeţ pe bordul maşini care ne avertiza că nivelul uleiului a atins limita critică. Din păcate la momentul respectiv nu am ştiut acest lucru aşa că am completat cu puţin ulei însă nu am ştiut exact cât ulei ar fi trebuit să pun aşa că am mers mai departe. Odată cu deschiderea capotei a dispărut şi beculeţul din bord aşa că am stat liniştiţi o vreme. Cu 50 de km înainte de a intra în Praga beculeţul s-a aprins din nou şi s-a creat o adevărată isterie, neştiind care ar putea fi problema. În orice caz am ajuns cu bine, am intrat în oraş unde ne-a întâmpinat un trafic infernal. Nu am reuşit să o luăm pe variantă să ocolim centrul oraşului pentru că era o coadă de cel puţin 2 km de tiruri aşa că am parcurs înca jumătate de oră prin centrul oraşului până am ajuns la pensiunea unde aveam rezervare.
Aici am fost întâmpinaţi foarte frumos de o doamnă extrem de drăguţă care, pentru că avea programare la dentist, ne-a lăsat cheile în cutia poştală şi a pus hârtiuţe cu indicatoare prin toate pensiunea ca să ştim unde este camera noastră şi cum procedăm ca să intrăm. După ce am lăsat bagajele am investigat problema cu maşinuţa, odată pe net unde am aflat cum ar trebui să procedăm şi am pus în aplicare sfaturile găsite pe câteva forumuri. Am completat cu tot uleiul pe care l-am avut şi am ajuns la un nivel rezonabil, totul fiind în regulă chiar şi la drumul de întoarcere către Bucureşti (deşi unii dintre noi nu au dormit foarte bine în noaptea dinaintea plecării spre Bucureşti).
Jana, căci aşa o chema pe gazda noastră, ne-a vorbit puţin despre împrejurimi, ne-a furnizat o mini-hartă pentru a ne putea orienta până ajungem să cumpărăm o hartă completă a oraşului şi ne-a povestit despre mijloacele de transport în comun pe care le puteam folosi pentru a ajunge în centrul oraşului. De asemenea a fost atât de drăguţă încât ne-a servit şi cu o prăjitură gătită de ea chiar în acea zi.
Era trecut de prânz aşa că ne-am hotărât să mergem în centrul oraşului să putem vedea câteva lucuri şi să ne facem planul pentru ziua următoare, în funcţie de ce apucam să vedem.



Iniţial am vrut să intrăm la Muzeul Kafka însă era ora de închidere aşa că am intrat doar într-un magazin de suveniruri de acolo continuându-ne apoi drumul prin oraş. Oraşul ne-a impresionat prin grandoarea şi frumuseţea lui. Străduţele sunt superbe, pline cu magazinaşe, terase şi construcţii care te uimesc. Sunt mulţi turişti în Praga, iar turismul este încurajat foarte mult de localnici. Dovada o reprezintă magazinele de suveniruri numeroase, terasele îngrămădite pe toate străduţele sau indicatoarele existente la fiecare intersecţie cu toate obiectivele turistice.
Am ajuns la celebrul Charles Bridge, vestitul pod peste Vâltava, însă nu am început călătoria dincolo de Vâltava hotărându-ne să vizităm mai întâi partea oraşului unde este situat Castelul Praga. Urcând spre castel am găsit întâmplător şi Ambasada României în Cehia situată într-o clădire superbă de pe una dintre străduţele bine cunoscute care duc spre castel. Am făcut câteva poze cu mascotele unor terase sau restaurante pe care le-am întâlnit şi am urcat mai departe spre castel. Ajunşi la castel am fost impresionaţi de grandoarea locului. Toate clădirile de la intrarea castelului au o arhitectura deosebită. Nu am ştiut însă că ne putem continua drumul prin pieţele interioare ale castelului aşa că am hotărât să ne întoarcem la pensiune, fiind oricum destul de obosiţi.



În a doua zi am descoperit întâmplător grădinile parlamentului ceh care sunt absolut superbe. Exact lângă staţia de metrou Malostranska exită mai multe intrări în aceste grădini. Aici am întâlnit mulţi păuni (am văzut chiar pentru prima oară un păun alb) care se plimbau nestingheriţi prin grădini, un heleşteu plin cu peşti de toate mărimile şi tipurile, broaşte ţestoase, porumbei şi multă iarbă verde. A fost ca şi cum am fi ajuns în grădinile raiului. Am descoperit la ieşirea din grădini un mic muzeu cu daruri aduse de reprezentanţii parlamentelor altor state către parlamentul ceh. Am întâlnit şi un dar de la Nicolae Văcăroiu, un dar total lipsit de inspiraţie, o vază absolut monotonă. Este posibil însă să ne fi lipsit nouă cunoştinţele din domeniul simbolisticii.



Am părăsit acest loc spectaculos pentru a ne îndrepta bineînţeles către Castelul Praga şi pentru a vedea şi celelalte două curţi interioare ale sale. În seara primei zile petrecute aici am reuşit să ne uităm la o parte dintr-un DVD pe care l-am achiziţionat cu o prezentare a oraşului Praga. Ajunşi la castel am fost uimiţi de catedrala din interior. O clădire fabuloasă cu o arhitectură deosebită. Din păcate nu poţi face poze în care să poţi prinde întreaga clădire de jos până sus, în jurul catedralei fiind o străduţă îngrădită de zidurile altor construcţii din interiorul castelului. Interiorul este şi el foarte frumos, întâlnind statui imense, ornamente rare preţioase, grandoarea apropiindu-se de cea pe care am întâlnit-o în Biserica Petru şi Pavel de la Vatican.
Dincolo de catedrală există o altă biserică în stil roman şi ea foarte frumoasă de asemenea. De altfel oriunde mergi prin Praga întâlneşti diferite astfel locuri de cult ceea ce demonstrează evoluţia spirituală a acestui oraş şi necesitatea oamenilor de-a lungul timpului de a călca pe praguri din ce în ce mai înalte ale spiritualităţii. Ne-am îndreptat către biserica Loreta un alt obiectiv turistic de seamă al oraşului. Şi aici am fost impresionaţi de ideile pe care oamenii le-au pus în practică pentru realizarea unor construcţii care te obligă să te holbezi la ele minute în şir.



Am mers apoi către turnul din Praga, o copie a turnului Eiffel din Paris, aşezat pe cea mai înaltă colină. Citisem că poţi vedea tot oraşul din vârful acestui turn aşa că am vrut să vedem dacă este aşa. A fi pe cel mai înaltă clădire din acest oraş îţi dă o senzaţie extraordinară. Pe lângă faptul că te simţi împlinit după ce ai urcat cele 299 de trepte, ajuns sus va trebui să te stăpâneşti foarte bine, mai ales daca ai frică de înălţime, turnul clădinându-se de la mişcările curenţilor de aer existenţi la acea înălţime. Cu toate aceste aspecte satisfacţia totală este atunci când poţi vedea tot oraşul de la bulevardele mari până la cele mai strâmte străduţe, podurile peste Vâltava şi oamenii care mişună prin oraş ca nişte furnicuţe. Merită tot efortul să urcaţi până aici.
Imediat lângă turn puteţi vizita o cameră a oglinzilor, foarte haioasă. Eu cel puţin nu mai fusesem într-o astfel de cameră a oglinzilor fiind însă foarte curios. Ne-am amuzat teribil de imaginile pe care ni le ofereau diversele oglinzi şi am reuşit să facem câteva poze foarte reuşite.



La finalul zilei am fi vrut să ne înfruptăm dintr-o mâncare tradiţională şi bineînţeles să bem bere aşa că am pornit în căutarea unei berării pe care ne-a recomandat-o o prietenă. Berăria se numeşte U Fleku şi se află pe strada Křemencova. A fost ceva deosebit. Mesele sunt foarte lungi aşa că eşti nevoit să te aşezi lângă persoane necunoscute. Nu trebuie însă să îţi faci probleme pentru că lumea este foarte bine dispusă toată lumea consumând atât bere cât şi alte băuturi locale. Există aici un singur tip de bere neagră, iar pe lângă bere poţi bea o grămadă de alte lucruri. Noi am încercat un fel de ţuică locală cu aromă de vanilie, foarte bună. Nota de plată se face prin adăugarea pe un bileţel pe care îl ai în permanenţă în faţă a lucrurilor pe care le-ai consumat. Un beţişor mai lung înseamnă o halba de bere, unul mai scurt o ţuiculiţă, două “L”-uri pentru felurile de mâncare consumate. Nu poţi alege prea multe feluri de mâncare însă cele puţine sunt delicioase. Am luat carne de porc la cuptor cu varză călită şi un soi de garnitură care nu prea am înţeles ce este însă care a fost delicioasă. Se asemăna cu un fel de pâine, însă avea un gust deosebit. Am băut câteva beri, ne-am înveselit, am ascultat lăutarii locali, unul cu acordeonul şi unul cu un trombon, apoi ne-am îndreptat agale spre pensiune. Aşa s-a încheiat cea de-a doua zi în Praga.
În cea de-a treia zi am oprit la Muzeul Naţional unde am descoperit un magazinaş de unde am luat mai multe suveniruri printre care multe cănuţe şi o oiţă în miniatură extrem de haioasă. Fiind cu plasele pline ne-am întors la pensiune pentru a nu le căra după noi prin tot oraşul.



Ne-am întors în oraş şi am decis să vizităm şi câteva obiective turistice mai puţin căutate cum ar fi Castelul Vyšehrad. Hrad înseamnă de fapt în cehă castel. Am realizat acest lucru după ce ne-am dat seama că erau multe semne şi denumiri care conţineau acest cuvând toate ducând către un castel. Am trecut pe lângă mănăstirea Emauzy, ne-am oprit aici să facem câteva poze, apoi ne-am îndreptat spre castel. Am tot confundat castelul cu diverse alte clădiri, multe dintre ele biserici, pentru a ajunge în cele din urmă la castel. Castelul are o suprafaţă destul de mare, în centrul lui existând o biserica mare lângă care este situat un cimitir. Cimitirul păstrează osemintele celor mai importanţi oameni cehi. Am poposit puţin aici şi am prins ora exactă, moment în care turnurile bisericii au bătut puternic pentru a ne încânta urechile cu două melodii. La întoarcere am trecut şi prin Grădina Botanică prin care te puteai plimba nestingherit, neexistând taxă de intrare. Se închide la ora 19:00 aşa că dacă aveţi de gând să o vizitaţi încadraţi-vă în intervalul 09:00 – 19:00.



Am mers apoi către staţia de metrou Mustek. Lângă această staţie am descoperit un pasaj comercial în care suspendată de tavan era statuia unui cal, călăreţul fiind aşezat pe burta lui. Am căutat şi celebra sinagogă din Praga, cea mai veche din Europa aflată în funcţiune. În cartierul evreiesc am putut admira câteva magazine de bijuterii cu obiecte vechi şi extrem de frumoase. Am dat şi peste o altă sinagogă însă total diferită de toate clădirile pe care le-am văzut în Praga până atunci. Era extrem de colorată.




Am pornit apoi către Piaţa Veche unde în permanenţă există foarte multă lume. Este cea mai aglomerată zonă din oraş fiind cea mai căutată. Aici am văzut celebrul orologiu precum şi alte clădiri impresionante. Am întârziat puţin aici în speranţa ca la întoarcere să mergem pe Charles Bridge noaptea şi să îl admirăm luminat artificial. Din păcate la ora 21:00 încă nu erau aprinse luminile aşa că ne-am lăsat pagubaşi şi ne-am întors spre pensiune.
Cea de-a patra zi a fost mai mult o zi de relaxare. Am fost în Piaţa Veche, am băut bere cu doi bănuţi, ne-am clătit ochii prin miile de suveniruri din diversele magazine sau de la tarabe, am mers agale, am mâncat la prânz la un restaurant chinezesc aflat chiar în capătul podului Charles şi ne-am întors la pensiune pentru a ne pregăti bagajele. Dimineaţa am plecat din Praga cu regretul că părăsim un oraş extrem de frumos în care sunt convins că multă lume şi-ar dori să locuiască. Am condus întins până la intrarea în ţară. De această dată am setat GPS-ul să aleagă rute cu autostrăzi şi ne-a ascultat. Autostrada este destul de proastă în Cehia şi Slovacia, însă este excelentă în Ungaria până la intrarea în ţară. În ţară ne-am oprit la Arad să mâncăm apoi până la ora 5 dimineaţa nu ne-am mai oprit. Am ajuns în Bucureşti cu o părere mică de rău că nu am mai putut colinda aceste locuri frumoase pentru mai mult timp. Cu speranţa însă că nu a fost singura dată în care am călcat aceste minunate meleaguri am început să ne vedem de lucrurile zilnice. A fost frumos...

Brno - Cehia

Nu ştiu câţi români au auzit de oraşul Brno din Cehia. Este cel mai important oraş din Cehia după Praga, fiind un centru industrial al ţării care a ajutat enorm în trecut, dar şi în prezent, la dezvoltarea economiei cehe. Este situat în sud-estul ţării, la confluenţa râurilor Svitava şi Svratka. Fiind în drumul nostru ne-am gândit că este păcat să nu facem o vizită şi aici. Drept urmare am făcut rezervare la un hotel care am crezut că este în oraş. Am avut surpriza să descoperim că de fapt hotelul era într-o localitate aflată la 5 km de Brno. Nu ne-a părut rău însă pentru că locul era absolut fabulos. Situat aproape în mijlocul pădurii, hotelul era extrem de bine întreţinut fiind practic un fel de han al locului. Ne-a plăcut foarte tare nu neapărat datorită dotărilor ci mai ales datorită oamenilor de aici, foarte amabili, chiar dacă nu stăpâneau foarte bine limba engleză. Am avut ocazia astfel să învăţăm câteva cuvinte în cehă cum ar fi: klíč (se citeşte clişa) şi care înseamnă cheie, pivo care înseamnă bere, káva = cafea, voda = apă, Dobré ráno = Bună dimineaţa, Dobrý večer = Bună seara, Sbohem = La revedere, deska = cameră. Foarte simpatic era recepţionerul cu care dacă încercam să comunicăm în engleză ne întâmpina cu “Moment…” şi îl chema pe colegul lui bucătarul care mai rupea câte ceva în engleză. Vă recomandăm astfel acest hotel care se numeşte Babi Lom (http://www.hotel-babilom.cz). Dacă doriţi să mâncaţi aici nu ezitaţi, însă este indicat să aveţi înainte o discuţie personală cu bucătarul deoarece meniul este numai în limba cehă. Seara toţi oamenii de prin localitate se strâng aici la un pahar de bere, berea fiind la cehi un înlocuitor de succes al apei. Noi am fost foarte încântaţi de acest loc de aceea am şi povestit atât de mult despre el.

Să revenim însă la oraş care este unul nu foarte impresionant, mai mult un loc al oamenilor “de fiţe”, însă care are locurile lui frumoase. De departe cea mai impresionantă clădire din oraş este Catedrala Sf. Petru şi Pavel, o clădire extrem de frumoasă situată în centrul oraşului. Foarte frumoasă este şi panorama oraşului văzută din turnurile catedralei. Legătura dintre cele două turnuri se face print-un pasaj din lemn care se clatină. Turiştii nu se înghesuiau să vadă oraşul de aici. În orice caz balcoanele de unde se poate studia oraşul de la înălţime sunt foarte înguste şi nu permit vizualizarea în întregime a oraşului, însă cu toate acestea o vizită în aceste turnuri lângă clopotniţă nu trebuie omisă.



În centrul oraşului se găseşte de asemenea şi Piaţa Primăriei Vechi cu o arhitectură deosebită şi o piaţă în aer liber. Un alt punct turistic important din Brno este castelul Spielberg. Din păcate am nimerit în ziua de luni în Brno, zi în care majoritatea obiectivelor turistice sunt închise. Am reuşit să vedem castelul însă nu am putut intra. Cu toate acestea este o clădire impresionantă menţinută într-o stare foarte bună. Nu am putut găsi în Brno nici măcar o felicitare. Este adevărat că nu ne-am chinuit foarte tare să găsim, însă în locurile prin care am mers nu am întâlnit nici un magazin de unde să achiziţionam o felicitare sau un suvenir. Concluzia noastră a fost că oraşul nu este promovat suficient de cehi pe plan turistic, deşi există locuri foarte frumoase care merită văzute.

Un asfel de loc este şi vila Tugendhat aflată în patrimoniul Unesco (doar patru astfel de clădiri din lume se află în patrimoniul Unesco) şi care este un monument al arhitecturii moderne fiind practic punctul de plecare pentru designul arhitectural modern. Designul arhitectural al clădirii a fost făcut de Ludwig Mies van der Rohe în 1928 care a avut posibilitatea să folosească orice materiale, costurile de construcţie ale clădirii fiind neinteresante pentru Fritz Tugendhat, proprietarul unei fabrici textile din Brno, care a comandat construirea ei. Recunosc că am căutat pe harta oraşului vila îndelung iar până am ajuns la ea ne-a luat ceva timp. Fiind însă luni nu am avut norocul să o putem vizita, vizitele fiind permise de Miercuri până Sâmbătă. Aşa că dacă doriţi să o vedeţi dacă treceţi prin Brno planificaţi-vă această vizită pe la mijlocul săptămânii.

