Un loc special

Lasând la o parte problemele cotidiene, grijile de la birou şi toate celelalte idei care nu ne privesc direct putem descoperi locuri minunate în această ţărişoară a noastră. România este o ţară minunată nu neapărat prin calitatea oamenilor care o locuiesc ci prin locurile minunate pe care le are. Mi-am adus astăzi aminte de un asfel de loc - Dumbrava Sibiului. Dacă ajungeţi aici să nu vă gândiţi că vi s-a întâmplat ceva. Este posibil să credeţi că aţi ajuns în rai. Vă asigur însă că totul este cât se poate de real.



Întregul complex se întinde pe o suprafaţă foarte mare cu multă iarbă verde, păduri şi lacuri. La intrare vă va întâmpina un copac bătrân peste care au trecut mai bine de 6 secole de întâmplări urmând apoi o grădină zoologică destul de bine întreţinută cu o mare varietate de specii de animale din întreaga lume. Urşi, lei, tigrii, şerpi, păuni, maimuţe, berze, bivoli, lame, struţi şi multe alte animale aşteaptă să fie admirate de toată lumea. De la intrare nu poţi să nu remarci numărul mare de copii care vin împreună cu părinţii pentru a admira aceste locuri. Adesea vezi câte un pici lângă ţarcul lamelor care încearcă, îndrumat de părinţii lui, să hrănească cu câteva fire de iarbă verde aceste animale cerşetoare, uimit fiind de modul în care lamele molfăie iarba.



Mergând mai departe de grădina zoologică ajungi într-un loc minunat, un Muzeu al Satului extraordinar. Încă de la intrare poţi vedea frumuseţea naturii şi a caselor reconstituite întocmai. Dacă te apuci şi numeri toate tipurile de locuinţe, mori, ateliere, curţi şi aşa mai departe vei ajunge probabil la aproximativ 150. Case ale olarilor, fierarilor, morarilor, ateliere de morarit, ţesut, spălat, până şi o pistă de popice descoperită în ţinuturile învecinate şi un vârtej rudimentar din lemn ca cele pe care le vedem azi în parcurile de distracţii împânzesc acest loc arătându-ne modul de viaţă al românilor din întreaga ţară, obiceiurile şi îndeletnicirile lor trecute. Toate clădirile sunt redate atât de bine încât dacă cineva te-ar lega la ochi şi te-ar aduce aici ai spune că te-ai întors în timp. Vizitatorii pot afla informaţii despre fiecare clădire din acest imens ansamblu, fiecare dintre aceste clădiri având documentaţii expuse la intrare.


Dacă vi se face foame puteţi face un popas la hanul din centrul Muzeului unde puteţi mânca bucate tradiţionale româneşti pe săturate. Clădirea hanului este una deosebită, cu arhitectură clasică sătească, făcând şi ea parte din întregul ansamblu reconstituit. Mesele sunt toate din lemn, la fel ca şi scaunele. Ospătarii sunt atenţi, însă dacă este foarte aglomerat puteţi aştepta mai mult până vine comanda. Dat fiind însă locul în care este amplasat hanul, în pădure pe malul unui lac, timpul trece repede fiecare fiind mai mult ca sigur absorbit de frumuseţea peisajului. O linişte odihnitoare (în ciuda zarvei mesenilor) se simte în aerul din jur. Dacă petreci aici măcar două ore poţi spune că te-ai relaxat pentru un an întreg, atât de încântătoare sunt peisajele.

Recomand acest colţişor de rai tuturor celor care au trecut printr-o perioadă mai agitată şi au nevoie de linişte şi relaxare. Veţi găsi aici privelişti încântătoare, de poveste, veţi avea parte de plimbări liniştite, veţi putea respira aer curat şi veţi uita de toate grijile şi problemele. La întoarcerea din această excursie vă veţi simţi excelent, împliniţi şi veţi realiza că viaţa poate fi frumoasă, că există locuri în această lume care ne pot face fericiţi şi ne pot încânta privirea şi sufletul peste măsură.

