Suspine

Pădurea geme în braţele vântului ce o acoperă cu sărutări fierbinţi. O adiere plăpândă străbate o faţă umezită şi obosită sub care se ascunde o fiinţă chinuită de visuri şi neîmpliniri. În mersul liniştit pe cărarea pustie doar crengi uscate trosnesc strivite parcă înadins. Din umbra ironică a fagilor tineri veşnic loviţi de razele insistente ale soarelui răsare o pasăre ciudată. Aruncă câteva priviri în jur şi dispare în strigătul ei absurd, nedefinit ca o chemare în ajutor. Paşii se răresc pe când mintea dezvoltă gânduri neînţelese, iar fantasmele se avântă în misiunea lor eternă, bizară. Doar ochii mai au în ei strălucirea vagă a unei vieţi umbrite. Doar ei pot zămisli lacrimile ce curg pe pământul însetat una câte una ca nişte mărgăritare urâte. Şi curg, picurând, picurând, picurând, monoton.




P.S. Mulţumesc surorii mele care a fost atât de drăguţă să îşi răpească din timp pentru a căuta prin lucrurile vechi şi aceste mici scrieri! Sărut mânuşiţele!