Praga - Oraşul de aur

Ne obişnuisem puţin cu cehii şi cu felul lor de a fi aşa că eram pregătiţi să cunoaştem capitala, Praga, “mama oraşelor”, “oraşul celor o sută de clopotniţe” sau “oraşul de aur”, aşa cum este supranumită. Nu ne-au lipsit emoţiile pentru că pe autostradă s-a aprins un beculeţ pe bordul maşini care ne avertiza că nivelul uleiului a atins limita critică. Din păcate la momentul respectiv nu am ştiut acest lucru aşa că am completat cu puţin ulei însă nu am ştiut exact cât ulei ar fi trebuit să pun aşa că am mers mai departe. Odată cu deschiderea capotei a dispărut şi beculeţul din bord aşa că am stat liniştiţi o vreme. Cu 50 de km înainte de a intra în Praga beculeţul s-a aprins din nou şi s-a creat o adevărată isterie, neştiind care ar putea fi problema. În orice caz am ajuns cu bine, am intrat în oraş unde ne-a întâmpinat un trafic infernal. Nu am reuşit să o luăm pe variantă să ocolim centrul oraşului pentru că era o coadă de cel puţin 2 km de tiruri aşa că am parcurs înca jumătate de oră prin centrul oraşului până am ajuns la pensiunea unde aveam rezervare.
Aici am fost întâmpinaţi foarte frumos de o doamnă extrem de drăguţă care, pentru că avea programare la dentist, ne-a lăsat cheile în cutia poştală şi a pus hârtiuţe cu indicatoare prin toate pensiunea ca să ştim unde este camera noastră şi cum procedăm ca să intrăm. După ce am lăsat bagajele am investigat problema cu maşinuţa, odată pe net unde am aflat cum ar trebui să procedăm şi am pus în aplicare sfaturile găsite pe câteva forumuri. Am completat cu tot uleiul pe care l-am avut şi am ajuns la un nivel rezonabil, totul fiind în regulă chiar şi la drumul de întoarcere către Bucureşti (deşi unii dintre noi nu au dormit foarte bine în noaptea dinaintea plecării spre Bucureşti).
Jana, căci aşa o chema pe gazda noastră, ne-a vorbit puţin despre împrejurimi, ne-a furnizat o mini-hartă pentru a ne putea orienta până ajungem să cumpărăm o hartă completă a oraşului şi ne-a povestit despre mijloacele de transport în comun pe care le puteam folosi pentru a ajunge în centrul oraşului. De asemenea a fost atât de drăguţă încât ne-a servit şi cu o prăjitură gătită de ea chiar în acea zi.
Era trecut de prânz aşa că ne-am hotărât să mergem în centrul oraşului să putem vedea câteva lucuri şi să ne facem planul pentru ziua următoare, în funcţie de ce apucam să vedem.



Iniţial am vrut să intrăm la Muzeul Kafka însă era ora de închidere aşa că am intrat doar într-un magazin de suveniruri de acolo continuându-ne apoi drumul prin oraş. Oraşul ne-a impresionat prin grandoarea şi frumuseţea lui. Străduţele sunt superbe, pline cu magazinaşe, terase şi construcţii care te uimesc. Sunt mulţi turişti în Praga, iar turismul este încurajat foarte mult de localnici. Dovada o reprezintă magazinele de suveniruri numeroase, terasele îngrămădite pe toate străduţele sau indicatoarele existente la fiecare intersecţie cu toate obiectivele turistice.
Am ajuns la celebrul Charles Bridge, vestitul pod peste Vâltava, însă nu am început călătoria dincolo de Vâltava hotărându-ne să vizităm mai întâi partea oraşului unde este situat Castelul Praga. Urcând spre castel am găsit întâmplător şi Ambasada României în Cehia situată într-o clădire superbă de pe una dintre străduţele bine cunoscute care duc spre castel. Am făcut câteva poze cu mascotele unor terase sau restaurante pe care le-am întâlnit şi am urcat mai departe spre castel. Ajunşi la castel am fost impresionaţi de grandoarea locului. Toate clădirile de la intrarea castelului au o arhitectura deosebită. Nu am ştiut însă că ne putem continua drumul prin pieţele interioare ale castelului aşa că am hotărât să ne întoarcem la pensiune, fiind oricum destul de obosiţi.



