Alegeri în România 2008

Nu am putut să nu remarc campania electorală din acest an. Ca de fiecare dată rămân cu un gust amar când îmi dau seama cât de manipulanţi sunt cei care vor să fie aleşi şi în acelaşi timp cât de parveniţi.



Într-una din zilele trecute când am ieşit dimineaţa din casă îndreptându-mă spre birou nu am putut să nu remarc o pancartă mare cu o reclamă care susţinea campania PSD+PC şi care spunea ceva de genul: “Ei cu ei. Noi cu voi!” cu bătaie lungă către contracandidaţii de la PDL. M-am amuzat teribil când pe pancartă, în partea inferioară, era lipită o altă pancartă care spunea: “PSD: Noi furăm tot!”. Când m-am întors seara de la birou, în jurul orei 20:00, am putut observa că mesajul “PSD: Noi furăm tot!” fusese scrijilit probabil de cei care se ocupau cu pancartele PSD.



Îmi şi imaginez jocul pe care îl fac cei puşi să instaleze aceste pancarte. La ora 05:00 vin cei trimişi de PSD şi îşi etalează mesajul. La ora 05:45 apar şi cei trimişi de PDL care pe lângă pancartele cu mesajele PDL lipesc peste pancartele PSD câte un mesaj de genul : “PSD: Noi furăm tot!”. La ora 17:00 cei de la PSD remarcă lovitura celor de la PDL şi trimit pe cineva să scrijilească mesajul scris de cei de la PDL. Şi presupun că acest joc stupid poate continua până la terminarea alegerilor.



Este incredibil cum pot membrii acestor partide care ne reprezintă ţara să se arunce într-un joc mişelesc de manipulare şi luptă făţişă. Peste tot vezi un afiş cu un reprezentant PDL la Senat, şi imediat lângă un alt afiş cu un reprezentant PSD la senat. Care este efectul oare? Ce sens mai are postarea acestor afişe dacă toate sunt unul lângă altul. Efectul presupun că este acela de a face cetăţeanul de rând să reţină toate aceste nume fără să vrea. Şi cu toate astea ce face cetăţeanul atunci când se duce la vot? El pe cine alege? Stă şi se gândeşte la toate numele şi feţele văzute pe aceste afişe pe care le-a întâlnit o lună de zile la tot pasul. Apoi realizează că votul lui, indiferent de opţiune, nu îi va îmbunătăţi viaţa câtuşi de puţin, pentru că oricine va fi ales se va îndeletnici cu aceleaşi lucruri cu care s-au îndeletnicit şi cei care au ocupat aceste poziţii înaintea lor.



Ce ne-ar face să mergem la vot. Eu cred că trebuie să mergem la vot. Opţiunea mea vă pot spune de acum că este un mare zero barat trecut pe buletinul de vot. Votul meu însă va fi luat în calcul. Dacă toţi am proceda la fel nu va mai avea cine să spună că nu ne-am făcut datoria de locuitori ai ţării. Cred ca va fi cea mai bună alegere, având în vedere faptul că suntem puşi să alegem dintre oameni care nu vor lupta să ne apere nouă, oamenilor de rând, interesele ci vor lupta să îşi îmbogăţească conturile prin manipulare, şantaj, relaţii înalte, legături cu persoane importante şi aşa mai departe. Tot companiile lor sau ale rudelor sau ale cunoştiinţelor sau ale persoanelor influente vor câştiga licitaţiile pentru domeniul public.



Şi noi cetăţenii cu ce ne alegem? Cu stres, trafic prost, drumuri proaste, muncă de dimineaţă până seara, taxe mărite şi lista poate continua. De ce să alegem deci pe cineva anume? Eu unul nu văd sensul, dar poate mă veţi putea lumina voi.



Politica mi se pare cea mai mare aberaţie existentă pe acest pământ. Constituţia ţării spune că trebuie să alegem câţiva reprezentanţi care să ne apere interesele. Bullshit!!! Vi se pare că aşa este? Cu toate astea toţi politicienii susţin că respectă Constituţia, legile ţării şi interesele cetăţenilor. Şi nimeni nu face nimic...din 4 în 4 ani mergem la vot, alegem şi ne continuăm viaţa, contribuim la bugetul statului, plătim liniştiţi taxe, ne chinuim să ne luăm o maşină sau o casă şi realizăm că nu putem face asta decât cu un credit, pe care este posibil ca la un moment dat să nu îl mai putem achita. Frumoasă este viaţa în România!...nu că în alte ţări ar fi mai bine.

Masacrul unei lumi civilizate

Am primit astăzi un e-mail care nu pot să spun că nu m-a impresionat. În ultimul timp sunt făcute publice din ce în ce mai multe acte de barbarism comise de oameni sau poate că doar acum au ajuns la cunoştiinţa mea. În orice caz mi se pare de-a dreptul şocant faptul că oamenii pot comite asemenea crime. Este adevărat că populaţia lumii este în expansiune, este adevărat că necesităţile de hrană ale omenirii cresc în fiecare zi, însă se pune întrebarea unde vom ajunge cu acest comportament barbar pe care îl manifestăm faţă de animale, practic faţă de fiinţele cu care împărţim viaţa pe pământ. Aceasta este o problemă care nu interesează pe foartă multă lume. Ştiţi oare când desfaceţi o conservă de peşte pentru a o consuma de unde provine conţinutul ei? Ştiţi oare cum sunt tratate aceste animale înainte de a fi sacrificate? Din păcate adevărul crunt este că pentru a face economii şi pentru a-şi mări profitul companiile care produc alimentele pe bază de carne practică metode barbare pentru a sacrifica animalele.



Protecţia animalelor este un subiect relativ nou pentru omenire şi mi se pare aberant că animalele care sunt protejate sunt tocmai animalele care nu constituie o ţintă pentru industria alimentară. Aceste animale sunt tratate inuman peste tot în lume şi nu sunt privite ca nişte fiinţe ci ca nişte obiecte din care se extrage profit. Este poate cel mai josnic nivel la care a ajuns omenirea prin aceste practici.



Deşi pare incredibil, anual, masacru brutal şi sângeros pe care îl puteţi vedea în imagini se petrece în Insulele Feroe, care aparţin Danemarcei. Danemarca, o ţară care se presupune a fi civilizată. Prea puţine persoane din lume au cunoştinţă de acest eveniment oribil şi lipsit de sensibilitate, care se repetă an de an. Acest crunt masacru este opera unor tineri care participă la el pentru a demonstra că au devenit adulţi. Este absolut incredibil că nu se poate face nimic pentru ca această barbarie să înceteze. O barbarie săvârşită împotriva lui "Calderon", un delfin extrem de inteligent, care obişnuieşte să se apropie de oameni din curiozitate.