Combustibil românesc

Dacă vă imaginaţi că pe piaţa românească magnaţii petrolului au redus preţul la carburant datorită scăderii teribile a preţului ţiţeiului pe piaţa mondială vă înşelaţi amarnic. Mi-am dat seama de acest lucru astăzi când am alimentat la un OMV.
Este adevărat că îmi era frică că nu o sa reuşesc să ajung cu maşina pornită până la un peco, după un drum pe autostrada soarelui cu 170 km/oră aproape pe toată lungimea autostrăzii care a secat tot rezervorul. Cu toate acestea norocul a fost de partea mea şi am ajuns bine mersi la OMV-ul de lângă APACA. Am alimentat şi am lăsat pompa să curgă liniştită. Terminasem deja de umplut rezervorul şi mă uit să văd ce scrie pe pompă: 47.4 l. Nu aveam un punct de reper clar întrucât de fiecare dată umplu şi rezerva aşa că am continuat şi cu rezerva. Spre stupefacţia mea cifrele creşteau pe indicatorul pompei, iar rezerva nu se umplea. Trebuie să vă precizez că am reuşit să pun până acum în rezervorul maşinii plus rezervă maxim 54 l de carburant şi conduc această maşină de un an şi jumătate, timp în care am făcut plinul de nenumărate ori (am păstrat chiar şi bonurile). Când în sfârşit şi rezerva a părut completată, mi-am ridicat privirea către indicatorul pompei şi nu îmi venea să cred: 58.17 l. Am plătit practic atât cât aş fi plătit la preţul vechi, însă pentru 54 l atât cât poate maxim să accepte maşina. Nu vi se pare incredibil câte modalităţi de a păstra nivelul de venituri pot inventa companiile care oferă hrană pentru maşini? Se întâmplă în România în Noiembrie 2008.

Este exact cum se întâmplă în momentul în care vezi pe cineva în tramvai cum fură din geanta unei domnişoare, profitând de aglomeraţia din mijlocul de transport în comun, însă nu ai curaj să spui nimic pentru că ştii că s-ar putea să sară 5-6 indivizi pe tine şi să te aducă într-o stare confuză de inconştienţă fizică şi psihică în mai puţin de 3 secunde, iar oamenii din aglomeraţie să aibă impresia că tot tu eşti de vină şi că îţi meriţi cu vârf şi îndesat soarta. Nu spun că eu aşa am procedat sau aş proceda, însă este poate cea mai bună asemănare la care m-am putut gândi. Suntem furaţi pe faţă şi nimeni nu poate face nimic. Dacă înaintam o plângere pentru constatarea pe care am făcut-o în cel mai fericit caz îmi luam banii înapoi pe cei 4.17 l de motorină.

Chiar dacă se încearcă diverse boicotări ale staţiilor de combustibil nu cred să aibă un efect concret măcar una dintre ele. Este nevoie de o masă de oameni mult mai mare astfel încât un efect cât de mic să se poată observa. Cu toate acestea s-a întâmplat la un momentat, nu fără lucruri urâte care s-au reflectat asupra unor oameni nevinovaţi, însă s-a întâmplat. Sunt convins că este nevoie de încă o revoluţie pentru a ne recupera de data aceasta nu libertatea, ci banii şi munca furată zi de zi de cei care fac legea în România.

România la un pas de civilizaţie

De când România a intrat oficial în Uniunea Europeană se fac din ce în ce mai multe mediatizări "importate". Se încearcă educarea unui popor în ansamblu necivilizat. Există oameni care se zbat să facă acest lucru, însă din păcate sunt prea puţini. Zi de zi vedem intersecţii din ce în ce mai aglomerate, oameni din ce în ce mai agitaţi (preocupaţi se pare de propriile interese de moment), cerşetori (au existat oricum în permanenţă), sărăcie, bogăţie, oraşe devenite struţo-cămile sau conglomerate de oameni fără un domiciliu fix. Nu ar fi lucruri ieşite din comun, însă ceea ce este greşit în tot acest scenariu este lipsa de preocupare globală. Toată lumea aleargă pentru propriile interese şi puţini sunt cei care încearcă să schimbe ceva. Trăim într-o mare degringoladă şi dorim să ne fie mai bine. Îi criticăm pe alţii pentru că aruncă o hârtie pe jos în timp ce scuipăm seminţe din maşini de lux. Suntem la început şi ar trebui să fim mai puţin îngăduitori cu ipocriţii şi parveniţii. Educaţia lasă de dorit. Copii cresc în medii nocive, ascultând manele şi fumând la colţurile şcolilor, în timp ce alţii care au parte de o educaţie normală se zbat într-o societate care pare să nu îi suporte. La ştiri vezi numai dezbateri din politică şi te străduieşti să ţii pasul cu informaţia venită din acest domeniu pentru a şti pe cine vei vota ca apoi să îi înjuri pentru că fac averi colosale pe bani publici. Economia este în creştere şi, cu toată criza mondială care bate la uşă, Băsescu ne comunică, în urma unor informaţii primite de la cei care fac sondaje economice, că şi pentru 2009 se estimează o creştere semnificativă.

În plină campanie electorală partidele se acuză reciproc, banii publici sunt alocaţi pentru campanii locale, iar cetăţeanul este complet derutat. Profesorii ies în stradă pentru că Guvernul îi duce cu zăhărelul, celelalte categorii se consideră discriminate şi îşi cer şi ele drepturile. Benzina şi motorina sunt la fel de scumpe deşi preţul ţiţeiului a scăzut la jumătate. Pare preludiul unei crize, însă nu mai putem spune că România poate trece printr-o criză. Românul s-a obişnuit. Nu contează că salariile nu cresc, iar taxele se măresc de la lună la lună. Viaţa merge mai departe, manelele tot vor cânta pe strada, grătarul va rămâne aprins şi pădurile la fel de pline de gunoaie.

Pentru a obţine sau schimba un document, pentru a înmatricula o maşină sau pentru orice alt act de care cetăţeanul român are nevoie trebuie să se plimbe dintr-o parte în alta fiind practic imposibil să obţină toate cele necesare într-o singură zi. Uneori durează chiar şi până la o săptămână sau mai mult, pentru că programul instituţiilor de stat este unul rămas de pe timpul comuniştilor. Nu lucrezi la stat...atunci ai de suferit. Şi chiar şi după ce obţii toate documentele de care ai nevoie este posibil să dai peste un nea Gigi care se bate cu pumnul în piept că îti mai trebuie ceva deşi cu o zi înainte când l-ai întrebat îţi spusese cu totul altceva. Dar de ce să ne împiedicăm de aceste mici "delicii" ale ţărişoarei în care trăim. Sincer am fost profund surprins că băncile au reuşit, cu succes chiar, să implementeze serviciul de Home Banking, subţiind cozile de la ghişee. De ce nu s-ar putea face ceva similar şi în cazul obţinerii documentelor? De ce trebuie să alergăm atât pentru a plăti nişte taxe? De ce nu vine statul la noi să ni le ceară? De ce sunt obligaţi pensionarii să stea la cozi interminabile pentru a demonstra că nu au murit şi că încă îşi mai pot primi pensia? Răspunsul este simplu...pentru că se poate.

Apoi să nu mai vorbim despre şpagă. Unii trăiesc numai din asta şi nu mă refer aici la ospătari, barmani sau recepţioneri. Nu ştiu în ce moment al existenţei acestui popor nu va mai exista această practică. Poate că niciodată, însă îmi place să fiu optimist. Din păcate fie că te duci să îţi iei trei fiare să îţi faci un grilaj la geam, fie că vrei să treci examenul auto pe bună ştiinţă tot de această practică dai. Trebuie însă să înţelegem şi noi că vremurile sunt grele, invidia mare şi criza în vigoare. Cum să nu fii invidios când stai la semafor şi vezi lângă tine un BWV seria 5 din care se aude suav o manea? Te întrebi de unde a avut asta bani? Ce face de îşi permite o astfel de maşină? Şi te consolezi repede...e băiat de bani gata...are tăticu banu'. A doua zi te poţi trezi la birou că tragi şi mai tare pentru o promovare, îţi poţi face un credit bancar pentru o maşină dacă te ţine buzunarul, poţi lua şpagă (asta dacă îţi permiţi) sau poţi ignora aceste lucruri pentru a putea merge mai departe.

Cu toate astea sunt şi lucruri bune. Mergem încet dar sigur. Uniunea Europeană ne dă bani, însă nu suntem în stare să îi investim în centre turistice moderne, agro-turism sau alt tip de turism. Nu putem să îi investim fie pentru că nu mai e loc, fie pentru că acolo unde e nu vine lumea. Sunt însă şi români deştepţi, chiar mulţi şi se pot găsi soluţii. Românul cât va trăi se va distra, fie cu manea fie cu altceva aşa că cei din turism nu ar trebui să îşi facă mari probleme.
Sunt bani de la Uniune şi pentru domeniul energetic, însă este greu să convingi un român care are o maşină de teren ce consumă 20l/100 km că poate să economisească în afacerea pe care o are jumătate din energia electrică pe care o consumă doar modernizându-şi reţeaua electrică şi sursele de energie, reducând astfel şi amprenta de carbon, făcând un bine mediului. Cu timpul însă va exista legislaţie care va impune acest lucru. A face legea cu biciul este eficient în astfel de situaţii, însă probabil atunci când interesele celor din Parlament vor fi uitate şi legile Uniunii forţat aplicate.

Mergem într-o direcţie bună şi puţini se aşteptau să ajungem aici în urmă cu 20 de ani. Părinţii noştrii (şi vorbesc aici pentru cei din aceaşi categorie de vârstă cu mine) au trecut prin multe şi de aceea trebuie să îi respectăm. S-au chinuit mult, iar noi nici măcar nu putem cunoaşte greutăţile pe care le aveau ei. Noi avem alte probleme ... trebuie să continuăm ceea ce ei au început şi să le oferim un loc de cinste, nu să îi plimbăm prin spitale, la cozi pentru pensii sau taxe. Va trebui să ne educăm copii corespunzător pentru a putea trăi într-o societate civilizată. Numai Dumnezeu poate şti însă ce ne rezervă viitorul.

Muncă muncă muncă...

Este ora 19:30 şi tocmai plecam de la birou după o zi destul de agitată. Încerc să o sun pe prietena mea. Îmi spune că mai are de lucru la birou şi o simt destul de enervată de faptul că şi azi trebuie să rămână peste program pentru a putea rezolva anumite probleme. Nici nu a apucat să mănânce (probabil a înfulecat un sandwitch) şi a fumat destul de mult. Închid şi îmi continui drumul spre Carrefour de unde vroiam să iau o cutie cu branză Făgăraş. Intru, arunc o privire la cozile de la casă şi mă decid să renunţ la cutia de brânză pentru a putea recâştiga 30 de minute.

În acel moment m-am gândit de fapt la cât de monotonă poate să fie viaţa într-un oraş. Toţi aceşti oameni de la coadă se trezesc aproape în fiecare dimineaţă, se duc la muncă, apoi se întorc seara fac câteva cumpărături (pentru ca realizează subit că nu mai au nimic în frigider, însa nu s-au putut gândi la asta decât acum când au plecat de la muncă, mintea lor fiind subjugată cu problemele altora), ajung acasă, şi dacă sunt norocoşi şi nu li se închid ochii reuşesc să vadă un episod dintr-un serial până la capăt. Aici vorbesc bineînţeles de majoritatea tinerilor din ziua de azi cu vârste între 20 şi 35 de ani care sunt dornici să se afirme în carieră. Singura salvare o reprezintă cele 2 zile de weekend (pentru cei norocoşi care nu au responsabilităţi mai aparte). Există aşadar o mare de oameni din întreaga lume care abia asteaptă aceste două zile. Pentru noi este ca un început de săptămână şi nu ca un sfârşit. În aceste două zile mulţi au timp să îşi cunoască mai bine copii, persoanele dragi, să petreacă mai mult timp cu ele şi să savureze câteva clipe de plăcere.

Îmi amintesc de un curs organizat de compania la care am lucrat şi în care trainerul ne-a pus să facem 5 biletele cu cele mai importante lucruri din viaţa noastră, punându-ne să renunţăm pe rând la aceste bileţele. Am ajuns la ultimul bileţel pe care era scris cel mai important lucru pentru fiecare dintre noi. A fost foarte trist când aproape toţi dintre noi ne-am dat seama că cel mai puţin din timpul pe care îl avem îl dedicăm acestui cel mai important lucru din viaţa noastră. Nu este oare trist să irosim atât de mult timp pentru alţii şi atât de puţin pentru noi? Da...veţi spune că este o necesitate, că altfel nu am putea beneficia de anumite lucruri, nu am putea avea un trai decent. La ce se referă însă acest decent?...

Apoi te trezeşti că aştepţi la semafor şi un cerşetor îţi bate în geam cerându-ţi 1 leu (10.000 lei vechi). Faci o socoteală şi te gândeşti că dacă 100 de oameni i-ar fi dat în cel mult 4 ore câte 1 lei ar fi strâns 100 de lei (1.000.000 lei vechi), şi veniturile lui (neimpozitabile) ar ajunge la 2000 RON / lună, lucrând part time 4 ore pe zi, 20 de zile pe lună, în timp ce tu munceşti 8 ore pe zi, 20 de zile pe lună (şi în unele luni poate chiar mai mult) şi ai un salariu similar sau poate puţin mai mare. Cine sunt de fapt aceşti cerşetori? Oameni care au reuşit să scape din această liană a monotoniei cotidiene. Petrec 4 ore la un semafor putând să îşi petreacă restul timpului cum doresc, după ce au strâns suficienţi bani. Mulţi dintre noi le plâng de milă...eu unul am ajuns să îi invidiez, în primul rând pentru că sunt mai deştepţi decât noi ceilalţi care avem 2-3 facultăţi şi o facem pe a 4-a. Au ajuns la o concluzie la care noi vom putea ajunge poate pe la 40-45 de ani, când oricum va fi prea târziu şi vom continua ceea ce am făcut şi până la această vârstă.

Într-un fel este absurd să îţi iroseşti cei mai frumoşi ani pentru a te afirma pe plan profesional. Cu toate acestea mulţi dintre noi o facem. O facem pentru că aşa ne-am obişnuit, o facem pentru că aşa credem că este bine, o facem pentru că pe unii dintre noi ne face să ne simţim bine.

Vă sfătuiesc însă să vă gândiţi şi a doua oară când decideţi să rămâneţi după program la muncă, pentru că aruncaţi la gunoi clipe importante din viaţa voastră.

Dar poate că veţi da un contraexemplu. Japonezii...care muncesc mai mult decât toţi oamenii de pe planeta asta. Aşa este, însă sunt educaţi din fragedă pruncie să facă acest lucru. Întreaga lor cultura se bazează pe asta. Dacă educi pe oricine de mic să procedeze într-un anumit fel o va face şi li se va părea uşor şi natural. Ce spuneţi despre teroriştii care sunt crescuţi încă de mici cu ideea că ei s-au născut pentru a muri într-un atentat? Oare nu se întâmplă acelaşi lucru şi cu japonezii? Nu ştiu dacă japonezii fac bine ceea ce fac...evident fac bine pentru ţara lor (care este mai dezvoltată şi mai civilizată chiar şi decât US), nu ştiu însă cât de bine fac pentru fiecare dintre ei.

"Oamenii muncesc în general prea mult pentru a mai putea fi ei înşişi. Munca este un blestem. Iar omul a făcut din acest blestem o voluptate. A munci din toate forţele numai pentru muncă, a găsi o bucurie într-un efort care nu duce decît la realizări irelevante, a concepe că te poţi realiza numai printr-o muncă obiectivă şi neîncetată, iată ceea ce este revoltător şi ininteligibil. Munca susţinută şi neîncetată tâmpeşte, trivializează şi impersonalizează!" Cioran

Are sau nu dreptate Cioran? Eu spun ca are...va las însă pe voi să aprofundaţi aceste vorbe şi să vă daţi seama dacă vă recunoaşteţi sau nu în ele.

Spre binele nostru sper că pe Google nu sunt mulţi care caută "muncă"...