În a doua zi am descoperit întâmplător grădinile parlamentului ceh care sunt absolut superbe. Exact lângă staţia de metrou Malostranska exită mai multe intrări în aceste grădini. Aici am întâlnit mulţi păuni (am văzut chiar pentru prima oară un păun alb) care se plimbau nestingheriţi prin grădini, un heleşteu plin cu peşti de toate mărimile şi tipurile, broaşte ţestoase, porumbei şi multă iarbă verde. A fost ca şi cum am fi ajuns în grădinile raiului. Am descoperit la ieşirea din grădini un mic muzeu cu daruri aduse de reprezentanţii parlamentelor altor state către parlamentul ceh. Am întâlnit şi un dar de la Nicolae Văcăroiu, un dar total lipsit de inspiraţie, o vază absolut monotonă. Este posibil însă să ne fi lipsit nouă cunoştinţele din domeniul simbolisticii.



Am părăsit acest loc spectaculos pentru a ne îndrepta bineînţeles către Castelul Praga şi pentru a vedea şi celelalte două curţi interioare ale sale. În seara primei zile petrecute aici am reuşit să ne uităm la o parte dintr-un DVD pe care l-am achiziţionat cu o prezentare a oraşului Praga. Ajunşi la castel am fost uimiţi de catedrala din interior. O clădire fabuloasă cu o arhitectură deosebită. Din păcate nu poţi face poze în care să poţi prinde întreaga clădire de jos până sus, în jurul catedralei fiind o străduţă îngrădită de zidurile altor construcţii din interiorul castelului. Interiorul este şi el foarte frumos, întâlnind statui imense, ornamente rare preţioase, grandoarea apropiindu-se de cea pe care am întâlnit-o în Biserica Petru şi Pavel de la Vatican.
Dincolo de catedrală există o altă biserică în stil roman şi ea foarte frumoasă de asemenea. De altfel oriunde mergi prin Praga întâlneşti diferite astfel locuri de cult ceea ce demonstrează evoluţia spirituală a acestui oraş şi necesitatea oamenilor de-a lungul timpului de a călca pe praguri din ce în ce mai înalte ale spiritualităţii. Ne-am îndreptat către biserica Loreta un alt obiectiv turistic de seamă al oraşului. Şi aici am fost impresionaţi de ideile pe care oamenii le-au pus în practică pentru realizarea unor construcţii care te obligă să te holbezi la ele minute în şir.



Am mers apoi către turnul din Praga, o copie a turnului Eiffel din Paris, aşezat pe cea mai înaltă colină. Citisem că poţi vedea tot oraşul din vârful acestui turn aşa că am vrut să vedem dacă este aşa. A fi pe cel mai înaltă clădire din acest oraş îţi dă o senzaţie extraordinară. Pe lângă faptul că te simţi împlinit după ce ai urcat cele 299 de trepte, ajuns sus va trebui să te stăpâneşti foarte bine, mai ales daca ai frică de înălţime, turnul clădinându-se de la mişcările curenţilor de aer existenţi la acea înălţime. Cu toate aceste aspecte satisfacţia totală este atunci când poţi vedea tot oraşul de la bulevardele mari până la cele mai strâmte străduţe, podurile peste Vâltava şi oamenii care mişună prin oraş ca nişte furnicuţe. Merită tot efortul să urcaţi până aici.
Imediat lângă turn puteţi vizita o cameră a oglinzilor, foarte haioasă. Eu cel puţin nu mai fusesem într-o astfel de cameră a oglinzilor fiind însă foarte curios. Ne-am amuzat teribil de imaginile pe care ni le ofereau diversele oglinzi şi am reuşit să facem câteva poze foarte reuşite.



La finalul zilei am fi vrut să ne înfruptăm dintr-o mâncare tradiţională şi bineînţeles să bem bere aşa că am pornit în căutarea unei berării pe care ne-a recomandat-o o prietenă. Berăria se numeşte U Fleku şi se află pe strada Křemencova. A fost ceva deosebit. Mesele sunt foarte lungi aşa că eşti nevoit să te aşezi lângă persoane necunoscute. Nu trebuie însă să îţi faci probleme pentru că lumea este foarte bine dispusă toată lumea consumând atât bere cât şi alte băuturi locale. Există aici un singur tip de bere neagră, iar pe lângă bere poţi bea o grămadă de alte lucruri. Noi am încercat un fel de ţuică locală cu aromă de vanilie, foarte bună. Nota de plată se face prin adăugarea pe un bileţel pe care îl ai în permanenţă în faţă a lucrurilor pe care le-ai consumat. Un beţişor mai lung înseamnă o halba de bere, unul mai scurt o ţuiculiţă, două “L”-uri pentru felurile de mâncare consumate. Nu poţi alege prea multe feluri de mâncare însă cele puţine sunt delicioase. Am luat carne de porc la cuptor cu varză călită şi un soi de garnitură care nu prea am înţeles ce este însă care a fost delicioasă. Se asemăna cu un fel de pâine, însă avea un gust deosebit. Am băut câteva beri, ne-am înveselit, am ascultat lăutarii locali, unul cu acordeonul şi unul cu un trombon, apoi ne-am îndreptat agale spre pensiune. Aşa s-a încheiat cea de-a doua zi în Praga.
În cea de-a treia zi am oprit la Muzeul Naţional unde am descoperit un magazinaş de unde am luat mai multe suveniruri printre care multe cănuţe şi o oiţă în miniatură extrem de haioasă. Fiind cu plasele pline ne-am întors la pensiune pentru a nu le căra după noi prin tot oraşul.