A masacra efectiv zeci de animale paşnice care nu au multe modalităţi de a se apăra mi se pare o absurditate. Iar a-ţi demonstra bărbăţia printr-un ritual de masacrare a unor animale mi se pare şi mai absurd. Aceşti oameni cred că uită totuşi că trăim în anul 2008 şi nu în timpuri primitive în care oricum oamenii vânau doar cu anumite unelte (animalele având posibilitatea să se apere şi să scape de prădătorii umani).



Oare câte astfel de evenimente au loc în întreaga lume şi noi nu ştim de ele? Din păcate omul are nevoie de răbufnire, de bărbăţie, de senzaţia de a lua o viaţă, sentiment care probabil le oferă putere, forţă, dominare. Omul este un prădător, dar încearcă să fie civilizat, ba chiar se mândreşte că este civilizat. Este oare corect să trăim cu o astfel de impresie?

Alternativă

Ne întrebăm ce putem face pentru a stopa această menţinere a unei stări sociale corupte, împinsă spre perpetuare de rezistenţa unor instituţii fără o valoare aparentă cum ar fi guvernul, băncile, biserica şi alte astfel de instituţii. Omul poate supravieţui foarte bine şi fără instituţii. Nu sunt oare oameni care trăiesc izolaţi de această societate cu înclinaţii spre distrugere, manipulare a maselor şi goană după profit? Bineînţeles că sunt. V-aţi întrebat ce i-a motivat să facă acest lucru? Oare nu au realizat ei că pot trăi fără a fi influenţaţi de societatea în care trăim? Este adevărat că numărul lor este redus, însă acest lucru se datorează fricii de schimbare pe care o manifestăm. Am fost influenţaţi să trăim cu această frică de schimbare tocmai pentru a perpetua societatea în care trăim, pentru a asigura un profit permanent celor aflaţi în vârful piramidei. Acest lucru nu ar fi atât de grav, însă pentru a-şi asigura profitul aceştia manipulează în moduri aberante rasa umană. Instigări la război, manifestări violente, distrugere în masă şi alte procedee simulare sunt utilizate pentru a mări profitul. Războaiele sunt începute din pretexte. Aşa s-a întâmplat spre exemplu în cazul celor două războaie mondiale. Se găsesc tot timpul pretexte tocmai pentru a face populaţia să creadă că începerea războaielor este motivată nu de adevăratele interese ci de menţinerea unei stări de bine a populaţiei. Este păcat că acceptăm să trăim într-o societate în care există goana după bogăţie, competiţia pentru profit, foametea, crimele, sărăcia şi alte asemenea. Chiar nu putem concepe o lume fără aceste depravări ale rasei umane? Putem concepe o astfel de lume însă valorile societăţii în care trăim au format modul de gândire al omenirii şi o schimbare radicală a societăţii este privită cu suspiciune.

Încercaţi însă să vă imaginaţi o lume în care banii nu ar exista, instituţiile nu ar exista, naţiunile nu ar exista şi toată populaţia pământului ar putea beneficia în mod egal de resursele planetei. Este greu nu? Vă veţi pune diverse întrebări. Cum vom putea beneficia cu toţii de aceste resurse în mod egal pentru a asigura necesarul nevoilor umane? Cum vom elimina lipsurile existente astăzi? Ce ne va motiva dacă nu vom avea competiţie financiară şi stratificare socială? Există răspunsuri la toate aceste întrebări. Cum putem însă ajunge să realizăm o asemenea schimbare socială? Care sunt bazele reale ale acestei schimbări? Răspunsul este simplu: prin tehnologie. Ce ne face viaţa mai bună, mai frumoasă? Banii? Putem oare să ne hrănim cu nişte hârtii? Evident nu. Politica? Putem să ne hrănim prin politică? Pot politicienii să schimbe starea de bine a populaţiei? Fără tehnologie evident nu. Nu ar putea face acest lucru chiar daca ar vrea şi ar fi sinceri in afirmaţiile şi voinţa lor. Poate biserica să schimbe această stare a lucrurilor? Răspunul este încă o dată nu. Biserica nu va putea decât să alineze spiritual suferinţele fizice şi mentale ale omenirii şi nicidecum să găsească soluţii pentru eliminarea cauzelor problemelor generatoare. Ajungem astfel la concluzia inerentă că numai prin tehnologie putem elimina toate problemele actuale ale omenirii. Nu oare tehnologia este cea care ne-a oferit posibilitatea de a comunica la distanţe inimaginabile cu puţin timp în urmă. Cum ar fi viaţa voastră fără telefoane? Inimaginabilă. Nu tehnologia ne-a oferit posibilitatea să ne putem pune gândurile pe hărtie cu ajutorul unei creion? Nu tehnologia ne-a ajutat să ne deplasăm mai repede utilizand diverse mijloace de transport? Toate aceste lucruri au putut fi realizate cu ajutorul tehnologiei, nicidecum cu ajutorul politicii, sistemului monetar sau al instituţiilor. Toate acestea sunt numai unelte pentru stratificarea socială impinsă spre o luptă nescrisă inutilă a rasei umane.

Omenirea s-a dezvoltat tehnologic, însă imaginaţivă care ar fi fost nivelul tehnologic actual dacă nu ar fi existat sistemul monetar. Atunci când se încearcă implementarea unui proiect de amploare mare cum ar fi construirea unui baraj de acumulare pentru generarea energiei electrice spre exemplu prima întrebare a politicienilor şi instituţiilor existente este : Avem banii necesari pentru a putea realiza acest proiect? De ce întrebarea nu este niciodată : Avem resursele necesare pentru a putea realiza acest proiect? Pentru orice proiect, oricât de amplu ar fi el întotdeauna resurse vor exista, însă nu şi bani. Gândiţi-vă un moment de ce într-un război multe ţări preferă să nu se implice întrucât nu au putere financiară sau preferă să aloce resursele financiare în alte domenii, însă în cele din urmă alocă atât de multe resurse financiare atunci când sunt nevoite să intre în război, resurse care iniţial nici măcar nu existau? Acest lucru se întâmplă pentru că numai în situaţii de cataclism omenirea face eforturi foarte mari pentru a rezolva situaţiile care alterează starea normală societăţii. Ce s-ar întâmpla însă dacă omenirea ar face acest lucru fără intervenţia unui cataclism, ci pentru a realiza proiecte de mare amploare ce pot duce rapid la o evoluţie tehnologică inimaginabilă astăzi. Sistemul monetar este cel care frânează dezvoltarea tehnologică a omenirii. Dacă sistemul monetar ar dispărea atunci tehnologia va putea atinge un nivel atât de ridicat încât aproape toate lucrurile vor fi posibile. Trebuie însă să începem cu schimbare radicală a societăţii şi a valorilor ei. Vom putea trăi în armonie completă cu mediul natural la care de altfel suntem conectaţi. Nu am putea trăi fără aer, fără soare, fără apă. Cu toate acestea datorită sistemului monetar mediul şi omenirea sunt cele mai afectate.

Aşadar care este alternativa? Alternativa este o economie mondială bazată pe resurse şi nu o economie monetară. Într-o economie bazată pe resurse nu vor exista ţări, oamenii nu vor fi îngrădiţi de drepturi, nu vor exista bani, iar lipsa acestor lucruri va duce inevitabil la dispariţia legilor. Da este adevărat nu vor exista legi, în schimb vor exista soluţii. Dacă spre exemplu cineva încearcă să se urce la volanul unei maşini după ce a consumat băuturi alcoolice maşina fie va detecta automat concentraţia de alcool a conducătorului şi nu îi va permite acestuia să pornească maşina, fie va avea un sistem de detectare a mişcărilor greşite făcute de conducătorul auto şi se va opri automat. Nu vor mai exista semne de circulaţie, spre exemplu în loc de un semn cu oprirea interzisă se vor monta senzori pe porţiunea în care oprirea va fi interzisă, iar aceşti senzori vor indica maşinii că nu poate fi oprită în acea zonă. Exemplele pot continua referitor la toate legile existente astăzi. Legile vor fi înlocuite de soluţii în peste 90% din cazuri.

Dar cum vor putea beneficia oamenii de toate resursele planetei în mod egal? Simplu. Sistemul monetar a fost dezvoltat datorită lipsurilor. Cu cât un obiect sau serviciu este limitat cu atât valoarea lui creşte. Pe asta se bazează de fapt întregul sistem monetar. Dar vânzarea unui obiect sau serviciu care există în abundenţă nu ar avea sens. Nu putem vinde aerul pe care îl respirăm sau apa din oceane pentru că ele există în abundenţă şi toată lumea beneficiază de ele. Datorită unui nivel tehnologic avansat toate nevoile oamenilor vor putea fi satisfăcute, toate lucrurile de care oamenii au nevoie existând din abundenţă. Întrebarea este avem toate aceste resurse? Răspunsul este da. Pornind de la energie şi terminând cu alimentele ele există. Omenirea a ajuns la un nivel tehnologic atât de avansat încât poate face posibilă această societate. Iar dacă toate lucrurile vor exista în abundenţă nu va mai exista nevoia de îmbogăţire, nu vor mai exista clase sociale, sau orice alt tip de clasă, nici măcar la nivel tehnologic şi de aici pot fi derivate multe îmbunătăţiri. Nu vor mai exista războaie, sărăcie, foamete, nevoia de putere şi emancipare. Putem face aceste lucruri să dispară dacă adoptăm acest tip de societate.

Dar dacă nu va exista sistem monetar atunci oamenii nu vor mai fi nevoiţi să muncească pentru a-şi plăti datoriile şi pentru a supravieţui. Corect. Nu vor trebui să o mai facă. Înlocuirea muncii oamenilor de către diverse maşinării a început deja şi poate fi extinsă chiar astăzi astfel încât aproape toate muncile făcute de oameni să nu mai fie necesare. Acest lucru îi va elibera pe oameni şi le va permite să petreacă mai mult timp gândindu-se la lucruri mult mai importante ale existenţei, le va permite să petreacă mai mult timp cu copii lor oferindu-le o educaţie cu mult mai bună decât educaţia pe care o primesc copii în această societate şi le va permite să reintre în contact cu mediul în care trăiesc redescoperind însemnătatea vieţii şi permiţându-le să găsească scopuri noi pentru existenţa lor. Nu vor mai exista profesii întrucât existenţa lor va fi inutilă. Vor dispărea managerii, contabilii, vânzătorii, cei care lucrează în publicitate şi o întreagă gamă de profesii care nu vor mai avea sens într-o economie bazată pe resurse. Oamenii vor putea să creeze mult mai mult, vor putea să picteze un tablou nu pentru a se putea întreţine ci pentru a-şi exprima întrega creativitate la potenţial maxim şi pentru a putea arăta aceste lucruri întregii lumi. Să nu credeţi că dacă oamenii nu vor mai trebui să muncească toată lumea va sta la soare şi se va bronza. Nu este deloc aşa. Oamenii vor găsi alte surse de motivaţie. Dacă ajungem la un stadiu foarte dezvoltat tehnologic şi vom găsi toate soluţiile pentru a clădi o economie bazată pe resurse atunci vom încerca probabil să cercetăm spaţiul, stelele, planetele, modul în care s-a născut universul şi aşa mai departe. Să ne amintim că marile genii ale omenirii nu au făcut nimic pentru a fi bogaţi, motivaţia lor nu a constat în acumularea de bogăţie ci a venit din dorinţa lor de a descoperi noi lucruri şi de a putea ajuta omenirea.

Dacă sunteţi interesaţi în a afla mai multe detalii despre economia bazată pe resurse şi despre proiectul unor oameni care sunt interesaţi de starea societăţii şi a omenirii în general puteţi accesa site-ul http://www.thevenusproject.com. Aici puteţi găsi materiale, idei, concepţii, soluţii, dezbateri şi propuneri pe tema dezvoltării unei economii bazate pe resurse care poate înlocui actuala economie monetară. Nu trebuie însă să vă gândiţi că acest tip de econimie şi societate este unul perfect. Nu vom putea atinge niciodată perfecţiunea, însă este o alternativă cu mult, mult mai bună decât ceea ce avem astăzi. Cel mai important lucru este că fiecare dintre noi putem alege această schimbare. Să nu credeţi că nu puteţi face acest lucru ca individ. Societatea este alcătuită din indivizi, fiecare individ având un cuvânt de spus în dezvoltarea ei. Este atât de simplu să alegi calea pe care vrei să mergi. Nu este nevoie de nici un efort, trebuie doar să vrei. Acum este momentul să schimbăm ceva în lume, acum mai mult ca niciodată avem şi posibilitatea tehnologică să facem acest lucru...

Terorismul

Stabilimentul a fost forţat să găsească o nouă metodă de a acţiona în cazul celor care se împotrivesc sistemului. Aşa s-a născut teroristul. Termenul "terorist" este o distincţie goală care desemnează orice persoană sau grup care alege să se împotrivească stabilimentului. Nu trebuie să fie confundat cu ficţionarul "Al Qaeda", care a fost de fapt numele unei baze de date a Mudjahidinilor susţinuţi de SUA în anii '80.

"Adevãrul este că nu existã o armată islamicã sau grup terorist numit Al Qaeda şi orice ofiţer informat al serviciilor de informaţii ştie asta. Dar este o campanie de propagandă pentru a face publicul să creadă în existenţa unei entităţi identificate...Ţara din spatele acestei propagande este SUA." - Pierre-Henry Bunel (serviciul de inteligenþã francez).

În anul 2007 Departamentul de Apărare al Statelor Unite a primit 161,8 miliarde de dolari pentru aşa zisul război global cu terorismul. După Centrul Naţional Contra Terorismului, în anul 2004 aproximativ 2000 de oameni au fost omorâţi în lume din cauza unor presupuse acte teroriste. Din acei oameni, 70 erau americani. Folosind acest număr ca medie generalã, care este foarte generos, este interesant de observat că de două ori mai mulţi oameni mor anual din cauza alergiei la arahide decât din cauza actelor teroriste. Bolile coronariene sunt cauza cea mai importantă de decese în America, omorând aproximativ 450.000 de oameni în fiecare an.

În 2007, guvernul Statelor Unite a alocat aproximativ 3 miliarde de dolari cercetărilor în acest domeniu. Asta înseamnã cã guvernul SUA, în 2007 a alocat de 54 de ori mai mult pentru prevenirea terorismului decât pentru prevenirea bolilor coronariene, care omoară de 6600 ori mai mulţi oameni anual, decât terorismul.

În timp ce denumirea de terorist şi Al-Qaeda sunt ataşate arbitrar pe fiecare ştire legându-l de orice acţiune împotriva intereselor SUA, mitul se dezvoltă. La mijlocul anului 2008, Procurorul General al SUA a propus ca, Congresul SUA să declare în mod oficial război împotriva acestei fantezii. Din iulie 2008, s-au adunat peste 1 milion de persoane pe lista suspecţilor de terorism. Aceste aşa numite "măsuri contra terorismului" desigur că nu au nimic de-a face cu protecţia socială. Ele au de-a face cu menţinerea stabilimentului în condiţiile creşterii sentimentului anti-american, atât în ţară cât şi internaţional, sentiment care este legitim fondat pe expansiunea imperiului corporativ bazat pe lăcomie şi care exploatează lumea.

Adevăraţii terorişti ai lumii nu se întâlnesc în întunericul nopţii sau strigă "Allahu Akbar" înainte de o acţiune violentă. Adevăraţii terorişti ai lumii poartă costume de 5000 de dolari şi lucrează în cele mai înalte poziţii ale finanţelor, guvernului şi afacerilor.

Un imperiu global

Am văzut de-a lungul istoriei cum naţiuni cucereau alte naţiuni pentru putere şi resurse. Astăzi aceste lupte încă se duc, însă modurile prin care se fac aceste cuceriri s-au diversificat. Statele Unite ale Americii au reuşit să aplice toate aceste modalităţi pentru a crea un imperiu mondial. Cum au reuşit să facă acest lucru? Tactica este simplă. Iniţial se încearcă prin îndatorare, utilizându-se aşa zişii asasini economici. Aceştia găsesc o ţară care are resurse, cum ar fi petrolul. Apoi aranjează un împrumut pentru această ţară de la Banca Mondială sau una din celelalte organizaţii de acest tip. Dar banii nu ajung cu adevãrat în acea ţară. De fapt ajung la marile corporaţii pentru a construi proiecte de infrastructură în acea ţară : centrale electrice, parcuri industriale, porturi... lucruri de care să beneficieze corporaţiile şi câţiva oameni bogaţi din acea ţară. Dar asta nu ajută majoritatea oamenilor deloc. Întreaga ţară rămâne cu o datorie foarte mare. Este o datorie atât de mare încât nu pot să o plăteascã şi asta face parte din plan, să nu poată să o plătească.

La un moment dat coducătorilor din acea ţară li se spune : "Ascultaţi, aţi pierdut mulţi bani, nu vă puteţi plăti datoriile aşa că...vindeţi petrolul foarte ieftin la companiile noastre petroliere... lăsaţi-ne să construim o bază militară la voi în ţară... trimiteţi trupe şi susţineţi-le pe ale noastre într-un loc cum ar fi... Irak sau votaţi-ne la urmãtoarele alegeri ONU.", să privatizeze compania de electricitate, sistemul de apă şi canalizare şi să le vândă corporaţiilor din SUA şi altor corporaţii multinaţionale. Deci este o adevărată reţea şi este atât de tipic modul de acţionare al FMI şi al Băncii Mondiale. Ei îndatorează o ţară şi este o datorie
atât de mare încât nu pot să o plătească. Apoi ei se oferă să refinanţeze datoria şi trebuie ca ţara să plătească o dobândă şi mai mare. Apoi le ceri acest "quid pro quo" pe care-l numeşti o condiţionalitate sau bune relaţii care înseamnă de fapt că trebuie să-şi vândă resursele, incluzând multe din serviciile lor sociale, companiile de utilitate, uneori sistemele lor educaţionale, penale, de asigurări şi aşa mai departe la corporaţii străine.

În momentul în care această modalitate nu funcţionează se trece la o alta şi anume la apelarea la asasini politici, agenţi CIA sau alte personaje care pot corupe conducătorii ţării şi fie îi pot convinge că cel mai indicat este să colaboreze cu Statele Unite ale Americii, de fapt cu aceste mari corporaţii, fie îi înlătură de la putere, punând un alt conducător care poate susţine politica americană. Cum se pot înlătura liderii acestor ţări? Fie prin asasinate mascate, fie prin revolte organizate, trucate.

Au existat însă situaţii în care nici această metodă nu a dat roade. Aşa s-a întâmplat cu Saddam Hussein. În Irak aceste tactici nu au mai funcţionat. Saddam Hussein era un personaj incoruptibil. Interesele lui nu au ajuns niciodată nici la cea mai mică legătură cu cele ale sistemului american. Asasinarea lui a dat greş pentru că era foarte bine păzit tot timpul, iar oamenii lui nu puteau fi corupţi pentru acest scop, în plus a lucrat pentru CIA o bună bucată de timp. Aşadar nu mai rămânea decât o singură soluţie: intervenţia armatei americane. Aşa s-a şi întâmplat în două rânduri, reuşindu-se în cele din urmă distrugerea întregii ţări. Saddam Hussein a fost înlăturat şi, totodată, americanii s-au ales cu contracte de construcţie foarte profitabile pentru a reconstrui o ţară pe care au distrus-o. Este o afacere destul de bună, dacă deţii companii de construcţii importante.

În acest mod Statele Unite au creat un imperiu dar au făcut-o foarte subtil, este un imperiu clandestin. Toate imperiile din trecut au fost construite cu ajutorul armatei şi ştiau cu toţii că le construiau. Britanicii ştiau că îl construiau, francezii, germanii, romanii, grecii şi erau mândrii de asta. Întotdeauna aveau o scuzã: împrăştiau civilizaţie, împrăştiau o anumită religie sau ceva de genul acesta; dar ştiau că îl construiesc. Americanii, oamenii de rând, nu ştiu. Majoritatea oamenilor din SUA nu ştiu că trăiesc de pe urma unui imperiu clandestin.

În ziua de azi e mai multă sclavie în lume decât a fost vreodată. Trebuie să te întrebi: dacă este un imperiu, cine este împăratul? În mod evident, preşedinţii SUA nu sunt împăraţi, împărat e cineva care nu e ales, nu are mandat limitat şi nu raporteazã nimănui. Deci, nu putem clasifica preşedinţii în acest mod dar avem ceea ce putem considera a fi echivalentul împăratului. Este ceea ce se numeşte corporatocraţie. Corporatocraţia este un grup de indivizi care conduc cele mai mari corporaţii şi se comportă ca împăraţii acestui imperiu.

Ei controleazã mass-media fie prin conducere directă fie prin publicitate. Controlează majoritatea politicienilor americani pentru că le finanţează campaniile fie prin corporaţii fie prin contribuţii personale care provin din corporaţii. Nu sunt aleşi, nu au mandat limitat, nu raportează nimănui. În vârful corporatocraţiei, nu-ţi mai poţi da seama dacă persoana lucrează pentru o corporaţie privată sau pentru guvern pentru că se mişcă tot timpul dintr-o parte în alta. Politicile guvernului sunt create de corporatocraţie şi prezentate guvernului. Este o relaţie foarte strânsã. Nu este ceva de genul "teoria conspiraţiei", aceşti oameni nu trebuie să se întâlnească şi să comploteze pentru a face lucruri. Cu toţii lucrează având un singur scop: maximizarea profiturilor indiferent de costurile asupra societăţii şi asupra mediului.

Acest proces de manipulare de către corporatocraţie prin îndatorare, mituire şi înlăturare politică se numeşte GLOBALIZARE. La fel cum Rezerva Federală menţine poporul american într-o poziţie de servitudine îndatorată, cu datorii perpetue, inflaţie şi dobânda, Banca Mondialã şi FMI îndeplinesc acest lucru la o scară globală. Ideea de bază e simplă: îndatorează o ţară fie prin propria imprudenţă sau prin coruperea conducătorului ţării. Apoi impune condiţii sau politici de ajustare structurală care deseori constau în : devalorizarea monedei (când moneda se devalorizează, se devalorizează toate lucrurile. Asta face ca resursele indigene sã fie disponibile ţărilor prădătoare la o fracţiune din valoarea lor reală), tăieri masive de fonduri pentru programele sociale (acestea includ deseori educaţia şi sistemul sanitar, compromiţând bunăstarea şi integritatea societăţii, lăsând oamenii vulnerabili exploatării), privatizarea întreprinderilor de stat, ceea ce înseamnă că sisteme importante social pot fi cumpãrate şi reglementate de companii străine pentru profit.Poate urma foarte uşor liberalizarea comerţului sau deschiderea economiei prin scoaterea restricţiilor pentru comerţul extern. Asta permite un număr de manifestaţii economice abuzive, cum ar fi aducerea de către corporaţiile transnaţionale a produselor mai ieftine, subminând producţia indigenă şi distrugând economii locale.

Ceea ce este fascinant este faptul că uneltele folosite în aceste procese post cucerire sunt reprezentate de Banca Mondială sau FMI. Prin ele se fac toate tranzacţiile. Este important să se înţeleagă: Banca Mondială este, de fapt, o bancă a SUA, sprijinind interesele SUA. SUA are drept de veto asupra deciziilor deoarece aduce cel mai mult capital. Şi de unde a luat aceşti bani ? Aţi ghicit, i-a creat din nimic prin intermediul sistemului bancar de rezerve fracţionale.

Din primele 100 de economii mondiale clasate pe baza Produsului Intern Brut, 51 sunt corporaţii şi 47 din cele 51 sunt din SUA. Walmart, General Motors şi Exxon sunt mai puternice economic decât Arabia Sauditã, Polonia, Norvegia, Africa de Sud, Finlanda, Indonezia şi multe altele. Odatã ce barierele de comerţ protective sunt înlăturate, banii sunt aruncaţi împreună şi manipulaţi în noi pieţe şi economiile statelor sunt răsturnate în favoarea competiţiei deschise din capitalismul global, imperiul se extinde.Te trezeşti în faţa micului tău monitor de 21 inchi şi urli despre America şi democraţie. Nu este nicio Americă, nu este nici o democraţie. Este doar IBM, ITT, AT&T, DuPont, Dow, Union Carbine şi Exxon. Acestea sunt naţiunile lumii de astăzi. Nu mai trăim într-o lume a naţiunilor şi a ideologiilor. Lumea este un colegiu de corporaţii, determinat inexorabil de regulile imuabile ale afacerilor. Lumea este o afacere.

Luatã cumulativ, integrarea lumii ca întreg, în mod particular în raporturi de economie globalizatã şi în calităţile mitice de capitalism cu "piaţa liberă", reprezintã un "imperiu veritabil în sine... Puţini au reuşit să scape de "îmbunătăţirile structurale" şi "condiţiile" Băncii Mondiale, a FMI sau de arbitrajul Organizaþiei Mondiale a Comerţului, acele instituţii financiare internaţionale care, oricât de inadecvate, încă determină ceea ce înseamnă globalizare economică.

“Atât de mare este puterea globalizării încât, în cursul vieţii noastre este probabil să asistăm la integrarea, chiar dacă inegală, a tuturor economiilor naţionale din lume într-un singur sistem global de piaţă liberă.” Jim Garrison

Lumea este preluatã de către o mână de puteri ale afacerilor care domină resursele naturale de care avem nevoie pentru a trăi în timp ce controlează banii de care avem nevoie pentru a obţine aceste resurse. Rezultatul va fi monopol global bazat nu pe viaţa umană dar pe puterea financiară şi corporativă. În timp ce inegalitatea creşte, din ce în ce mai mulţi oameni devin disperaţi.

Să nu credeţi că România este lipsită de aceste influenţe mondiale. Să nu uităm câte trupe am trimis în Irak şi că americanii au baze strategice pe teritoriul nostru. Să nu credeţi că participarea României în războiul din Irak şi în menţinerea situaţiei existente acolo este un act de bunăvoinţă al nostru ca popor. Nicidecum. Şi noi suntem sub influenţa acestui imperiu global al americanilor. De ce se trimit trupe în Irak? Pentru că avem nevoie de împrumuturi de la FMI. Să nu uităm că şi Uniunea Europeană ne finanţează. După toate câte se întâmplă în Europa chiar credeţi că aceşti bani ne sunt împrumutaţi pentru a ajunge în folosul cetăţenilor. De ce credeţi că lumea înjură la fiecare mandat? De ce credeţi că la fiecare mandat nu se face nimic concret pentru cetăţeni? Unde se duc aceşti bani? Fie sunt utilizaţi pentru coruperea conducătorilor ţărişoarei noastre drage, fie intră în conturile companiilor direct conectate la sistem printr-o formă sau alta, iar România cu ce rămâne?...Cu datorii pe care nu le va putea achita probabil niciodată, ajungând la un moment dat să vindem fie poziţii strategice militare, fie diverse resurse.

Sistemul financiar

Statele Unite ale Americii reprezintă fără doar şi poate cea mai puternică naţiune de pe glob. Atât de puternică încât politica acestei ţări dictează în întreaga lume prin intermediul puterii financiare. Însă ce este această putere financiară? Nu v-aţi întrebat cum se produc banii în această ţară? Iată răspunsul.

Banii sunt produşi de guvernul Statelor Unite ale Americii care decide la ce moment de timp este nevoie de ei şi care este cantitatea necesară. Guvernul face o cerere la Rezerva Federală, aceasta decide că poate cumpăra de la guvern bonuri guvernamentale (bonuri de trezorierie), iar guvernul tipăreşte nişte bonuri pe care pune o anumită valoare în functie de suma de bani de care are nevoie. Rezerva federală tipăreşte şi ea niste hârtii cărora le atribuie exact valoarea solicitată de guvern şi se realizează schimbul. Guvernul depune astfel aceste valori într-un cont bancar transformându-le în bani. Aceşti bani sunt adăugaţi la banii aflaţi deja în circulaţie. Cu toate acestea guvernul promite că va returna banii către Rezerva Federală. În traducere liberă asta înseamnă că Rezerva Federală a împrumutat guvernul, deci banii au fost creaţi din îndatorare.

Să presupunem că este vorba de 10 miliarde de dolari. După practica rezervei fracţionale, aceşti 10 miliarde de dolari depuşi devin imediat o parte din rezervele băncii, la fel ca toate depunerile. Şi, în privinţa cerinţelor pentru rezerve, "O bancă trebuie să-şi menţină rezervele cerute de lege...egale cu un procent prescris din depozitele sale. Sub legile în vigoare, rezervele obligatorii pentru majoritatea tranzacţiilor sunt de 10%". Asta înseamnă că, la un depozit de 10 miliarde de dolari, 10%, sau 1 miliard este păstrat ca rezervă obligatorie. În timp ce restul de 9 miliarde de dolari este considerat rezervă excesivă şi poate fi folosit pentru împrumuturi. Este logic să presupuneţi că aceşti 9 miliarde de dolari ies din depozitul existent de 10 miliarde de dolari. Totuşi, nu este aşa. Ceea ce se petrece de fapt este că cei 9 miliarde sunt creaţi din nimic peste depozitul existent de 10 miliarde de dolari. Astfel banii aflaţi în circulaţie se înmulţesc. "Desigur, ele" bãncile, "nu dau împrumuturi din banii pe care îi primesc ca depozite. Dacă ar face asta, nu s-ar mai crea bani în plus. Ceea ce fac când dau împrumuturi este să accepte cambii - contracte de împrumut, în schimbul creditelor- bani, puşi în contul celui care împrumută. În alte cuvinte, cele 9 miliarde pot fi creaţi din nimic doar pentru că există cerere pentru un astfel de împrumut şi pentru că există 10 miliarde de dolari depozit pentru a satisface nevoia de rezervă obligatorie. Să zicem că cineva împrumută cei 9 miliarde de dolari disponibili. Cel mai probabil vor lua acei bani şi îi vor depune în propriul cont bancar. Apoi procesul se repetă pentru că acel depozit devine o parte a rezervei băncii. 10% este izolat şi, în schimb, 90% din 9 miliarde, sau 8,1 miliarde sunt disponibili ca bani nou creaţi pentru împrumuturi. Şi, desigur, acei 8,1 pot fi împrumutaţi şi redepuşi creând în plus 7,2 miliarde, apoi 6,5 miliarde...apoi 5,9 miliarde... etc...

Acest ciclu depunere-creaţie-împrumut poate continua la infinit. Rezultatul matematic este că 90 miliarde de dolari pot fi creaţi peste cei 10 miliarde. Cu alte cuvinte: pentru fiecare depunere din sistemul bancar, de nouă ori mai mult poate fi creat din nimic.

Ce le dă însă valoare acestor bani nou creaţi? Răspunsul: banii care există deja. Banii noi practic fură valoarea de la banii aflaţi în circulaţie. Banii din circulaţie sunt înmulţiţi independent de cererea pentru bunuri şi servicii. Volumul de bani şi cererea definesc echilibrul, astfel preţurile cresc, diminuând puterea de cumpărare a dolarului. Aceasta este inflaţia şi inflaţia este o taxă ascunsă. Nu se spune niciodată "depreciaţi moneda", sau "devalorizaţi moneda", nu se spune niciodată "înşelaţi oamenii", ci "micşoraţi dobânzile". Înşelarea se petrece atunci când distorsionăm valoarea banilor.

Sistemul de rezerve fracţionale a expansiunii monetare este inerent inflaţionar. O scurtă privire la valorile istorice ale dolarului reflectă acest lucru. Relaţia inversă este evidentă. Un dolar în 1913 are aceeaşi valoare ca 21,60 dolari în 2007. Este o devalorizare de 96% de când Rezerva Federală a fost înfiinţată. Absurd este puţin spus cu privire la modul cum operează de fapt sistemul financiar. În sistemul financiar banii sunt datorii şi datoriile sunt bani.

Cu cât sunt mai mulţi bani, cu atât sunt mai multe datorii. Cu cât sunt mai multe datorii, cu atât sunt mai mulţi bani. Altfel spus, fiecare ban din portofelul nostru este datorat cuiva de către cineva. Spuneam mai devreme că singurul mod de a crea bani este prin împrumuturi. Dacă toţi oamenii din ţara ar putea să-şi plăteascã toate datoriile, inclusiv guvernul, nu ar fi nici un ban în circulaţie.

Având în vedere că toţi aceşti bani sunt creaţi prin îndatorare şi circulaţi aleatoriu prin comerţ, oamenii devin detaşaţi de datoriile originale... Şi există un dezechilibru unde oamenii sunt forţaţi să concureze pentru muncă pentru a putea să ia destui bani din rezervele de bani pentru a-şi acoperi costul vieţii de zi cu zi.

Însă elementul care relevă cu adevărat natura frauduloasă a sistemului este dobânda. Dacă presupunem că în toată lumea ar exista 30 de miliarde de dolari sau euro şi cineva ar împrumuta din această sumă 1 milion de dolari sau euro, ar trebui să plătească o dobândă pentru această sumă împrumutată. Unde sunt însă banii care reprezintă dobânda ce trebuie plătită dacă nu există decât 30 de miliarde de dolari sau euro? Evident că ei nu există.

Ramificaţiile acestui lucru sunt şocante. Cantitatea de bani datorată băncilor va depăşi întotdeauna cantitatea de bani aflată în circulaţie. De aceea inflaţia este constantă în economie. Noi bani trebuie creaţi constant pentru a acoperi deficitul perpetuu inerent sistemului cauzat de nevoia de a plăti dobânzile. Ceea ce mai înseamnă e că, matematic, neachitarea plăţilor şi falimentul sunt inerente sistemului şi întotdeauna vor fi buzunare sărace ale societăţii care vor avea ghinion.

Banii sunt creaţi din îndatorire. Ce fac oamenii când au datorii ? Se supun angajării ca să le plătească. Dar dacă banii pot fi creaţi doar prin împrumuturi, cum poate fi societatea lipsită de datorii? Nu poate şi acesta este şi scopul. Frica de a pierde bunuri împreună cu lupta de a ţine pasul cu datoriile perpetue şi inflaţia, inerenţa sistemului combinată cu insuficienţa fără scăpare a banilor aflaţi în circulaţie creată de dobânzi care nu pot fi plătite vreodată ţin sclavii plătiţi în linie împreună cu alte milioane de oameni ca şi noi.

În efect, alimentează un imperiu în care beneficiarii sunt doar elita din vârful piramidei. Până la urmă, pentru cine lucrăm de fapt ? Pentru bănci. Banii sunt creaţi în bancă şi invariabil ajung înapoi la bancă. Ei sunt adevăraţii stăpâni, împreună cu corporaţiile şi guvernele pe care le sprijină. Sclavia fizică necesită asigurarea adăpostului şi a hranei. În sclavia economică oamenii au grijă de ei înşişi. Este una din cele mai ingenioase înşelătorii pentru manipularea socială create vreodată. Şi la baza ei este un război invizibil împotriva populaţiei. Îndatorirea este o armă folosită pentru a cuceri şi a înrobi societăţi, dobânda este principala muniţie. În timp ce majoritatea nu este conştientă de această realitate, băncile în colaborare cu guverne şi corporaţii continuă să-şi perfecţioneze şi să-şi extindă tacticile de luptă economică dând naştere la noi baze, cum ar fi Banca Mondială sau Fondul Monetar Internaţional.

Libertate

V-aţi întrebat vreodată oare de ce există războaie, foamete, suferinţă? V-aţi întrebat cine dă valoare banilor şi cine a instaurat legile monetare? De ce sunt comise atâtea crime, furturi şi alte nelegiuiri? V-aţi întrebat de ce trebuie să munciţi pentru a vă putea asigura modul de viaţă? Ce reprezintă statul pentru fiecare naţiune de pe pamânt? Vă spun sincer că acestor întrebări le alocăm foarte puţin din timpul nostru. De ce? Suntem preocupaţi să trăim după legile pe care le-au instaurat alţii şi să facem parte dintr-un sistem corupt bazat pe o organizare piramidală în care numai cei care sunt suficient de corupţi pot beneficia de pe urma celorlalţi îndoctrinaţi de sistem. Cum am ajuns la această concluzie?...Am reuşit să văd un film în care întreg sistemul planetar bazat pe comerţ, bani şi goana după resurse primitive este complet demascat. Am fost atât de impresionat de acest film încât am reuşit să îmi dau seama cât de manipulaţi sunt oamenii de pe pamânt şi să realizez că putem privi lumea dintr-o cu totul altă perspectivă. Dacă vreţi să aflaţi răspunsuri la întrebările cu care am început va trebui să fiţi foarte atenţi la postările viitoare. Sunt idei, explicaţii şi dovezi chiar din film.

La pescuit

Vă aduceţi aminte când aţi fost prima oară la pescuit? Cam aşa m-am simţit eu acum cam o lună când împreună cu nişte prieteni am hotărât să mergem la pescuit. Nu mai fusesem niciodată la pescuit în echipă. Am avut cam 2 tentative când eram mai mic, însă fără instrumentele mele, eram mai mult băgător de seama. Aşadar se anunţa un eveniment important pentru mine. Pe lângă Bucureşti nu am găsit foarte multe bălţi lăudate, însă ne-am încercat norocul pe lângă Giurgiu. Unul dintre prieteni ne-a comunicat foarte clar că ştie unde trebuie să mergem şi l-am urmat. Mi-a spus să mă pregătesc de aventură, iar eu l-am luat cam în glumă. Câtă aventură putea să fie? Eram 4 indivizi care mergeau să pescuiască într-un loc special amenajat. Veţi vedea însă că m-am înşelat. Am plecat cu două maşini având destul de multe instrumente la noi. Dacă mă întrebaţi pe mine mi se părea că mergem să dăm lovitura numărând bagajele pe care le aveam. Eu personal nu aveam decât o lansetă, o undiţă normală şi câteva momeli. În schimb însă ceilalţi erau foarte pregătiţi.

Am plecat pe la 4 dimineaţa şi am ajuns la o baltă unde 24h de pescuit erau taxate cu 100 RON pentru 6 lansete. Toate bune şi frumoase, întuneric, friguţ, tot tacâmul. Unul dintre noi însă ne-a comunicat că există foarte aproape de unde eram o baltă şi mai bună şi că putem merge acolo. Perfect am plecat înspre locul promis. Am mers cam 1 km şi la un moment dat prima maşină s-a aventurat pe un drum mai nămolos. Plouase bine câteva zile înainte de a ne decide să mergem la peşte aşă ca solul era foarte nămolos. Totuşi prima maşină a reuşit să meargă cam 20 de metri şi m-am decis şi eu să o urmez cu cea de-a doua maşină. Din păcate la un moment dat nivelul nămolului a crescut şi prima maşină s-a blocat. M-am oprit şi eu cu cea de-a doua maşină crezând că pot ieşi de acolo fără probleme. Din păcate mă înşelasem. Ambele maşini au rămas blocate. Am ieşit din maşini în speranţa că vom putea impinge pe rând la ele astfel încât să ne croim un drum afară din mocirlă.



Când am coborât însă am simţit cum picioarele ni se adâncesc cam la 25-30 de centimetri în noroi şi am izbucnit în râs. O comisesem se pare. Nici nu am ştiut ce ne-a lovit. Am trecut aşadar la împins. Am încercat cu prima maşină, însă nu am reuşit să o mişcăm decât jumătate de metru. După câteva încercări am încercat şi cu maşina mea. La început am încercat singur să fac nişte zig-zag-uri prin nămol pentru a putea călca peste noroi. Am reuşit în mare parte să ajung aproape de capătul drumului. Însemna că mersesem cam 15 metri în aproape 30 de minute cu motorul ambalat destul de tare. Oricum mai aveam puţin. Practic maşina era acum de-a curmezişul drumului. Am împins toţi 4 la ea să o putem scoate din poziţia asta. Dupa 10 minute am reuşit. Reuşisem să rezolvăm una dintre maşini. În tot timpul acesta ne tot gândeam dacă să sunăm pe cineva să vină să ne scoata de acolo sau nu. Era totusi ora 4 şi jumătate dimineaţa şi pe oricine am fi sunat i-am fi făcut coşmarul o realitate, aşa că am stat cuminţi şi am împins. Şi mai amuzant era faptul că unul dintre noi se parfumase înainte să plece de acasă, iar eu imi adusesem adidaşi cei noi albi (total neinspirat),fiind acum plini de noroi din cap şi până în picioare. Nici nu vă imaginaţi cum poate fi senzaţia de a fi stropit de roţile unei maşini cu noroi direct în faţă. Ar trebui să încercaţi experienţa. Este cu totul neplăcut dar merită încercată.



Dupa aproximativ o oră de chinuri am reuşit să scoatem ambele maşini din nămol. Când am scos ambele maşini afară am început să ţipăm cu toţi plămânii ca şi cum am fi reuşit cel mai măreţ lucru din viaţa noastră. În acel moment asta părea să fie. Maşinile erau de vis. Jumatate din maşina mea era acoperită complet de noroi, la fel şi cealaltă.

Am putut astfel să ne întoarcem la locaţia iniţială. Am ajuns şi am început să ne instalăm instrumentele: bec, măsuţă, scăunele, momeli, undiţe, etc. Am început să ne instalăm lansetele şi să le aruncăm la apă. Am uitat să menţionez că am luat cu noi şi o bărcuţă cu care să trimitem nada şi cărligele spre centrul bălţii. O împrumuta-se unul dintre noi. Din păcate însă nu am mai folosit-o în cele din urmă. Eu eram destul de entuziasmat, mai ales că reuşisem să scăpăm cu maşinile din noroi. Mă aşteptam să tragă peştele în cel mult 15 min. Din păcate însă nu mică mi-a fost dezamăgirea că am aşteptat 3 ore şi nici măcar un peşte nu a tras. Aveam în total 7 lansete şi cea mai bună momeală. Inutil din păcate. Pe la ora 8 şi jumătate a venit şi administratorul bălţii să ne comunice tariful practicat. I-am spus însă că la cât peşte e în baltă e puţin cam scump şi ne-am hotărât să mergem în altă parte.

Ne-am strâns lucrurile şi am plecat spre balta lu' nea Ilie. Am ajuns aici după ce am mers cam 2 km. Am oprit la un moment dat pentru că drumul se înrăutăţea şi ne era frică să nu păţim din nou o nenorocire. Totuşi cel care conducea prima maşină nu a renunţat şi evident că maşina lui a rămas din nou împotmolită. Am trecut iar la împins şi am reuşit destul de repede să o trecem mai departe. Eu am lasat-o pe a mea acolo, ne-am luat sculele şi am plecat pe jos până la locul cu pricina. Prima maşină ajunse-se deja acolo. Am scos iar toate lucrurile cu speranţa că aici peştele să tragă măcar, dacă nu vrea să se lase prins. Ne era foarte somn. Unul dintre noi s-a dus să tragă un pui de somn în maşină. Ceilalţi trei stăteam şi ne uitam. Speram că poate, poate...între timp povestind diverse, ca la peşte.



La un moment dat am aţipit. M-am trezit când am auzit pe unul dintre noi cum s-a dus repede la una dintre lansete şi trăgea de zor. Nu îmi venea să cred. A tras fraţilor. Era măricel. S-au chinuit cam 15 min să îl scoată din apă. Era un şalău destul de frumos, cam la 3-4 kg. Pentru mine era cel mai mare peşte pescuit ... ever. Mi s-a părut extraordinar. L-am lăsat în plasă la apă şi ne-am pus din nou pe poziţii. După ce am mai discutat una alta, am aţipit din nou pe scăunel în timp ce mă uitam la lansete. Iară îl aud pe unul dintre noi cum trage. A prins de data asta un crap cam de 800 de grame. Arăta bine. A treia captură însă a fost cea mai reuşită. Vă vine să credeţi sau nu (mie nu mi-a venit) au prins la lansetă un rac. Era prima oară când vedeam un rac şi de data asta în realitate.



Bineînţeles că am pus şi de-o pastramă. Ceilalţi bănuiau că nu se va prinde cine ştie ce aşă că au venit pregătiţi. Am făcut focul şi am pus pastrama pe grătar. Am mâncat şi ne-am gândit să punem şi racul la prăjit. Între timp s-a mai prins un rac la undiţă şi l-am pus şi pe asta pe foc. Eu nu am putut mânca, însă se pare că a fost un deliciu pentru ceilalţi. Eu m-am mulţumit cu pastrama.



Cam asta a fost toată prada. Am mai sta noi ceva însă în zadar. Se pare că peştişorii nu vroiau să se lase prinşi în ziua respectivă. Am mai încercat încă un loc în apropiere pentru 2 ore însă nici aici nu am avut noroc. Ne-am mulţumit deci cu aventura pe care am avut-o şi cu şalăul care pentru mine era un monstru :).

Ne-am întors astfel seara pe la casele noastre. Am ajuns murdari, obosiţi şi un pic flămânzi, aşa ca la peşte. Abia aştept însă să mai merg. Din păcate s-a făcut cam frig şi o să aştept cred vara.