9/23/2009

Din viaţa lui Dan Puric

Despre întâlnirea lui Dan Puric cu Nea Ilie şi învăţămintele cu care a rămas cunoscutul actor.

Prin arta sa, prin activitatea desfăşurată în ultimii 15 ani şi prin orientarile artistice, Dan Puric ocupă astăzi un loc de onoare în galeria marilor figuri ale culturii şi artei româneşti. Deşi a colindat toată ţara şi alte 36 de state ale lumii cu spectacolele sale, nu şofează în mod curent, însă are permis valabil.

Fiecare lucru la vremea sa

"Dumnezeu, iubindu-mă, mă tot pune la felurite încercări ca să nu mă plictisesc. Aşa a fost şi cu şoferia. Ne-am luat şi noi maşină. Atunci mi-a zis soţia că ar fi bine să-mi iau permis şi eu, că, cine ştie, s-ar putea să fie nevoie vreodată să şofez. Pentru mine, lucrul ăsta a venit prea târziu şi m-am dus la prima lecţie de şoferie cu emoţii de liceean, la un PECO, unde trebuia să mă întâlnesc cu instructorul. Tremuram rău pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, şi îl aşteptam. Cel mai bun lucru era că omul nu mă cunoştea. A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceauşescu, căreia, când i-a pus o frână, chiar în faţa mea, i-au sărit şuruburile pe jos. Le-a adunat tacticos şi le-a pus la locul lor, ignorându-mă. Era mecanicul absolut, la întâlnirea cu imbecilul absolut.


Locul mortului

Nea Ilie era plin de vaselină şi avea un fes slinos pe cap. M-a citit din prima, şi-a dat seama cu cine are de-a face. Dacă m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus: «Vai, maestre, ce onorat sunt să vă fiu eu instructor!» Când mi-a zis, fără să se uite la mine: «Bă, asta e cheia!», am îngheţat. «Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frâna este mama, iar acceleraţia este copilul tâmpit care aleargă până ce dă cu capul în prima maşină.»


Absolut genial!

Apoi imi spune scurt: «Treci în locul meu!» Eu, speriat: «Lasă-mă, nene, că n-am mai pus în viaţa mea mâna pe aşa ceva». «Bă, tu nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să te conducă toţi tâmpiţii?» Şi atunci m-am gândit să strig şi eu la poporul român: «Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii?»

Era o adevărată resuscitare, domnule! Şi îmi tot repeta: «Hai, hai, învaţă să conduci!» Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct în trafic. Şi eu trebuia să am mâna pe volan, pe chei, pe schimbătorul de viteze, trebuia să mă uit în cele două oglinzi, dar şi în ochii lui. «Unde te duci, măăă? Nu vezi unde mă bagi? O calci pe baba aia! Nu te uiţi în spate? Vezi, bă, că intră ala în tine!»

Şi m-a ţinut aşa, de îngheţam şi transpiram tot, două zile la rând! Nu mai eram sănătos! Nici un rol, în viaţa mea, nu m-a solicitat atât de mult şi nu m-a adus într-o asemenea stare. În a treia zi s-a liniştit de tot. Stătea bătrânul cu o mâna pe volan şi cu fesul pe ochi. Dormea, domnule! «Înseamnă că am început să conduc bine», mi-am zis.


Crucea Sfântului Andrei

Nu l-aţi văzut pe Puric disperatul între Maestrul său dormind şi traficul din Bucureşti. Şi, târându-mă încet-încet, am trecut pe lângă un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii: «Bă, vezi? Aici e o fosta eleva de-a mea!» Mie mi-a îngheţat coloana vertebrală.

«În cimitir?»
«Pai da! Nu e singură, e cu soţul!»
«Cum a ajuns acolo?»
«Tot aşa, bă, ca şi tine, nu a oprit la Crucea Sfântului Andrei, aia pe unde trece trenul. Pai, bă, când vezi o cruce nu te opreşti să te închini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, că tot acolo ajungi!»

Omul ăsta m-a creştinat pe mine, teologul lui peşte. Avea dreptate!
Când vezi Crucea Sfântului Andrei, te uiţi în dreapta şi nu crezi nici măcar în ăla de-ţi face semn cu steagul, că e ţara plină de proşti.
Vei învăţa să conduci când vei şti să te fereşti de proşti, nu când vei şti legea!!!"

Un comentariu: