6/23/2009

La pescuit III




O altă aventură la care am luat parte s-a încheiat. De data asta însă cu mult mai puţine peripeţii decât în aventurile anterioare. La Tâncăbeşti există o baltă privată unde se prinde foarte bine crap. Ne-am încercat norocul deşi taxa de pescuit era un pic cam mare. Am plătit de pescar 100 RON. Fiecare pescar avea voie cu maxim 4 lansete şi nu mai mult de 2 cârlige pe lansetă. De asemenea nu poţi lua mai mult de 5 kilograme de peşte acasă, iar peştii prinşi cu o greutate mai mica de 500 de grame sau mai mare de 3 kilograme trebuie să îi eliberezi. Cu alte cuvinte şanse să iei ceva acasă nu prea sunt. Nu înţeleg de ce nu au pus direct profilul "Catch and release". Poate pentru ca nu ar mai veni aşa de multă lume. De asemenea dacă eşti însoţit de alte persoane care nu pescuiesc există o altă taxă, numită "Taxă de agrement" în valoare de 10 RON de persoană. În orice caz balta este foarte curată şi frumos amenajată. Dacă doriţi să prindeţi ceva şi nu sunteţi prea experimentaţi puteţi încerca aici.




Am încercat iniţial cu boiles, însă cei care administrau balta ne-au recomandat să folosim porumb pentru că boilesul poate fi utilizat acolo unde crap-ul este deja obişnuit cu aşa ceva. Nu era cazul aici pentru că nu au fost concursuri sportive în care să se folosească intens nadă pentru boiles. Din câte am înteles boilesul este ca un drog pentru crap, pentru că în momentul în care a început să mănânce aşa ceva va căuta în permanenţă acest tip de hrană. Şi aşa a fost, am încercat 3-4 ore în zadar cu boiles, după care am încercat cu porumb şi râme. La râme bineînţeles s-au aruncat cărăşeii, iar la porumb destul de slab.



Am aşteptat până pe la ora 12 până să vină prima captură adevărată, ca de altfel şi singura: un crap de 5,8 kilograme. O minunăţie. Prima captură adevărată la care am asistat, pentru că nu eu am fost norocosul care să prindă aşa ceva. Ne-am bucurat teribil bineînţeles. A fost greu de prins. A zburdat prin toată balta până să fie adus la mal. Cam 10 minute a durat până să îl scoatem din apă. S-a ţinut tare. Iniţial am crezul că am agăţat ceva din baltă însă am pus mâna pe lansetă şi am simţit zvâcnetele "monstrului".



Lângă noi doi domni au prins mult, mult peşte. Probabil au nimerit o groapă în care aruncau de zor şi scoteau peşte după peşte de toate mărimile. Cred că în total au prins în jur de 15 kilograme de peşte. Noi nici nu eram pregătiţi să prindem un peşte aşa mare drept urmare nu aveam plasă în care să îl ţinem şi i-am rugat pe aceşti domni să ne ajute. Au fost bucuroşi să ne ajute mai ales că până la momentul respectiv nu prinseseră o aşa minunăţie.



A fost foarte frumos, prima experienţă la pescuit cu o captură adevărată. Cine ştie poate data viitoare o să fiu eu norocosul care prinde aşa ceva...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu