Hristos a înviat! De Sfintele Sărbători de Paşte toată lumea este dornică de viaţă, toată lumea se regăseşte odată cu venirea mult aşteptatei primăveri. Şi astfel opţiunile pe care le avem sunt cât se poate de bine stabilite. O ieşire la iarbă verde ne-ar reda pofta de viaţă, ne-ar linişti şi ne-ar pregăti pentru săptămânile viitoare. Trebuie să vă povestesc despre locul minunat pe care l-am găsit. Este bine cunoscut de multă lume însă eu nu am avut posibilitatea să îl văd până acum. Se numeşte Barajul Paltinu şi este un loc cu totul deosebit.
Este greu de crezut cum omenirea a putut crea ceva atât de minunat. Şi cu toate astea este adevărat. O privelişte care îţi poate lua răsuflarea. Pentru a ajunge la baraj trebuie să urci un drum ocolitor. Practic acest drum ocoleşte întregul baraj pentru a trece apoi pe langă o pajişte imensă care odată străbătută îţi arată primele unde ale apei.
Pe mal se poate admira întregul peisaj de o frumuseţe incredibilă. Bineînţeles că existau mai multe persoane care doreau să se bucure de aceste lucruri drept urmare hărmălaia existentă era inevitabilă. Cu toate astea am avut un sentiment de apartenenţă la natură în aceste locuri.
Din spusele cunoscuţilor în acest mare lac de acumulare ar exista adevăraţi monştrii, peşti care pot înghiţi un om întreg. Poveştile pleacă de la mai mulţi scafandri care au avut câteva tentative de a găsi trupurile neînsufleţile ale unor nefericiţi care şi-au pierdut viaţa în aceste locuri. Aceşti scafandri nu au mai avut curajul de a încerca vreodată să repete experienţa.
Din câte am înţeles acest loc este foarte bun pentru camping. Este nemaipomenit să petreci măcar o noapte în cort aici. Dacă ai noroc să prinzi şi un cer senin noaptea poţi vedea un adevărat spectacol. În aceste locuri stelele sunt vizibile mai mult ca în oricare alt loc, poluarea fiind redusă. Ar fi o excursie minunată pentru pasionaţii de astronomie. Dacă aveţi ocazia nu rataţi vizitarea acestor locuri cu totul deosebite.
Şi pentru că dacă mergi o dată la pescuit trebuie să încerci şi a doua oară indiferent de rezultatul obţinut iniţial am făcut-o şi pe asta. Şi nu am făcut-o oricum. Devine deja obişnuinţă ca peripeţiile să fie nelipsite în astfel de "aventuri". Am simţit că fac parte din grupul cireşarilor pe toată durata acestei mici excursii. De ce?
În primul rând pentru că locurile pe unde ne-am întins firele, ca să mă exprim şi pescăreşte, erau extrem de frumoase. Frumos este puţin spus de altfel. Am ajuns, după un drum prin nişte vâlcele secate, torturant pentru biata maşină care nu a mai întâlnit aşa ceva în existenţa ei, pe malul bălţii în jur de ora şase şi jumătate în zori de zi. De pe suprafaţa liniştită a bălţii musteau aburi groşi de ceaţă. Pe malul pe care am poposit noi soarele începea să mijească printre copacii tineri care te surprindeau de altfel cu prezenţa lor atât de aproape de apă.
Pe malul opus erau câteva sălcii mari şi alţi copaci plini de cuiburi de ciori. Croncănitul lor dădea un aer puţin ingrijorător atmosferei, însă frumuseţea locurilor te făcea imediat să uiţi complet de acest aspect.
Apoi ceea ce cred că este foarte frumos este cum se face că trebuie să aranjezi toate lucrurile pe care le-ai adus cu tine, încărcând maşina până la refuz. Măsuţa, scaunele, undiţele, lansetele, nada, momelile, găletuşa, etc. toate constituie elemente de bază în angrenajul pescarului amator. Şi având în minte melodia de mai jos începi şi îţi aranjezi toate cele.
După ce te-ai instalat trebuie neapărat să dai pe gât un păhărel de palincă să ţi se facă foame de dimineaţă. Apoi tacticos, cu ochii pe lansete, scoţi o bucăţică de şuncă, o ceapă roşie, tai câteva bucăţele din şuncă, rupi o bucată de pâine şi începi să te înfrupţi până îţi potoleşti puţin foamea. După ce ţi-ai făcut încălzirea bine ar fi să ai noroc de la bun început şi să prinzi ceva. Însă dacă nu se întâmplă, şi de cele mai multe ori nu se întâmplă, atunci mai aştepţi liniştit că doar de, rabdarea e o virtute, iar fără de ea în acest sport nu se poate.
După o lungă aşteptare de două - trei ore, lungă pentru cei care sunt nerăbdători şi începători în această artă, începi să te încălzeşti, soarele deja începe să bată tare. Drept urmare începi şi mai dai la o parte o geacă sau o bluza de trening, ceva ce simţi că te apasă. Începi să te gândeşti dacă norocul o să fie cu tine în această zi minunată. Şi pentru că pescari sunt cei mai superstiţioşi oameni de pe planetă trebuie să găseşti explicaţii pentru insuccesul de până atunci. Poate că nu a fost bine că ai băut păhărelul ala de pălincă, sau poate că nu a fost bine că ai pus lanseta cu mâner din mahon prima, poate că trebuia să o pui a treia, sau poate că ai venit în compania cuiva ghinionist, sau poate că nu ai sunat pe cine trebuie de dimineaţă ca să îţi poarte noroc, sau ... lista poate continua la nesfârşit.
În fine ce să mai, a venit ora prânzului, drept urmare trebuie făcut grătarul. Nu e de glumă, situaţia poate fi critică. În aceste situaţii cu cât sunt mai mulţi partenerii de distracţie cu atât este mai bine, doar nu poţi face două lucruri în acelaşi timp de unul singur. Bineînţeles că nu. Dacă peştele nu a tras până atunci sunt cele mai mari şansele să tragă de acum încolo şi nu îţi poţi abandona poziţia consacrată. Trebuie să fii cu ochii pe lansete ca pe butelie, drept urmare îţi trimiţi un tovărăş sau doi să se ocupe de prepararea prânzului. Nu e problemă, sigur se descurcă ei. Şi de ce nu s-ar descurca, în definitiv cred că ar fi mai încântaţi să aibă ceva activitate dacă pe baltă nu se întrezare nimic.
După prepararea şi servirea prânzului, te ia somnul evident, drept urmare trebuie să fii cu mare băgare de seamă. A sta pe scaun lângă lansete poate constitui un real pericol. Peştele poate fi şiret şi te poate păcăli mai ceva cum a păcălit vulpea pe urs. În consecinţă faci ce poţi să nu îţi închizi ochii. Dacă nu se poate şi nu se poate atunci te bazezi pe faptul ca măcar unul dintre toţi partenerii de distracţie trebuie să fie vigilent.
Şi după o lungă zi în care îţi tot pregăteşti minciocul cu speranţa că poate poate ceva s-o prinde începi să te gândeşti iarăşi la lucrurile care te aşteaptă acasă, la ce vei face saptămâna care va să vină, ce probleme mai ai de rezolvat şi tot aşa. De peşte prins nici să nu mai aducem vorbă că doar nu suntem profesionişti să ne pară rău că a fost o zi mai mult decât nefericită în privinţa acestui capitol. Ne-am bucurat de privelişte, de linişte, de frumuseţea locurilor şi ca să lăsăm lucrurile mai frumoase decât le-am găsit am adunat toate pungile, hartiile, cutiile de bere, cutiile de carton şi toate celelalte semne ale civilizaţiei barbare uitate fără voia proprietarilor pe aceste locuri magnifice.
Şi pentru ca lucrurile să nu stea aşa de bine, la întoarcere, după ce am ieşit din văile secate ce au constituit un coşmar pentru maşina mea, ne-am trezit cu o mică pană pe care am rezolvat-o imediat, ca nişte buni mecanici ce suntem.
Tocmai am văzut un reportaj interesant referitor la agricultura românească, agricultură nevoită să adopte normele europene. Aceste norme au fost aplicate imediat cu intrarea în Uniune şi nu au lăsat loc de interpretări, pregătiri sau dezbateri. Ce să îi faci nu degeaba Uniunea Europeană are prestigiul pe care îl are în privinţa aplicării normelor proprii. Ceea ce este incredibil este faptul că tehnologizarea într-o ţară în care agricultura se face încă cu plugul nu putea fi aplicată fără evenimente. Şi uite aşa ţăranului român i s-au măsurat parcelele din satelit. Omul şi-a măsurat parcelele cu metodele clasice, compasul sau ruleta, aşa cum a fost învăţat, însă măsurătorile cu satelitul au spus altceva. Din 50.000 de agricultori, aleşi întâmplător spre verificare, aproximativ 35.000 au declarat greşit suprafaţa parcelelor proprii.
Aceste neconcordanţe s-au datorat fie faptului că agricultorii de cele mai multe ori aproximează suprafaţa arată de la sol, neavând o imagine aşa cum o oferă satelitul, fie poziţionarea parcelelor declarate este eronată tot datorită faptului că nimeni nu poate şti cu exactitate în momentul declarării suprafeţelor poziţionarea lor din satelit. Este aberant ca cineva să ştie cu exactitate poziţionarea unei parcele pe care o deţine dacă nu a avut niciodată o imagine din satelit cu suprafeţele din zonă. La sol oamenii indică fără cusur suprafeţele deţinute întrucât aşa le-au lucrat. Mi se pare incredibil să te aştepţi de la cineva să ştie cum se poziţionează din satelit terenul pe care îl prelucrează. Scuza celor care realizează aceste măsurători este faptul că orice tehnologizare la început este greu de ingerat, la fel cum s-a întâmplat şi cu telefonul sau cu energia electrică. Da o scuză bună, însă dacă tot avem pretenţia că am evoluat înseamnă că ar trebui să şi gestionam mai bine aceste situaţii.
Şi mai surprinzător este că dacă agricultorul nu a apucat să lucreze toată suprafaţa declarată atunci sunt amendaţi pentru că au declarat practic o suprafaţă mai mare decât cea lucrată. Înştiinţările înaintate scris către agricultori privind modificarea legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte modul de măsurare al suprafeţelor agricole normal că nu pot fi înţelese de agricultori, fără o documentare prealabilă făcută de stat. Ar fi trebuit organizate campanii de informare pentru fiecare agricultor, astfel încât acesta să fie pregătit pentru aplicarea noilor modalităţi de măsurare.
Printre agricultori părerile sunt împărţite, însă cei mai mulţi dintre ei sunt nemulţumiţi că au fost nedreptăţiţi de aceste măsurători. Este normal să se întâmple aşa. Cum poţi avea încredere într-un mecanism de măsurare despre care nu ştii nimic? Este ca şi cum cineva te-ar invita undeva unde să îţi arate măsurătorile deja efectuate fără ca tu să fii martor sau să fi asistat la efectuarea acestor măsurători. Cine ar avea astfel încredere în aceste măsurători? Cu toate acestea legile sunt legi şi vor fi respectate pentru că...suntem o ţară din Uniune, iar odată cu aşa zisele "beneficii", vin şi o serie de reguli stricte.
Despre agricultura românească ar fi foarte multe lucrui de spus, însă aspectele menţionate mai sus mi s-au părut de-a dreptul incredibile.
Postări