Ne-am întors în oraş şi am decis să vizităm şi câteva obiective turistice mai puţin căutate cum ar fi Castelul Vyšehrad. Hrad înseamnă de fapt în cehă castel. Am realizat acest lucru după ce ne-am dat seama că erau multe semne şi denumiri care conţineau acest cuvând toate ducând către un castel. Am trecut pe lângă mănăstirea Emauzy, ne-am oprit aici să facem câteva poze, apoi ne-am îndreptat spre castel. Am tot confundat castelul cu diverse alte clădiri, multe dintre ele biserici, pentru a ajunge în cele din urmă la castel. Castelul are o suprafaţă destul de mare, în centrul lui existând o biserica mare lângă care este situat un cimitir. Cimitirul păstrează osemintele celor mai importanţi oameni cehi. Am poposit puţin aici şi am prins ora exactă, moment în care turnurile bisericii au bătut puternic pentru a ne încânta urechile cu două melodii. La întoarcere am trecut şi prin Grădina Botanică prin care te puteai plimba nestingherit, neexistând taxă de intrare. Se închide la ora 19:00 aşa că dacă aveţi de gând să o vizitaţi încadraţi-vă în intervalul 09:00 – 19:00.



Am mers apoi către staţia de metrou Mustek. Lângă această staţie am descoperit un pasaj comercial în care suspendată de tavan era statuia unui cal, călăreţul fiind aşezat pe burta lui. Am căutat şi celebra sinagogă din Praga, cea mai veche din Europa aflată în funcţiune. În cartierul evreiesc am putut admira câteva magazine de bijuterii cu obiecte vechi şi extrem de frumoase. Am dat şi peste o altă sinagogă însă total diferită de toate clădirile pe care le-am văzut în Praga până atunci. Era extrem de colorată.




Am pornit apoi către Piaţa Veche unde în permanenţă există foarte multă lume. Este cea mai aglomerată zonă din oraş fiind cea mai căutată. Aici am văzut celebrul orologiu precum şi alte clădiri impresionante. Am întârziat puţin aici în speranţa ca la întoarcere să mergem pe Charles Bridge noaptea şi să îl admirăm luminat artificial. Din păcate la ora 21:00 încă nu erau aprinse luminile aşa că ne-am lăsat pagubaşi şi ne-am întors spre pensiune.
Cea de-a patra zi a fost mai mult o zi de relaxare. Am fost în Piaţa Veche, am băut bere cu doi bănuţi, ne-am clătit ochii prin miile de suveniruri din diversele magazine sau de la tarabe, am mers agale, am mâncat la prânz la un restaurant chinezesc aflat chiar în capătul podului Charles şi ne-am întors la pensiune pentru a ne pregăti bagajele. Dimineaţa am plecat din Praga cu regretul că părăsim un oraş extrem de frumos în care sunt convins că multă lume şi-ar dori să locuiască. Am condus întins până la intrarea în ţară. De această dată am setat GPS-ul să aleagă rute cu autostrăzi şi ne-a ascultat. Autostrada este destul de proastă în Cehia şi Slovacia, însă este excelentă în Ungaria până la intrarea în ţară. În ţară ne-am oprit la Arad să mâncăm apoi până la ora 5 dimineaţa nu ne-am mai oprit. Am ajuns în Bucureşti cu o părere mică de rău că nu am mai putut colinda aceste locuri frumoase pentru mai mult timp. Cu speranţa însă că nu a fost singura dată în care am călcat aceste minunate meleaguri am început să ne vedem de lucrurile zilnice. A fost frumos...