1/11/2009

Amintiri

Păşeam indiferent prin bălţile de apă formate pe uliţele satului. În minte îmi apăreau toate poznele pe care le-am făcut cu ceilalţi copii de vârsta mea aici în locurile acestea. Erau calde amintiri ce îmi străbăteau capul obosit şi greu. Da, doar amintiri. Păcat că au trecut vremurile inocenţei. Au rămas doar simple amintiri.

Treceam pe lângă casa iepurarului, o cocioabă dărâmată aproape complet de ploi, cu zidurile murdare, pătate cu pământ, cu geamuri sparte. O cocioabă părăsită. Păcat şi de ea. Lângă, casa nuielarului, arsă, făcută scrum. Cenuşa era acoperită de smocuri de nuiele împletite, uitate de lume. Doar scrum. Păcat.

Mai departe se zărea un cartier vechi de case. Totul părea cufundat în tăcere. Noroiul învelea temelii. Pereţii erau găuriţi şi se vedeau carămizile mari. Umezeala îmi pătrundea prin piele. Mergeam înainte.

La doi paşi mai încolo primăria. Ploaia a ros acoperişul descoperit de ţigle, iar zidurile erau mânjite de apă. O privelişte posomorâtă. Biserica era chiar alături de primărie. Cea mai înaltă contrucţie din sat. Ieşea în evidenţă prin turnurile argintii lustruite de apa ploii. În rest acelaşi tablou. Nu era nimeni afară. Ploaia acoperea atmosfera cu stropi grei. La capătul satului cişmeaua curgea ca întotdeauna. Doar ea a rămas neschimbată. Apa ei era stropită de apa ploii care se înteţise. M-am oprit să gust puţin din ea. Mai jos se deschidea o uliţă plină de noroaie şi bălţi. Am făcut cale-ntoarsă şi am ajuns iar la casa bunicilor, veche, bătrână. Din horn ieşea un fum negru ce se împrăştia în aer. Mă-ntrebam ce mai fac…

Un comentariu: