Concert Madonna - "evenimentul anului" 2009

Am facut-o şi pe asta...am fost la concert la Madonna. Nu pot face o comparaţie cu alte concerte mari din alte ţări însă ceea ce am vazut nu pot spune ca m-a impresionat foarte tare. "Diva" şi-a făcut treaba cu ochii pe ceas. Probabil publicul de aici oricum este destul de putin important pentru scopurile ei, drept urmare solicitarea unui bis din partea publicului la sfârşitul concertului nu a avut nici un efect.

Organizarea a fost cum a fost...Ca să iei ceva de băut trebuia să cumperi iniţial jetoane în valoare de 5 RON (evident fiind nevoit să stai la o coadă imensă) ca abia apoi să îţi cumperi efectiv, cu aceste jetoane, băutura (fiind nevoit de asemenea să mai stai la încă o coadă la fel de mare ca şi cea de la jetoane). Standuri cu jetoane şi băuturi nu se poate spune că nu au fost, însă a fost şi multă multă lume.

În rest oamenii erau foarte entuziasmaţi în momentul în care au intrat în parc. După o aşteptare însă de o oră şi jumatate deja lumea a început să huiduiască. Era foarte multă lume care stătea în picioare, iar răbdarea se disipase se pare aproape în totalitate.

La ora 21:50 a început spectacolul. Lumea s-a entuziasmat şi aştepta minunea, marele show promis. Din zona B (cele mai proaste locuri) nu se putea vedea mare lucru, fericiţi fiind mai mult cei din zona A care au putut vedea ceva pe scenă. Cei din zona B, printre care ne număram şi noi, a trebuit să ne mulţumim cu monitoarele. Ne mai mişcam când în dreapta când în stânga, mai ocoleam un uriaş de 2 metrii, mai evitam un copăcel care ne obtura calea vizuală spre monitoare.

Personal nu am fost atât de impresionat pe cât mă aşteptam. Poate din pricina faptului că nu am avut cele mai bune locuri, poate pentru că sincer să fiu nu o agreez deloc pe Madonna, nici ca stil, nici ca muzică. Mult mai plăcut am fost impresionat de concertul Rolling Stones de pe Lia Manoliu, a fost un show mai pe gustul meu. Cu toate acestea spectacolul a fost unul mulţumitor, lumea a fost bucuroasă în general.

Un moment pe care eu l-am savurat a fost cel în care, în cistea regelui pop Michael Jackson, Madonna a plasat în spectacol un moment de evocare pe care publicul la aplaudat frenetic, până atunci fiind foarte zgârciţi cu aplauzele.

Discursul Madonnei mi-a lăsat un gust amar (nu că aş fi avut aşteptări prea mari). A ţinut să reamintească tuturor (misiunea) că discriminarea trebuie să fie eliminată, mai ales a ţiganilor din Europa de Est. Nu mă gândeam decât ca a stat la Radisson şi nu undeva în Ferentari. Nu ştiu dacă acest discurs ar mai fi rămas acelaşi în momentul în care ar fi dat nas în nas cu aceşti oameni care ar trebui nediscriminaţi. Nu am fost foarte atent la toate frazele pe care le-a rostit (fiind ocupat cu o bere) însă mi s-a părut că a făcut o confuzie făcând o asemănare între ţigani şi homosexuali şi nu numai din punct de vedere al subiectului discriminării. Nu văd ce ar fi fost în mintea ei însă dacă i-ar fi zis unui ţigan că e homosexual şi nu ar fi avut atât de mulţi oameni de pază nu ştiu dacă ar fi fost prea fericită. În orice caz poate mă înşel şi nu a existat această confuzie, poate nu am fost eu foarte atent (şi nu e exclus deloc).

În rest am fost dezamăgit să văd cum arăta parcul după terminarea concertului. Parcă ninsese cu peturi, ziare, hărtii, pahare şi aşa mai departe. Nu ştiu dacă vor putea fi curăţate în 5 zile cât se estimează că mai sunt până la următorul concert care va avea loc tot în Parcul Izvor.

The Yellow Smiley Face

The Yellow Smiley Face ( © PortableFilmFestival.com ) from Nixie on Vimeo.

Sfârşit de săptămână la Valea Rea

Un loc minunat îţi poate reda pofta de viaţă în orice moment. Am realizat acest lucru acum câteva zile în care am decis să mergem împreună cu câţiva prieteni într-un loc fabulos. Sunt convins că este multă lume care cunoaşte aceste locuri, însă eu unul nu am apucat să le văd.












Am pornit din Bucureşti Vineri la ora 22:00 după ce ne-am chinuit două ore să încărcăm toate lucrurile în maşini. A trebuit să ne asigurăm că nu vom uita ceva esenţial. Cu o seara înainte am reuşit să ne achiziţionăm un cort mare de 4 persoane şi o saltea la preţuri excelente de la un hipermarket. Cortul nu este excepţional însă îţi poţi face treaba cu el dacă dispui şi de o folie de protecţie separată pentru ploaie.

În sfârşit am ieşit din Bucureşti şi ne-am îndreptat spre Piteşti pe autostradă. De aici mai departe spre Curtea de Argeş. La Curtea de Argeş ne-am oprit şi am cumpărat un pepene mare verde şi unul puţin mai mic galben (ca şi cum proviziile alimentare excesive nu erau suficiente). Ne-am îndreptat spre Nucşoara. În zonă ne-am rătăcit puţin, însă în cele din urmă am reuşit să descoperim intrarea pe drumul forestier. De aici am mai mers aproximativ 10 kilometrii. Am întâlnit din pas în pas alţi oameni iubitori de natură stabiliţi cu corturile lângă pârâu. Aveam în minte un loc mai retras, ferit de alte personaje, un loc în care să ne simţim în largul nostru fără să fim deranjaţi. Ne-am speriat puţin atunci când am întâlnit câteva indicatoare : "Atenţie! Zonă frecventată de urşi!". Ulterior am descoperit că era foarte multă zmeură în zonă, de unde am dedus că există riscul apariţiei marelui brun. Spre fericirea noastră acest lucru nu s-a întâmplat, iar indicatoarele nu ne-au oprit se pare din a căuta şi mânca ceva zmeură.

Am găsit şi ceea ce căutam într-un final: un loc aproape de pârâu, destul de aproape de drumul forestier însă destul de liniştit şi ferit, în mijlocul unei poieniţe. Nu am stat prea mult pe gânduri şi am început să instalăm corturile. Era pentru prima oară când am montat un cort de asemenea dimensiuni însă am avut noroc că printre noi erau câţiva experţi în arta montării corturilor şi ne-au iniţiat.







După montarea corturilor toată lumea era aşa de entuziasmată şi, deşi toţi eram foarte obosiţi, ne-am decis să aprindem focul şi să facem câţiva cârnăciori la grătar cu o salată de roşii. Ne-am înfruptat, am mai discutat despre diverse, am pus pepenele la rece în pârâu şi ne-am retras fiecare în cămăruţele lor. Ne gândeam că dimineaţă locul nu va fi pe placul nostru, aşa cum îl văzusem noaptea când am ajuns, însă dimineaţă ne-am dat seama că este un loc mirific.








Am pus de îndată la rece câteva băuturi, ne-am bălăcit puţin în apa rece a pârâului după care am pregătit masa de dimineaţă. Am mâncat pe săturate şi ne-am decis să ne confecţionăm o măsuţă suplimentară. Am descoperit nu foarte departe de noi o buturugă şi am adus-o la locul dorit. S-a încadrat perfect în peisaj şi s-a dovedit a fi extrem de utilă pentru prepararea diverselor mese ce au urmat.







La prânz am gătit peşte (bineînţeles păstrăv, însă nu prins de noi din pârâu ci cumpărat din hipermarket) cu mămăliguţă şi mujdei de usturoi din plin. A fost atât de bun încât ne-am lins cu toţii pe degete. Şi ce mergea mai bine cu un păstrăv la grătar decât un vin alb? Ne-am gândit la toate aşa că am servit şi un păhărel de vin alb rece. Imediat după terminarea acestei mese am început să pregătim toate cele trebuincioase pentru următoarea masă de seara, masă care necesita o preparare mai îndelungată fiind vorba de gulaş.












Ideea a fost a unui prieten care ne-a promis de când am plecat că ne va pregăti o astfel de specialitate şi nu ne-a amăgit în zadar. Singura problemă a fost că nu am avut un ceaun foarte mare în care să preparăm aşa ceva şi am fost nevoiţi să preparăm în două rânduri această specialitate. Prima jumătate a fost preparată pentru fete neutilizând nici un condiment picant, iar cea de-a doua jumătate a fost gata pe la miezul nopţii, foarte picantă. Unii au reuşit să mănânce, alţii mai puţin, însă cu toţii am apreciat această specialitate deosebită. Preparând pentru prima oară aşa ceva trebuie să recunosc că cel care ne-a încântat cu o asemenea reţetă s-a descurcat de minune.





În timp ce am aşteptat prepararea gulaşului (partea a doua) am jucat mimă. Ne-am distrat copios preţ de câteva ore, deşi eram destul de obosiţi. Seara anterioară nu am reuşit să dormim decât vreo 5-6 ore. După degustarea gulaşului unii dintre noi au căzut la datorie, doborâţi de oboseală sau de aerul puternic de munte, iar unii au mai rămas să se bucure de cerul înstelat şi de priveliştea fascinantă noaptea.











Duminică ne-am trezit în sfărşit mai odihniţi. Ne-am spălat, am pregătit masa de dimineaţă, am devorat masa de dimineaţă ca şi când în ziua precedentă nu am fi mâncat nimic, şi ne-am hotărât să facem o baie în pârâul rece. Vorba unuia dintre noi nu este departe de adevăr: "Sănătate curată!". Trebuie să recunosc că nu am mai făcut până acum baie într-o apă curgătoare, însă a fost atât de bine încât sfătuiesc pe orice să încerce aşa ceva.








Prânzul a constat în frigărui pregătite minuţios. Am întreţinut focul cât de mult am putut, lemne având din belşug (am avut noroc din acest punct de vedere). Aceasta a fost ultima masă luată în acest loc. După această masă ne-am strâns corturile şi celelalte lucruri şi am început să le organizăm în maşini. Am rezolvat şi pana de la o maşina cu o pompă automată, am încărcat totul în maşini şi am plecat cu o mare părere de rău că sfârşitul de săptămână a fost atât de scurt şi bineînţeles având în minte o reîntoarcere în acest loc superb.



Nu am mai avut loc în maşini pentru un sac de gunoi din cele trei strânse în cele două zile pe care le-am petrecut aici aşa că am fost nevoiţi să îl ancorăm de una dintre maşini pentru a-l putea transporta până la prima ghenă. Am lăsat în urmă un loc frumos, dar vom rămâne cu amintirea a două zile extraordinare în care ne-am detaşat complet de agitaţie, de stres, de orice formă de comunicare distantă (am uitat şi unde ne erau telefoanele şi nici că ne-a păsat), două zile în care ne-am relaxat complet şi ne-am încărcat pe bună dreptate bateriile pentru următoarea săptămână.








Cu această ocazie am devenit un iubitor şi mai mare al naturii, al ieşirilor la munte, al aventurilor cu cortul, al vieţii sănătoase şi relaxante. Fiecare dintre noi merităm un astfel de tratament. Ar trebui să ne întoarcem în locurile pe care acum ceva timp le consideram ca fiind casele noastre şi să mulţumim naturii că încă rezistă la atâtea distrugeri la care o supunem. Nu vreau să cred că astfel de locuri vor fi din ce în ce mai rare în viitor şi nu vreau să cred că urmaşii noştrii nu se vor putea bucura şi ei de ele.