Oamenii din oraş par extrem de prinşi cu viaţa cotidiană, nu vorbesc aproape deloc engleză, şi par preocupaţi foarte mult de aparenţe. Maşini scumpe, aglomeraţie, ochelari de soare şi multă gălăgie sunt poate cuvintele cele mai potrivite pentru a caracteriza pe scurt atmosfera din acest oraş. Interesant ni s-a părut că lângă obiectivele turistice importante aşa cum sunt Catedrala Sf. Petru şi Pavel sau Castelul Spielberg există imobile locuite. Aceşti oameni se numără printre cei mai fericiţi din lume având parte zi de zi de o privelişte ameţitoare. Dacă aveţi drum prin Brno rezervaţi-vă măcar jumătate de zi pentru a vizita locurile frumoase de aici.

Bratislava

După excursia din Budapesta ne-am îndreptat spre Bratislava. Era duminică iar lumea se odihnea aşa că drumul a fost destul de liniştit. Din Budapesta până în Bratislava nu sunt decât aproximativ 200 de kilometri aşa că am ajuns destul de repede. La graniţă ne-am oprit doar pentru a cumpăra rovignetă pentru că nu s-a deranjat nimeni să ne controleze documentele. Aveam rezervare la hotel Chez David care era situat la 5 minute de mers pe jos de castelul Bratislava. Am fost foarte încântaţi când am aflat acest lucru, castelul fiind un obiectiv turistic important al oraşului. După trei zile în care “am luat la picior” Budapesta gândul că eram aproape de castelul Bratislava ne-a bucurat mult. Doar am lăsat bagajele şi am pornit să “inspectăm” oraşul.




Am găsit Bratislava într-o zi foarte liniştită. Ne-am îndreptat spre centrul vechi al oraşului. Aici am putut vedea multe clădiri vechi păstrate bine, probabil şi restaurate recent. Magazinele cu suveniruri erau peste tot iar lumea se înghesuia să cumpere. Centrul vechi este foarte frumos, nu este foarte aglomerat, poţi găsi terase unde poţi bea liniştit o bere. Turiştii nu se înghesuie foarte tare, în schimb însă erau mult mai mulţi decât turiştii care calcă prin Bucureşti în trei luni de zile.



Am zăbovit puţin într-un parc din centrul oraşului înconjurat de terase. Am încercat să luam bilete pentru o plimbare cu trenuleţul prin Bratislava sperând să economisim energie. Până atunci văzusem câteva astfel de trenuleţe plimbându-se prin oraş, însă până ne-am hotărât să luăm bilete pentru o astfel de plimbare nu am mai putut găsi nici un trenuleţ disponibil. Era Duminică şi probabil aveau program scurt. Ne-a părut rău însă ne-am revenit repede. Am măncat şi am băut bere (pivo) şi am pornit din nou prin oraş.



Ne-am îndreptat spre castelul Bratislava, un loc frumos care trebuie văzut. De aici poţi vedea aproape tot oraşul. Se poate vedea celebrul pod Nový Most şi cartierul Petržalka. Bineînţeles că pentru a ajunge aici trebuie să urci, aşa cum trebuie să urci în orice alt loc pentru a putea vedea panorama unui oraş. Nu ne-a părut însă rău pentru că priveliştea a meritat tot efortul.

Bratislava este celebră şi pentru statuile ciudate aflate pe străduţele din centrul vechi aşa cum sunt: muncitorul din canalizare sau paparazzo. Am reuşit să le găsim pe toate deşi pe unele le-am descoperit din pură întâmplare.

Oraşul poate fi vizitat fără probleme într-o singură zi. Este un oraş frumos şi liniştit în care oamenii par relaxaţi, unde poţi găsi privelişti şi locuri frumoase şi în care îţi va fi greu să te rătăceşti dacă locuieşti aici o lună de zile.

Vizitând Budapesta

Pentru că anul trecut nu am reuşit să trec graniţele ţării decât până la vecinii bulgari şi pentru că mi-am promis să vizitez 3 ţări pe an am ajuns să vizitez Budapesta. Şi pentru că nu a fost singurul obiectiv pe care am dorit să îl ating am făcut această excursie cu maşina. Drumul a fost destul de obositor, însă a meritat.
Dacă doriţi să vă aventuraţi într-o excursie prin mai multe oraşe neaparat să vă faceţi rezervare înainte de a pleca şi de asemenea să vă planificati foarte bine traseul. Foarte mult vă vor ajuta aceste aspecte. Un alt aspect destul de important este acela că este foarte greu să te descurci cu maşina într-un oraş străin, mai ales într-un oraş mare. De aceea foarte indicat este un GPS. Pot să recunosc că fără el m-aş fi descurcat foarte greu, aş fi pierdut mult timp sau poate chiar aş fi lăsat maşina undeva şi aş fi folosit un mijloc de transport în comun, ceea ce este destul de greu atunci când ai mai multe bagaje cu tine. În afară de asta locurile de parcare pot fi greu de găsit sau foarte scumpe.
Am planificat să merg noaptea prin România şi ziua pe meleagurile străine astfel încât dacă ar fi intervenit o surpriză neplăcută cum ar fi fost o pană sau ceva probleme cu maşina să le pot remedia uşor la lumina zilei (deşi am fost pregătit şi cu instrumente de iluminare nocturnă) şi de asemenea pentru a putea vedea mai uşor indicatoarele rutiere nefamiliare.
Am plecat astfel noaptea din Bucureşti pe la ora 01:00. Am mers pe traseul Bucureşti – Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Sibiu – Sebeş – Deva – Arad şi am ajuns la graniţa de la Nădlac pe la ora 11:00, fără surprize neplăcute. La graniţă ni s-au verificat rapid documentele şi am intrat fără probleme în Ungaria. Nu am apucat însă să mergem nici 2 km şi am fost oprit de doi agenţi rutieri care ne-au avertizat că nu avem farurile aprinse şi că puteam primi amendă în jur de 50 de euro. Din fericire nu ne-au amendat şi am mers către Seghed. Peste încă 5 km am fost opriţi din nou şi ni s-au verificat din nou documentele prin staţie. A fost totul în regulă şi am mers mai departe. Ne-am înţeles destul de greu cu agenţii rutieri însă a fost în regulă în cele din urmă. Pentru un ultim control am fost opriţi înainte de intrarea în Seghed. Din acest punct de vedere pot spune că ungurii sunt foarte stricţi în ceea ce priveşte legislaţia rutieră.
Din păcate sau din fericire GPS-ul nu ne-a îndrumat către autostradă ci pe drumurile naţionale. Am avut astfel posibilitatea să vedem satele ungureşti, cu oamenii locurilor şi cu peisaje deosebite. Prima impresia a fost aceea de aer şi verdeaţă. Salcâmii erau înfloriţi şi într-un număr foarte mare, fiind suficient să deschizi geamul de la maşină pentru a putea sorbi mireasma lor îmbietoare. Am tot mers şi am fost impresionaţi de ceea ce am văzut. Era ca şi cum am fi mers printr-o pădure care e tăiată de un drum care parcă nu ar fi trebuit să existe. Fiecare sătuc are cel puţin două treceri de pietoni semaforizate. Bicicleta este utilizată de majoritatea oamenilor locurilor, existând pistă specială pentru biciclete cu o bandă pe sens, la o distanţă de 15-20 de metrii de drumul rutier. Am putut vedea astfel familii care mergeau împreună cu bicicleta: mama, tatăl şi copilul, lucru care ne-a impresionat profund. De asemenea ce am mai putut remarca a fost faptul că fiecare biciclist avea un coş specific din nuiele pe care îl utiliza pentru transportul diverselor lucruri. Satele sunt foarte curate şi liniştite. Ne-am dat seama deja înainte de a ajunge în Budapesta despre cele 3 lucruri importante pe care ungurii pun preţ şi care fac o diferenţă enormă între un nivel de civilizaţie şi altul: curăţenie (evident cu o educaţie în acest sens), verdeaţă foarte multă şi mulţi biciclişti. Pentru unguri cred că mersul pe bicicletă este învăţat de mic şi respectat. Sunt încurajaţi să utilizeze acest mijloc de transport prin crearea condiţiilor necesare şi prin oferirea educaţiei şi informaţiilor despre acest mijloc de deplasare.
Am ajuns în cele din urmă în Budapesta unde am intrat într-un trafic similar cu cel din Bucureşti. Am ajuns să cred că nu numai Bucureştiul are o problemă cu traficul rutier ci şi mai toate oraşele aglomerate. Ceea ce este posibil să ne lipsească nouă sunt drumurile ocolitoare pentru cei care doresc să evite Bucureştiul. GPS-ul însă ne-a adus exact în faţa pensiunii unde aveam rezervare. Ne-am asigurat din timp că vom avea parcare şi am avut o surpriză plăcută să putem parca maşina într-un garaj aflat la subsolul pensiunii situată într-o zonă liniştită din oraş însă nu departe de centrul oraşului. Ajunşi pe la ora 16:00 am reuşit numai să desfacem bagajele şi să mâncăm pentru că fiind extrem de obosiţi am adormit imediat.
A doua zi de dimineaţă am început să colindăm oraşul. Am cutreierat toate podurile şi străduţele, după prima zi fiind extenuaţi. Am văzut multe din obiectivele turistice importante din Budapesta: Gallert Hill, Castelul Buda la care am ajuns cu funicularul celebru, Chains Bridge, Biserica Sf. Mathias, Parlamentul şi multe altele.
Am ajuns iniţial la Parlament, care este de altfel şi cea mai frumoasă construcţie din oraş vizibilă aproape de peste tot, şi am aflat că pentru a putea vizita Parlamentul nu este nevoie să achităm nici un fel de taxă, având nevoie doar de actele de identitate. Din păcate le-am uitat acasă aşa că am decis să mergem a doua zi pentru a putea vedea interiorul clădirii Parlamentului maghiar. A urmat o vizită la biserica Sf. Nicolae care este superbă. Aici am avut posibilitatea să pot urca într-unul din turnurile bisericii pentru a putea vedea o panoramă superbă a oraşului.



Ne-am îndreptat apoi către centrul oraşului şi am ajuns la piaţa centrală care trebuie neapărat vizitată. Aici am putut găsi suveniruri, alimente specifice ungureşti (paprika – de încercat) şi multe altele. Am plecat încântaţi de faptul că ungurii au o astfel de piaţă, impecabil organizată atât din punct de vedere al construcţiei în sine cât şi din punct de vedere a-l comercianţilor. Am mers apoi pe celebra stradă Vaci, unde sunt o sumedenie de terase şi magazine.
Am mers către Gallert Hill unde speram să găsim un loc frumos. Aşa a şi fost. Drumul a fost destul de lung, mergând aproximativ 30 de minute pentru a ajunge. A trebuit să urcăm acest deal minunat care la primul nivel are o biserică construită într-o peşteră. Din păcate nu am intrat însă am reuşit să vedem interiorul pe un DVD cu prezentarea oraşului. Am ajuns în vărful dealului unde există o fortăreaţă şi de unde am putut să facem câteva poze superbe cu întreg oraşul străbătut de Dunăre. Bineînţeles că verdeaţa era în abundenţă, mirosul salcâmilor fiind aproape deranjant de îmbietor. Nici în acest oraş aglomerat ungurii nu s-au oprit de la a păstra zone foarte verzi cu mulţi arbori, arbuşti, flori şi alte plante. După ce am zăbovit aici o perioadă ne-am continuat plimbarea şi am ajuns la Charles Bridge în Pesta. Oraşul este împărţit în două mari zone: o zonă veche numită Buda pe malul drept al Dunării şi o zonă mai nouă numită Pesta pe celălalt mal. Pe parte stângă a Dunării, chiar după terminarea podului se găseşte celebrul funicular din Budapesta care te duce la castelul Buda. Am spus că nu ar trebui să ratăm acest moment deşi ni s-a părut destul de scump drumul (un drum dus întors costă în jur de 9-10 euro). Până la urmă drumul cu funicularul este extrem de scurt, reprezentând o urcare de 100-150 de metrii către castel. Castelul este de o frumuseţe deosebită. Aici ai posibilitatea să mergi printre ruinele aflate chiar în curtea castelului undeva sub nivelul solului. De asemenea din curtea castelului am putut vedea o panoramă a oraşului. Ultimul obiectiv turistic pe care am reuşit să îl vedem în prima zi la Budapesta a fost Biserica Sf. Mathias. Nici nu am mai avut puterea să intrăm, am făcut câteva poze şi am încercat să găsim drumul spre pensiune.
După un somn foarte adânc a doua zi ne-am trezit cu o febră teribilă la picioare. Am luat micul dejun şi aşa cum stabilisem cu o zi înainte am mers să vizităm interiorul clădirii Parlamentului maghiar. Am reuşit să intrăm în cele din urmă cu un grup însoţit de un ghid care vorbea în limba engleză. Interiorul este deosebit. Pereţi şi stâlpi făcuţi din marmură şi placaţi cu aur, statui extraordinar de expresive, culori vii te întâmpină la tot pasul. Am putut să vedem 3 camere dintre care una fiind cea în care se ţin şedinţele parlamentarilor construită de la bun început cu ventilaţie proprie. Întreaga clădire a Parlamentului beneficiază de un sistem ingenios de ventilaţie. Acest sistem menţine tot timpul temperatura din interior la 20 de grade Celsius, indiferent de anotimp.
Am fost sfătuiţi să nu ratăm o vizită la grădina zoologică din Budapesta aşa că am decis să mergem să vedem câteva animăluţe. Am fost foarte impresionaţi de varietatea de animale şi plante existente aici. Am putut vedea de la tigrii, urşi, elefanţi, hihopotami, crocodili, girafe, zebre, rinoceri până la pinguini, liliaci uriaşi, gândaci de banană, gandaci de portocală, nenumărate insecte şi peşti. În plus există un ţarc cu căpriţe şi oi unde copii pot intra să se joace cu animalele. Am putut vedea grădini japoneze şi lacuri pline de peşti, broaşte ţestoase şi raţe. Dacă vizitaţi Budapesta nu trebuie să rataţi grădina zoologică. Poţi petrece lejer aici o zi întreagă relaxându-te.
Am mers şi până în Piaţa Eroilor care este de asemenea un obiectiv turistic al Budapestei. Eu unul însă nu am fost prea mult impresionat de ea. În drumul către pensiune am mai văzut căteva clădiri frumoase multe dintre ele găzduind muzee sau expoziţii. Nu am pierdut timpul cu ele fiind deja destul de obosiţi. Am încheiat astfel şi a doua zi în Budapesta.
În cea de-a treia zi am considerat că nu trebuie ratată o croazieră pe Dunăre aşa că ne-am interesat cât ar costa. Cu 15 euro de persoana poţi lua un bilet care te poate duce până pe insula Margareta şi înapoi. Înainte însă de a putea merge pe Dunăre am vizitat Bastionul Pescarilor, o altă atracţie a Budapestei şi pe bună dreptate. O clădire impresionantă de unde iarăşi poţi avea o panoramă extraordinară a oraşului. Ne-am îndreptat spre barcă şi ne-am rezervat şi bilete pentru o croazieră noaptea pe Dunăre cu masă inclusă. Foarte frumos a fost drumul spre insula Margareta. Excursia pe Dunăre a fost însoţită de o prezentarea foarte frumoasă a obiectivelor turistice aflate de-o parte şi de-a alta a Dunării. Pe insula Margareta am zis că este paradisul pe pământ. Mult aer curat, oameni ieşiţi în parc, multă verdeaţă, adevărate oaze cu bălţi pline de mulţi peşti, broaşte ţestoase, nuferi, răţuşte.
Seara pe croazieră a fost şi mai frumos. Am putut vedea toate clădirile luminate, oferind un spectacol de-a dreptul încântător. Pe vas am avut orchestră care ne-a încântat preţ de 2 ore cu o muzică specifică. După întoarcerea pe uscat am mai zăbovit puţin prin oraş şi ne-am întors la pensiune pentru că urma să plecăm a doua zi spre Bratislava.
Budapesta este un oraş foarte frumos, plin de viaţă, oameni drăguţi, amabili. Nu aveam încă o impresie despre unguri înainte de această excursie deoarece nu intrasem în contact cu ei, iar din spusele cunoscuţilor păreau antipatici, însă s-a dovedit a fi exact invers. Dacă aveţi posibilitatea să vizitaţi Budapesta nu ezitaţi pentru că nu veţi regreta. Veţi avea ce să vedeţi şi sunt convins că vă veţi simţi excelent în acest oraş minunat.